Synchromesh – EXTENDED: Timișoara devine noua capitală a teatrului radiofonic
10 August 2023, 16:04
Synchromesch Extended este propunerea Asociației Hoinart pentru artiștii și iubitorii de teatru radiofonic timișoreni.
Proiectul oferă formare în domeniul teatrului pentru artiști, educatori, specialiști în dezvoltare comunitară și producători de teatru la început de carieră, în cadrul unei școli de vară internaționale care se va desfășura în perioada 28 august – 8 septembrie 2023.
Școala de vară oferă o introducere în teatrul radiofonic ca formă de artă, unde participanții locali au ocazia să lucreze alături de delegați și tutori experți din Irlanda, Marea Britanie, Ungaria, Albania, Italia, Ucraina și Georgia. Cei interesați vor lua totodată parte la ateliere susținute de experți internaționali, fiind invitați să aleagă din o serie de module generale și unele care se adresează specific nevoilor lor.
Atelierele se vor axa pe oportunitățile de incluziune oferite de teatrul radiofonic persoanelor cu dizabilități, refugiaților etc.. În plus, școala de vară va oferi participanților ocazia de a crea parteneriate internaționale. Ulterior, participanții primesc o formare suplimentară și vor realiza o lucrare, fie independent, fie alături de un grup comunitar, totul culminând cu un eveniment de prezentare la Timișoara, în luna noiembrie, în cadrul căruia vor fi invitați alți experți pentru a discuta despre teatrul radiofonic ca opțiune de carieră. Rezidența artistică este remunerată.
Pentru noi, echipa Hoinart, audiodrama, cum e azi numit teatrul radiofonic în lume, este deopotrivă mijloc de expresie ce poate fi folosit în cadrul comunității și artă a viitorului.
Prin această artă, dorim să clădim o comunitate în Timișoara.
Prin intermediul comunității, dorim să dezvoltăm Timișoara ca oraș al teatrului radiofonic.
Asociația HOINART
Scopul principal al HOINART este de a promova, susține și populariza artele și artiștii locali în rândul tinerilor. Misiunea hoinartiștilor este de a face arta accesibilă tinerilor, prin producții sau ateliere și educație teatrală, adresându-se în special categoriilor defavorizate sau lipsite de acces la cultură.
Asociația HOINART a fost fondată de membrii echipei artistice independente Teatrul Portabil Timișoara, cu experiență în proiecte culturale, educaționale și de voluntariat cum ar fi Youth Start Șagului; Zile roșii, nopți albe; Theater Ability și Voci portabile pentru comunitate.
Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LoB2023+, derulat de Centrul de Cultura și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Apel de participare – SYNCHROMESH EXTENDED
Teatrul Portabil Timișoara (Asociația Hoinart) caută participanți interesați să experimenteze, să colaboreze și să învețe tainele teatrului radiofonic într-un 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙!
Cine poate participa:
- artiști din domeniul artelor spectacolului aflați la final de studii sau la început de drum (dramaturgi – scriitori interesați de dramaturgie –, regizori, actori, tehnicieni, etc.)*
- lucrători de tineret sau persoane active în lucrul cu cei din medii defavorizate*
Ce oferim:
> participarea la o școală de vară în perioada 28 august – 8 septembrie în Timișoara cu 𝑡𝑟𝑎𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖 (cheltuielile de cazare și masă sunt suportate de organizatori).
> oportunitatea de a face parte dintr-o echipă mixtă cu participanți din țări diferite care vor lucra împreună la realizarea unui spectacol de teatru radiofonic
> mentorat și acces la programe de dezvoltare profesională
> oportunități de networking în domeniul artistic
*Încurajăm participarea persoanelor din categorii slab reprezentate în teatrul radiofonic (persoanele cu dizabilități, minoritățile etnice etc.).
Cei interesați sunt rugați să completeze formularul https://forms.gle/pai6WjSujN17pz7G9