Premiile OSCAR 2024 - Robert Downey Jr. a câştigat premiul pentru cel mai bun rol secundar cu filmul "Oppenheimer"
11 Martie 2024, 07:08
Robert Downey Jr. a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar cu filmul "Oppenheimer", în care interpretează un birocrat care încearcă să-l distrugă pe celebrul fizician J. Robert Oppenheimer.
Actorul îl interpretează pe Lewis Strauss, fostul preşedinte al U.S. Atomic Energy Commission, care a instrumentat o campanie în spatele scenei în care îl acuză pe J. Robert Oppenheimer de simpatii comuniste.
Actorul a mulţumit "teribilei sale copilării şi Academiei (Americane de Film n.r.) - în această ordine" dar şi soţiei sale Susan, precum şi colegilor actori şi echipei de filmare care a realizat "Oppenheimer".
"Ceea ce facem are semnificaţie. Ceea ce decidem să facem este important", a mai susţinut actorul.
Robert Downey Jr. era considerat marele favorit al premiului pentru cel mai bun rol secundar, după ce a câştigat deja un Glob de Aur şi un premiu al Sindicatului Actorilor cu această interpretare.
El a mai fost nominalizat la Oscar pentru rol principal cu interpretarea lui Charlie Chaplin din producţia "Chaplin" (1993) şi pentru rol secundar în "Tropic Thunder" (2009).
Sursa: AGERPRES