Pavel Bartoș joacă „…Escu”, într-o co-producție a teatrelor Stela Popescu din București și Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău
16 Februarie 2024, 14:34
Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.
Pavel Bartoș, unul dintre cei mai iubiți artiști ai generației sale, pentru întreaga sa activitate din teatru și televiziune, s-a declarat încântat de propunerea celor două teatre din București și Chișinău și a început deja repetițiile pentru noul proiect.
Proiectul „...Escu” face parte dintr-o colaborare mai amplă a celor două instituții culturale - proiectul “București și Chișinău, împreună prin Teatru” – care, încă de anul trecut, au făcut schimb de spectacole și de regizori, pentru ca acum să reunească pe scenă cele două echipe artistice. Regizat de managerii celor două teatre, Cristian Șofron și Alexandru Grecu, spectacolul „...Escu” beneficiază de o distribuție mixtă care pune în valoare câțiva dintre cei mai importanți actori angajați și colaboratori ai Teatrului “Stela Popescu” și ai Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău.
Mult așteptata premieră va avea loc la începutul lunii martie, la Chișinău și la finalul lunii martie, la București. Cele două teatre anunță faptul că vor exista suficiente reprezentații astfel încât întreg publicul interesat să se poată bucura de spectacol.