Un nou număr SAVANTGARDE!
16 Noiembrie 2018, 14:05
SAVANTGARDE #41
https://bit.ly/2ze2gwc
Kilogramul a murit, trăiască kilogramul!
Smithsonian: Oameni de știință din întreaga lume se întrunesc azi la Versailles, ca să voteze cât face un kilogram, adică să redefinească unitatea de măsură pentru masă și să scuture un pic actualul sistem de unități.
Single Day
BusinessInsider: Alibaba a făcut istorie: în doar două minute a avut vânzări de un miliard de dolari și în 24 de ore, de 30,8 miliarde de dolari, însemnând cele mai mari vânzări online din istorie într-o singură zi. Vânzările Alibaba au însumat aproape de trei ori cât au vândut anul trecut toate companiile laolaltă de Black Friday și Cyber Monday. Conform datelor Adobe Analytics, în 2017, totalul vânzărilor online de Black Friday a fost de 5 miliarde de dolari, iar cele de Cyber Monday, de 6,6 miliarde. Despre secretele succesului Alibaba puteți citi în Fortune.
Orașul smart al anului
Singapore a fost declarat cel mai smart oraș al anului, premiu decernat la Smart City Expo World Congress, organizat la Barcelona, anunță SmartCitiesWorld.
Facebook își dă like
Mai bine de un an, Facebook a trecut printr-o serie de crize care i-au erodat imaginea. Interferența rușilor în alegerile americane, scandalurile legate de confidențialitatea datelor sau conținutul abuziv sunt câteva dintre resorturile acestei erodări. Nici viitorul nu sună foarte bine: un studiu recent arată că până și angajații companiei și-au pierdut optimismul în privința viitorului Facebook. O investigație NYTimes, preluată de mai toată presa americană, prezintă reacția colosului din Silicon Valley la acuzele de neglijență și scăpări nepermise: angajarea unei firme de cercetare pentru a discredita activiștii protestatari de pe rețea (asociindu-i, cum altfel? cu filantropul George Soros); lobby la un grup evreiesc de drepturi ale omului pentru a mai îndulci criticile de antisemitism la adresa oamenilor lui Zuckenberg ș.a. Răspunsul Facebook nu a întârziat să vină.
Țara longevivilor
Vogue vă spune de ce va deveni Spania țara cu cea mai mare speranță de viață din lume.
Pompierul fără apă
WashingtonPost: Până la JO de la Tokio din 2020, Japonia se pregătește să-și modifice legile legate de securitatea cibernetică. Au însă o mică problemă: ministrul care se presupune că va pregăti pachetele legislative cu pricina spune că n-a folosit în veci un computer.