Teatrul tehnologizat - Noile media pun pe fugă emoțiile?
20 Aprilie 2018, 10:54
Cum exprimă teatrul mutațiile generate în mentalul secolului XXI de lasere, holograme și virtual? Rămâne la fel de spectaculos și de emoționant ca pe vremuri, chiar și în condițiile în care partener de joc i-a devenit holograma? Acestea au fost temele care s-au discutat aseară la Muzeul Suțu, în conferința ”Katharsis și tehnologie. Noile media pun pe fugă emoția?” la care a fost invitat Bobi Pricop, un tănăr regizor, care folosește, în spectacolele sale filmări ”live”, realități virtuale, holograme, sisteme audio de tip ”silent Theatre”
Dacă sunteți curioși cum funcționează teatrul împreună cu tehnologia, aveși prilejul chiar azi, la Odeon se joacă ”Kepler 438 8b” de Guillem Clua în regia lui Bobi Pricop. Este un spectacol multimedia în care se foloseşte şi o instalaţie video de procesare şi transmisie live dintr-un spaţiu adiacent sălii de spectacol. Acțiunea poveștii are loc într-un timp nedeterminat din viitor, la sediul Națiunilor Unite din New York, unde reprezentanți ai Republicii Malvati, al cărei teritoriu aproape că a dispărut din cauza schimbărilor climatice, le cer statelor membre o insulă pentru a-și clădi o nouă țară. Împletind comedia, melodrama, analiza politică și mitologia, piesa povestește aventurile președintelui și ale delegației sale diplomatice, care se confruntă cu situații suprarealiste pe măsură ce întâlnesc delegați ai diverselor națiuni în încercarea de a-și asigura un viitor ca popor și ca familie.
Interviu cu Bobi Pricop, regizor și Ada Galeș, actriță
Realizator Mihaela Ghiță