Stejari pentru berzele negre din Comana
03 Aprilie 2019, 16:06
Peste 1.000 de stejari pedunculați (specie de arbori autohtonă) au fost plantați în Parcul Natural Comana pentru berzele negre care cuibăresc aici.
Ovidiu Bufnilă, reprezentantul Societății Ornitologice Române, organizatoarea acțiunii ( cu sprijinul RomSilva și a purtat titlul „We grow life@ DB Schenker GBS”, a fost invitatul emisiunii Știința în cuvinte potrivite, realizatori și moderatori Corina Negrea și Dan Manolache.
Foto credit și accept Ovidiu Bufnilă, SOR (www.sor.ro)
Stejari pentru berzele negre din Parcul Natural Comana
Peste 1.000 de stejari pedunculați au fost plantați în Parcul Natural Comana cu ajutorul a 120 de voluntari de la compania DB Schenker Global Business Services Bucharest. Acțiunea a fost organizată de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul RomSilva și a purtat titlul „We grow life@ DB Schenker GBS”.
Specia de arbori
care a fost plantată, stejarul pedunculat (Quercus
robur) este autohtonă și se regăsește în Parcul Natural Comana. La doar 500 de
metri de locul plantării, există arbori bătrâni de peste 140 de ani, care
adăpostesc inclusiv cuiburi de barză neagră (Ciconia nigra).
Spre deosebire de
berzele albe, care cuibăresc pe stâlpi, aproape de sate, berzele negre sunt
mult mai sfioase și preferă să cuibărească în păduri. Cuiburile sunt masive și sunt
amplasate la bifurcația crengilor din copacii înalți și puternici. La ora
actuală, populația cuibăritoare de berze negre din România este estimată la 800
de perechi.
Voluntarii de la
compania DB Schenker Global Business Services Bucharest au început ziua de
plantare cu o plimbare de birdwatching, pe un traseu agreat cu padurarii din Parcul
Natural Comana. În doar 30 de minute, ghidați de specialiștii SOR au reușit să
vadă mai multe specii care isi au habitatul in acest perimetru - de la șoareci
de câmp la căprioare și de la cinteze la ciocănitoarea neagră, cea mai mare
specie de ciocănitoare din Europa și din România. Turul de observare s-a
finalizat cu o colectare de deseuri de ambalaje abandonate de turiști pe trasele
din padure.
Cei 120 de
angajați ai DB Schenker Global Business Services Bucharest au participat apoi
la instructajul făcut de „oamenii în verde”, pădurarii și lucrătorii de la
Ocolul Silvic Comana. Angajații RomSilva au pregătit suprafața unde au fost
platați stejarii, iar zona a fost curațătă de lăstari, marcată si delimitată de
restul pădurii.
In numai trei
ore, echipa de voluntari si-a atins obiectvul propus, plantarea a 1.000 de
stejari.
„Cred că aceste trei ore sunt extrem de importante. Știm cât de
greu este să găsești cinci minute la un coleg uneori, iar când oamenii sunt
dispuși să doneze și efort, dar și o parte din timpul lor, din viața lor,
pentru o viitoare pădure - atunci este clar că au înțeles foarte bine ce
înseamnă voluntariat. Mă bucură totodată că prima lor experiență într-o astfel
de acțiune nu s-a limitat doar la plantare, au avut ocazia să vadă pentru prima
oară berze negre și alte specii de păsări ceva mai sfioase”, a spus Ovidiu Bufnilă, unul din organizatorii SOR.
“Obiectivul nostru pe termen lung este
de a stimula un comportament responsabil privind protectia mediului. Ne dorim
sa facem parte dintr-o comunitate in care cu totii sa impartasim acelasi simt
al responsabilitatii sociale si sa intelegem necesitatea implicarii in actiuni comune
care contribuie la imbunatatire a calitatii vietii. Astazi am reusit atingerea
unui obiectiv ambitios, am plantat peste 1000 de stejari intr-un timp foarte
scurt. Acest lucru ne incurajeaza sa continuam cu mai multe actiuni similare in
viitor”, a declarant Preslav Pavlov, Managing Director, DB Schenker Global
Business Services Bucharest.