Marile provocări ale lumii contemporane, discutate la a doua ediție a conferințelor Despre lumea în care trăim
25 Ianuarie 2019, 11:29
Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas și Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe Despre lumea în care trăim, un festival de conferinţe și dialoguri culturale și știinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialiști și oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la Ateneul Român în perioada 23–27 februarie 2019. La această a doua ediție vor fi în centrul atenției provocările cu care se confruntă omenirea, scenarii posibile și răspunsuri pe care le avem la îndemână. Invitați de la marile universități din Marea Britanie și Statele Unite, cunoscuți oameni de cultură români și partenerii lor de dialog vor discuta despre dereglări ale lumii contemporane și sinuciderea Europei, populism în epoca digitală, povestea științifică a creării universului și a vieții inteligente, cum arată cei 50 de ani de explorări spațiale și la ce ne putem aștepta mai departe, unde ne vor duce schimbările climatice, spre apocalipsă sau pace universală, și cum arată viitorul medicinei din perspectiva unui medic cu o carieră la vârful cercetării și inovării. Între 23 și 27 februarie îi veţi putea întâlni pe scena Ateneului Român pe Jim Baggott, autor a mai multe cărți de știință publicate la Oxford University Press și contributor la emisiuni de știință pentru BBC, pe Bogdan Marcu, expert în propulsia rachetelor, cu o carieră de douăzeci de ani în industria aerospațială americană, pe Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford și director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, pe Liviu Giosan, cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în Statele Unite și profesor de geologie marină în cadrul programului doctoral comun cu Massachusetts Institute of Technology, pe prof. dr. Andrei Constantinescu, profesor asistent de pediatrie la Facultatea de Medicină a Universității Columbia în New York, medic specialist în pediatrie pulmonară și cercetător în biologie moleculară și imunologie. Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu deschid seria de conferinţe cu un dialog despre dereglările lumii contemporane, moderat de jurnalista Mirela Nagâţ, iar Horia-Roman Patapievici va susţine în ultima zi o conferinţă intitulată „Sinuciderea Europei“. Fiecare invitat va susține o conferință de o oră, urmată de un dialog în profunzime. Partenerii de discuție în partea a doua vor fi : Corina Negrea, jurnalist de știință la Radio România Cultural, cu experiență de peste 25 de ani și mii de emisiuni și interviuri cu cercetători români și străini, prof.dr. Cătălin Vasilescu, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București și șeful Disciplinei Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni, Gabriel Liiceanu, scriitor și fi lozof, Marian Voicu, jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în televiziune și radio, Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, și Vlad Zografi , scriitor, fi zician și coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas.
Biletele costă 25 de lei, iar abonamentele pentru toată seria de șapte conferințeDespre lumea în care trăim, 150 de lei și sunt în vânzare la casa de bilete și pe site-ul Filarmonicii George Enescu la secțiunea proiecte speciale (https://www.fge.org.ro/proiecte-speciale/)