Fondul Științescu a mai deschis 3 apeluri de proiecte pentru educația științifică a copiilor, la Timișoara și Mureș
11 Martie 2019, 18:38
Educația pentru științe a copiilor și tinerilor este susținută financiar de comunitățile locale din 13 regiuni ale țării.
Profesori, elevi sau alte persoane care au proiecte educaționale în care pot fi implicații elevii pot accesa fonduri puse la dispoziție de Fondul Științescu. Mecanismul de strângere a acestor fonduri pornește de la finanțatori privați, atât companii cât și persoane fizice care doresc să doneze bani pentru a sprijini educația, iar aceste sume sunt dublate de Fundația Româno-Americană. Spre exemplu, dacă din comunitate au fost strânși 1000 de lei, Fundația Româno-Americană donează încă 1000 de lei, rezultând 2000 de lei pentru finanțarea proiectelor educaționale.
Recent au fost deschise 3 apeluri de proiecte, unul pentru orașul Timișoara și alte două pentru județul Mureș.
Urmează ca în următoarele săptămâni să fie deschise apeluri de proiecte pentru regiunile Cluj și Galați.
De la înființarea Fondului Științescu peste 20.000 de copii au beneficiat în urma proiectelor educaționale finanțate de acest fond.
Pentru detalii accesați www.stiintescu.ro
https://soundcloud.com/user-396758896/fondul-stiintescu-a-mai-deschis-3-apeluri-de-proiecte
Interviu cu Luiza Zamora coordonatorul național al fondului Științescu
Realizator Mihaela Ghiță