Este schimbarea climatică cea mai importantă provocare morală a secolului nostru?
09 Iunie 2017, 15:11
Ce este normativitatea și cum se poate fi ea (re)gândită? De ce e importantă virtutea socială a autenticității? Cum putem evalua și controla algoritmii care ne guvernează viața digitală? De ce genetica și epigenetica au nevoie de o etică? A mai rămas vreo șansă pentru viața mentală privată într-o lume a intervențiilor neuronale? Ce argumente putem aduce în favoarea îmbunătățirii și ameliorării morale?
Sunt doar câteva dintre temele pe care cercetătorii britanici și români le vor analiza în cadrul celei de-a patra ediții a Bucharest – Oxford Workshop in Applied Ethics, parte a seriei Bucharest Colloquium in Analytic Philosophy (BCAP 2017 organizate de Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) al Facultății de Filosofie în parteneriat cu Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics, cu sprijinul Societății Române de Filosofie Analitică și al programului Erasmus+.
Întâlnirile vor avea loc la Facultatea de Filosofie a Universității din București, detalii la http://www.ccea.ro/bucharest-oxford-workshop-in-applied-ethics-4th-edition/
Interviu cu lector universitar dr. Constantin Vică, directorul adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată din Universitatea din București, specialist în etica informației și computerelor, etica roboților și filosofia politică a lumii digitale.
Interviul a fost difuzat în cadrul emisiunii Știința în cuvinte potrivite (Radio Romania Cultural, 101,3 fm și www.radioromaniacultural.ro), realizator Corina Negrea