EcoFrecvențe #14 - Bucureștiul și pasiunea pentru fotografia de natură
13 Decembrie 2024, 14:05
Poate fi un oraș mare precum Bucureștiul locul ideal pentru pasionații de fotografie de natură? Cu siguranță DA!
Capitala oferă nenumărate locuri în care viața sălbatică se intersectează cu urbanul, iar obiectivul foto ne poate introduce într-o lume spectaculoasă, aflată la câțiva pași distanță de noi.
Victor Marin, de la Rețeaua pentru Natură Urbană a făcut o plimbare prin așa numita ”Deltă a Dâmboviței” alături de Florentina Tîlvîc, fotograf FORONA.
Dialogul care a fost înregistrat la final de vară face parte din podcastul Dialog pentru Natură, și poate fi găsit în întregime pe canalul de YouTube al Rețelei pentru Natură Urbană.
Iar peisagistul Bogdan Mihalache, de la Asociația ”Bucureștii verzi și noi” ne explică în această săptămână la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm arbori sau arbuști.
EcoFrecvențe este o emisiune realizată de Dan Vasiliu.