De ce România trebuie să fie pe “ harta cuantică” mondială - Argumentele pro - în ediția din această seară a Cafenelei de știință.
04 Februarie 2019, 10:27
Pe toate frecvențele Radio România Cultural și video online pe www.radioromaniacultural.ro, în direct de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, între 19.00 și 20.00.
Invitați - Conf. Dr. Mona Mihăilescu (Universitatea Politehnica Bucuresti), Dr. Cristian Kusko, cercetător senior (CS I) la Institutul Național de C&D pentru Microtehnologie (IMT) - membrii rețelei Romanian Quantum Network, RoQnet (www.roqnet.ro)și Dr. Radu Ionicioiu, cercetător senior (CS I) la Institutul Național de C&D în Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" de la Măgurele, fondatorul Romanian Quantum Network, RoQnet. Conf. Dr. Mona Mihăilescu (Universitatea Politehnica Bucuresti) conduce Laboratorul de Informație Cuantică Aplicată, primul laborator de cercetare din România în care studentți vor experimenta și vor învăța bazele tehnologiilor cuantice în România.
Dr Mihăilescu este si fondatoarea Laboratorului de Procesare și Imagistică Holografică în cadrul UPB.
În prezent Mona Mihăilescu este responsabilul UPB în proiectul QUTECH-RO.
Dr. Cristian Kusko este cercetător senior (CS I) la Institutul National de C&D pentru Microtehnologie (IMT), Laboratorul de Microfotonică.
Dr. Kusko are o expertiză bogată în teoria materiei condensate, metode numerice și simulări de componente optice și dispozitive fotonice, metamateriale, plasmonică și vortexuri optice.
Dr. Kusko este responsabilul IMT în proiectul QUTECH-RO.
Dr. Radu Ionicioiu este cercetător senior (CS I) la Institutul Național de C&D în Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei".
Are o experiență de cercetare de peste 20 ani în mecanica cuantică, informatica cuantică, calcul cuantic și tehnologii cuantice.
Radu este directorul proiectului complex QUTECH-RO ce are ca scop dezvoltarea informatiei cuantice și a tehnologiilor cuantice în România și este și fondatorul Romanian Quantum Network, RoQnet.
Realizator și moderator Corin Negrea
https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/cafeneau-de-stiinta-4-februarie-2019/