Ascultă Radio România Cultural Live

Crucea Roșie Română a împlinit 144 de ani de activitate umanitară

06 Iulie 2020, 09:43

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a
sărbătorit, în data de 4 iulie, 144 de ani de istorie și activitate umanitară
continuă.

Începând
din anul 1876, voluntarii Crucii Roșii Române s-au aflat de fiecare dată în
prima linie a umanității cu bunătate și solidaritate, alinând suferința și
oferind speranță și demnitate. Această
zi este dedicată voluntarilor din toate generațiile, care și-au oferit timpul
și energia poporului român în vreme de pace sau de război, în timp de dezastre
naturale, crize economice sau de sănătate.

În cei
144 de ani de existență, Crucea Roșie Română s-a adaptat mereu provocărilor cu
care s-a confruntat. Anul acesta, de la începutul pandemiei COVID-19,
voluntarii și angajații au fost permanent în acțiune, asumându-și toate riscurile,
pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor aflați în
nevoie. Totodată, ei au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și
limitarea răspândirii virusului ajutând astfel comunitățile să se pregătească.
În condiții neprielnice, “oamenii” Crucii Roșii Române au depășit bariere și,
cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.

Astăzi, la mai mult de patru luni de la declararea
primului caz de SARS-CoV2 în România și de când întreaga omenire se confruntă
cu cea mai provocatoare criză umanitară și de sănătate publică în istoria
recentă, Crucea Roșie Română continuă să fie în prima linie a intervenție
umanitare. Situația continuă să se schimbe rapid și obiectivul nostru este să
fim în continuare flexibili și adaptabili pentru a răspunde acestor nevoi
extraordinare.

În urma apelului umanitar de
strângere de fonduri lansat de Crucea Roșie Română prin campaia România Salvează România s-au strâns
peste 7.000.000 de euro, fonduri care au permis dotarea cu echipamente medicale
și materiale de protecție a 175 de unități medicale din toată țara, susținerea
cu materiale de protecție a instituților publice implicate în lupta cu pandemia,
ajutor pentru familiile aflate în izolare, sprijin pentru persoanele refugiate,
consiliere telefonică pentru bătrânii singuri, ajutor pentru familiile
nevoiașe, cumpărături pentru cei izolați la domiciliu. Crucea Roșie Română a
investit în echipamente medicale și materiale de protecție peste 5,5 milioane de euro și are în
procedură de achiziție, aparatură medicală și materiale de protecție în valoare
de 1,5 milioane de euro. Din fonduri proprii ale organizației, Crucea Roșie
Română a utilizat 184.472 euro pentru completarea intervențiilor de strictă
necesitate: achiziția de alimente de bază și produse de igienă pentru familiile
nevoiașe aflate în izolare, dotarea cu materiale de cazarmament a centrelor de
carantină și implementarea unei campanii naționale de informare și
conștientizare a populației în vederea limitării infectării cu virusul COVID-19
– se arată într-un comunicat remis presei.

# Niciunul dintre noi nu este în
siguranță până când toți nu sunt în siguranță!
#La mulți ani, Crucea Roșie Română!

Despre
Crucea Roșie Română

Societatea
Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație
umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie,
auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență
umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile,
serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația
contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței
sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de
demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex,
religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este
prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47
de filiale, 721 subfiliale și 502 comisii. 7000 de voluntari se implică activ
în activitățile Crucii Roșii Române.

Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență,
Voluntariat, Unitate și Universalitate
sunt
principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile
sale.

Semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române la 4 iulie 1876 au fost Prințul Dimitrie Ghica, Nicolae Cretzulescu, George Gr.Cantacuzino, Gr.G.Cantacuzino, C.A.Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza si Carol Davila. Nume sonore ale istoriei și culturii române – Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea – au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane.

Sursă FOTO - Crucea Roșie Română

"Cântecul celulei. O explorare a medicinei și a ființei umane reînnoite"
Știință 16 Decembrie 2024, 14:00

"Cântecul celulei. O explorare a medicinei și a ființei umane reînnoite"

”Spre sfârșitul anilor 1600, un distins erudit englez, Robert Hooke, și un excentric negustor olandez de...

"Cântecul celulei. O explorare a medicinei și a ființei umane reînnoite"
Gina Burlacu: "A te educa financiar nu înseamnă să îți pui bariere. A te educa financiar înseamnă să găsești o punte de echilibru"
Știință 16 Decembrie 2024, 14:00

Gina Burlacu: "A te educa financiar nu înseamnă să îți pui bariere. A te educa financiar înseamnă să găsești o punte de echilibru"

Este vorba despre ”acea punte de echilibru care să îți permită să îți îndeplinești...

Gina Burlacu: "A te educa financiar nu înseamnă să îți pui bariere. A te educa financiar înseamnă să găsești o punte de echilibru"
EcoFrecvențe #14 - Bucureștiul și pasiunea pentru fotografia de natură
Știință 13 Decembrie 2024, 14:05

EcoFrecvențe #14 - Bucureștiul și pasiunea pentru fotografia de natură

Poate fi un oraș mare precum Bucureștiul locul ideal pentru pasionații de fotografie de natură? Cu siguranță DA! ...

EcoFrecvențe #14 - Bucureștiul și pasiunea pentru fotografia de natură
„Safe Response”, ca să fim cu toții în siguranță (III)
Știință 12 Decembrie 2024, 15:10

„Safe Response”, ca să fim cu toții în siguranță (III)

„Safe Response”  este proiectul derulat de  Asociația EQUILIBRIUM  ( https://...

„Safe Response”, ca să fim cu toții în siguranță (III)
O poveste de Crăciun...
Știință 12 Decembrie 2024, 09:47

O poveste de Crăciun...

...Altfel decât de obicei, amestecată cu alte povești, mai puțin vesele, ne oferă joi, pe 12 decembrie, scriitoarea...

O poveste de Crăciun...
„Și după aceea…după aceea au început să moară…” - Keiko Ogura
Știință 11 Decembrie 2024, 14:46

„Și după aceea…după aceea au început să moară…” - Keiko Ogura

„Și după aceea…după aceea au început să moară…”  -  Keiko Ogura , una dintre...

„Și după aceea…după aceea au început să moară…” - Keiko Ogura
Premiul Nobel pentru pace - validarea dreptului fundamental al omului, dreptul la viață
Știință 10 Decembrie 2024, 14:46

Premiul Nobel pentru pace - validarea dreptului fundamental al omului, dreptul la viață

La Oslo a început  ceremonia decernării premiului Nobel pentru pace ( https://www.nobelprize.org/ )  -...

Premiul Nobel pentru pace - validarea dreptului fundamental al omului, dreptul la viață
Raportul de gardă - Peste 10 ore de sedentarism pe zi, inclusiv la persoanele care fac sport, se asociază cu creşterea riscului de deces de cauză cardiovasculară
Știință 10 Decembrie 2024, 14:00

Raportul de gardă - Peste 10 ore de sedentarism pe zi, inclusiv la persoanele care fac sport, se asociază cu creşterea riscului de deces de cauză cardiovasculară

Este concluzia unui nou  studiu publicat în Journal of the American College of Cardiology   și  ...

Raportul de gardă - Peste 10 ore de sedentarism pe zi, inclusiv la persoanele care fac sport, se asociază cu creşterea riscului de deces de cauză cardiovasculară
Ascultă live

Ascultă live

21:00 - 21:55
RRC Lounge
Ascultă live Radio România Cultural
21:00 - 21:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
21:00 - 22:00
Deutsch 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
21:00 - 22:00
ZI-LE D-ALEA D-ALE NOASTRE!
Ascultă live Radio România Internaţional 2
21:00 - 21:26
Italiano 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru