Cafeneaua de știință: Despre educație digitală în vremea nativilor digitali
04 Iunie 2018, 13:31
”We don't need no education ”, spune genialul Another Brick in the Wall al mereu actualului Pink Floyd.
Parafrazând, aș spune - dimpotrivă!
În era digitală, educația digitală e mai necesară ca oricând!
Media digitale sunt foarte prezente în viața copiilor. Totuși, la școală, copiii învață doar despre câteva aspecte elementare legate de media, mai ales cum ar fi cum să folosească calculatorul și să acceseze informații pe internet.
”Educatia pentru competențe media și digitale ar trebui să fie parte din reforma învățământului. Ar trebui să fie parte integrantă în pregatirea inițială și continuă a profesorilor și învățătorilor.
Educația media poate fi predată transversal, în diverse discipline.”, spune Nicoleta Fotiade, președintele Mediawise Society, mediawise.ro, invitată, alături de Claudia Șerbănuță, membră în Asociația Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România și Emilian Colceru, profesor de istorie la Colegiul Național Iulia Hașdeu din București și vice-președinte al Ascociației pentru Promovarea Culturii și Responsabilizarea Civică din București la ediția din 4 iunie a.c. a Cafenelei de știință.
Transmisă, ca de obieci, de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pe toate frecvențele Radio România Cultural și video online, pe www.radioromaniacultural.ro, în direct între 19.00 - 20.00.
Ultima ediție din acest sezon, ultima ediție înaintea vacanței de vară!
Realizator Corina Negrea
poza 1 Sursa foto www.mysocialweb.it