Buletin cosmic - Stații orbitale de combustibil pentru sateliții geostaționari
23 Septembrie 2022, 07:24
23 sept 2022
Știrile pe larg le urmăriți pe www.parsec.ro
- Din 2025 s-ar putea să avem stații de alimentare orbitale, cu combustibil pentru sateliții geostaționari. Compania Orbit Fab dorește să construiască depozite de hidrazină la 300 km deasupra orbitei geostaționare, de unde, cu un vehicul propriu, să alimenteze sateliții al căror combustibil este pe terminate. Nici nu este un serviciu scump: 20 de milioane de dolari pentru 100 kg de hidrazină (cam cu un ordin de mărime mai ieftin decât un satelit nou).
- Roverul marțian Perseverance a identificat într-o probă analizată recent (o rocă sedimentară denumită “Wildcat Ridge” din craterul Jezero) cea mai mare concentrație de substanțe organice măsurată până acum pe Marte (în trecut, atât Curiosity, cât și Perseverance, au mai identificat prezența substanțelor organice, dar nu la concentrații atât de mari). NASA nu a oferit deocamdată detalii despre ce fel de substanțe organice au fost găsite, dar spune că pentru mai multe detalii va trebui să așteptăm până când proba va ajunge pe Pământ, în viitoarea misiune planificată pentru 2028-2033. Până acum, Perseverance a adunat 12 probe, pe care urmează să le lase în urma sa pe suprafața planetei Marte, pentru a fi colectate de un viitor rover, care le va trimite pe Pământ, pentru analize mult mai detaliate.
- Compania europeană Arianespace are planuri interesante pentru următorii ani: la Congresul Astronautic Internațional de la Paris, compania europeană a prezentat SUSIE —Smart Upper Stage for Innovative Exploration, o treaptă superioară pentru Ariane 6, care nu doar că poate fi reutilizată, dar ar avea două variante, una cargo și una pentru echipaj. Probabil treapta superioară va putea fi adaptată și pentru alte lansatoare. Mai mult, a fost prezentat și proiectul unui propulsor cu combustibil lichid, care poate fi folosit și ca atare, pentru încărcături ușoare, sau ca booster auxiliar pentru viitoare variante Ariane 6 (sau o familie nouă de lansatoare ușoare, medii, masive și supermasive).
Poza: https://d2pn8kiwq2w21t.cloudfront.net/images/e1-PIA24928-DUPE.width-1320.png
Sursă: https://www.jpl.nasa.gov/news/nasas-perseverance-rover-investigates-geologically-rich-mars-terrain (NASA/JPL)
Rubrică realizată de Claudiu Tănăselia și Mihaela Ghiță