Buletin cosmic - Sonda Capstone face primele testări pe orbita cislunară, în vederea amplasării Stației Spațiale Gateway
01 Iulie 2022, 06:23
1 iulie 2022
Știrile pe larg le urmăriți pe www.parsec.ro
- Compania RockeLab a lansat pentru NASA sonda CAPSTONE, care se îndreaptă spre Lună pentru a testa o orbită cu totul specială în jurul Lunii, unde urmează să fie plasată în următorii ani viitoarea stație spațială Gateway. CAPSTONE este prima sondă interplanetară lansată de o rachetă Electron și a folosit o treaptă superioară denumită Photon pentru a naviga în spațiul cis-lunar. Va dura aproape 6 luni până când sonda va ajunge pe orbită selenară. Sonda are doar 25 de kilograme și a fost lansată din Noua Zeelandă.
- NASA a anunțat că lansarea misiunii Psyche nu va avea loc în acest an din cauza unor probleme ale softului de navigație și control. Problemele par să fie rezolvate, dar sunt necesare mai multe teste, ceea ce înseamnă că se ratează oportunitatea de lansare din acest an. Anul viitor oferă două ferestre pentru Psyche, în luna iulie sau septembrie, iar NASA nu exclude nici amânarea lansării până în 2024. Din păcate, asta înseamnă și cu o lansare Falcon Heavy mai puțin în acest an. Psyche este prima misiune interplanetară care va studia un asteroid metalic (16 Psyche).
- Săptămâna trecută, racheta sud-coreeană KSLV-II (sau Nuri) a reușit să pună pe orbită un satelit (PVSAT), dar și un balast pentru a demonstra că aceasta poate urca 1500 kilograme până la 700 km altitudine. Lansarea vine la 243 de zile de la inaugurarea rachetei, care s-a încheiat atunci cu un eșec. Din fericire, lansarea de astăzi a fost un succes și alte 4 lansări mai sunt programate până în... 2027. În ritmul acesta, racheta nu este pregătită pentru a accesa contracte din sectorul privat, dar poate fi un vehicul care să satisfacă nevoile Coreei de Sud. Nuri este o rachetă cu trei trepte și este prima rachetă orbitală dezvoltată în totalitate în Coreea de Sud.
https://pbs.twimg.com/media/FWVj1S2WAAAMdFD?format=jpg&name=900x900
Sursa: NASA (https://twitter.com/NASA/status/1541748295470424064)
Rubrică realizată de Claudiu Tănăselia și Mihaela Ghiță
Mihaela Ghiță