Buletin cosmic
24 Octombrie 2018, 06:14
Buletinul cosmic realizat de Claudiu Tănăselia poate fi urmărit pe situl www.parsec.ro și pagina fe facebook parsec.ro
* BepiColombo
Sâmbătă a avut loc a 101-a lansare a unei rachete europene Ariane 5, care a trimis spre Mercur sonda BepiColombo. De fapt, este vorba despre două sonde, una europană și un japoneză, care vor ajunge împreună, peste șapte ani, pe orbita celei mai apropiate planete de Soare. Pe Mercur există un crater de 125 kilometri în diametru, format acum 1 miliard de ani, denumit Eminescu.
** Soyuz MS-10
Investigația asupra evenimentului din 11 octombrie, în care o lansare a unei capsule Soyuz spre Stația Spațială Internațională a fost întreruptă de o explozie a rachetei Soyuz-FG, continuă și primul raport este așteptat la sfârșitul acestei luni. Se pare că vinovat este unul dintre cele patru boostere auxiliare care ar fi fost montat incorect la corpul central al rachetei, iar în timpul desprinderii, după consumarea combustibilului, a lovit racheta și a cauzat o deflagrație care a activat sistemul de siguranță a capsulei Soyuz.
** Atlas V
O rachetă Atlas V a lansat miercuri dimineața, pe o orbită geostaționară, satelitul de telecomunicații Advanced Extremely High Frequency 4 (AEHF-4) al Forțelor Aeriene ale SUA. Pentru această lansare s-a folosit configurația 551 pentru racheta Atlas V, adică un diametru de 5 metri pentru conul protector al încărcăturii, 5 boostere auxiliare cu combustibil solid și treapta secundară Centaur are un singur motor pentru propulsie. â
** China
China a anunțat că lucrează la o nouă capsulă pentru zborurile cu echipaj, care va fi testată anul viitor, folosind racheta Changzheng-5B, o variantă pentru lansări spre orbita terestră joasă a rachetei Changzheng-5. Dacă actuala capsulă Shenzhou, inspirată după capsula rusească Soyuz, cântărește 7.5 tone, viitoarea capsulă va avea 20 de tone, este proiectată pentru a fi refolosită și China speră să poată fi folosită în anii 2030 pentru misiuni lunare, dar și pentru rotația echipajului viitoare stații spațiale chinezești.
Rubrică realizată de Claudiu Tănăselia și coordonată de Mihaela Ghiță