Asociația Colonia Veselă transformă exploatarea minieră Petrila în Exploatarea Culturală Petrila
12 Martie 2019, 06:44
Acum 4 ani mina Petrila a fost închisă și declarată monument istoric. Acela a fost momentul când un grup de cetățeni, conduși de ideile mai puțin obișnuite ale artistului Ion Barbu și constituiți în Asociația Colonia Veselă s-au gândit să tranforme arealul minier din Petrila într-un sit cultural, muzeal, turistic și nu în ultimul rând comercial. Este pentru prima dată când un grup de intelectuali, artiști arhitecți pot deveni societari la o mină, o mină culturală.
Asociația Colonia Veselă a transformat un areal minier într-un traseu cu săli de expoziție și laboratoare pentru cercetare și experment, unde prin mijloace artistice și teoretice, și cu participarea comunității locale a fost prezentat și analizat trecutul și prezentul Petrilei și posibilitățile sale de transformare.
Pentru originalitatea proiectului, Asociația Colonia Veselă a primit premiul AFCN 2018 pentru Activare culturală în spațiul public.
https://soundcloud.com/user-396758896/exploatarea-culturala-petrila
Reportaj la decernarea premiilor AFCN pentru 2018. Interviuri cu Ion Barbu - artist și Cătălin Cenușă fost miner, acum activist cultural
Credit Foto: posterul filmului Planeta Petrila, regia Andrei DăscălescuRealizator Mihaela Ghiță