Arhitectura sunetelor străvechi din Maramureș
12 Mai 2017, 06:54
Deep sound of Maramureș - Sunetele adânci ale Maramureșului s-au auzit pentru prima dată într-un concert în București.
Petru Pap, alias Peter Gate, un tânăr antropolog băimărean colecționează sunete mundane, obișnuite, precum ciocănituri, respirații, șoapte, târșâit de pantofi, pe care le mixează, le prelucrează cu programe de editare, le restructurează și le transformă în muzică.
Proiectul The Deep Sound of Maramures, inițiat de Petru Pap, prezintă conceptul de Sunet Imersiv Interactiv.
Miercuri seara, în Club Control a concertat în colaborare cu architectul taiwanez Jia-Rey Chang expert în arhitectură interactivă și parametrică care a mixat, în direct, imaginile generate de un software specializat, au creat cea de a 4-a dimensiune pentru concertul The Deep Sound of Maramureș.
“Spațiul este o creatură vie” – spune Jia-Ray Chang, care se alătură mișcării The Deep Sound of Maramureș, un proiect care integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională.
Reportaj, interviuri cu Petru Pap - antropolog și muzician experimentalist și Jia-Rey Chang - arhitect, doctorand în arhitectură interactivă, de origine taiwaneză.