Prof.univ.dr.Cătălina Poiană: “Obezitatea nu constituie o problemă de estetică, ci este în primul rând o problemă de patologie, care necesită o abordare multidisciplinară”

26 Aprilie 2025, 09:00
Medicii se arată îngrijorați privind tendința de creştere a ponderii populaţiei supraponderale şi obeze, în România, comparativ cu alte state europene. Astfel, cea mai mare creştere se înregistrează la categoria populaţiei cu un indice de masă corporală ridicat, din categoria obezităţii, în timp ce în restul Europei creşterea cea mai importantă este la categoria persoanelor supraponderale, dar nu obeze. Datele statistice arată că în România s-au înregistrat, în 2021, peste 8.000 de decese din cauza unor afecţiuni netransmisibile asociate unui indice de masă corporală ridicat. Printre acestea se numără boala cardiacă inschemică, accidentul vascular cerebral, cancerul şi diabetul zaharat.
În ediția de astăzi, vor veni în fața microfonului prof.univ.Cătălina Poiană, medic primar endocrinologie, Prorector la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” și președinte al Colegiului Medicilor din România, precum și dr.Adrian Pană, expert în sănătate publică și management sanitar. Obezitatea, dincolo de mituri, aparenţe şi prejudecăţi este tema ediției de astăzi, privită din perspectiva medicilor care tratează această boală cronică progresivă recidivantă, dar și din perspectiva unui pacient care s-a confruntat cu obezitatea, ajungând la o greutate corporală de 145 de kilograme. O emisiune realizată de Marilena Frâncu.