"Viața într-o valiză". Ana Blandiana, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina: “Trecutul nu poate fi nici iertat, nici uitat. Pentru ca atunci când îl uiți, nu te mai aperi de el”
“Nu avem destulă imaginație ca să înțelegem ce suferă ucrainienii”, spune poeta Ana Blandiana, la aproape un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Mesageră a mesajului Radio România Cultural “Rugă pentru pace”, Ana Blandiana vorbește despre o întoarcere în istorie și despre un moment pe care românii nu îl pot uita din cauza trecutului nostru.
03 Februarie 2023, 10:17
Nu cred că o să ne treacă vreodată spaima că poate să ni se întâmple și nouă, adaugă Ana Blandiana care amintește faptul că drepturile omului au fost inventate de europeni, iar oamenii din afara Europei au sperat mereu la aceste drepturi.
Poeta Ana Blandiana își amintește de entuziasmul românilor din Sighet, care au întâmpinat refugiații ucrainieni în primele zile ale războiului, aproape ca la o sărbătoare religioasă.
“Harta Europei mereu se îndoaie pe aceeași linie pe care riscă să se rupă, dar nu se rupe, rezistă”, mai spune Ana Blandiana, într-un interviu acordat Ancăi Mateescu, de la Radio România Cultural.
Radio România Cultural așteaptă publicul sâmbătă, începând cu ora 18,30, pentru a vedea și expoziția “Viața într-o valiză”, organizată împreună cu Fundația Arte și Artiști în Dialog, coordonată de Iulia Mihalcea.