Turneul 'Duelul viorilor' ajunge la Turda
13 Octombrie 2016, 08:39
Astăzi, 13 octombrie 2016, are loc un nou recital din cadrul turneului "Duelul viorilor" organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo. La Sala Mare a Primăriei din Turda vor evolua, începând cu ora 19:00, violoniştii Liviu Prunaru, Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, care propun, între altele, lucrări de Johannes Brahms, Bedrich Smetana, Fritz Kreisler, Edward Elgar şi Moritz Moszkowski. Liviu Prunaru cântă pe vioara Stradivarius „Pachoud”, iar Gabriel Croitoru - pe vioara Guarneri del Gesù pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în patrimoniul căruia se află. Turneul "Duelul viorilor" se va încheia în 15 octombrie 2016, la Alba Iulia.