Patrimoniul vorbește. Arta și istoria sub același acoperiș: Vila decorată de Ștefan Luchian
19 Februarie 2025, 15:22
Luna aceasta marcăm 157 de ani de la nașterea pictorului Ștefan Luchian, maestrul florilor, dar puțini știu că artistul a avut un rol important și în decorarea unor clădiri din București. Orașul vorbește cu Ana Rubeli, fondatoarea Asociației Aici a Stat, despre una dintre aceste case, situată pe strada Oțetari, la numărul 2, o clădire cu un trecut fascinant, legat de personalități marcante ale istoriei românești.
„Dincolo de florile pe care le-a pictat și pe care le regăsim în foarte multe muzee de artă, s-a ocupat și cu design interior, am putea spune, în limbaj contemporan.”
Construită la sfârșitul secolului XIX de arhitecții Alexandre Clavel și Nicolae Mihăescu, vila a fost inițial casa Mathildei Rădulescu.
„Mathilda Rădulescu era chiar nepoata lui Ioan Movilă, cel care este fondatorul stațiunii Eforie Sud. El a cumpărat terenul pe la 1845 și Mathilda ridică această casă după dorința sa și își imprimă, să spunem așa, numele în mozaicul de la intrare.”
De-a lungul timpului, clădirea a avut mai mulți proprietari, printre care generalul Arthur Văitoianu, eroul bătăliei de la Mărăști. Astăzi, casa de pe strada Oțetari este de vânzare, dar a fost folosită timp de mulți ani de către Fundația „România de Mâine” pentru cercetare și filmări.
Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.