BBC Concert Orchestra, la gala de închidere a RadiRo 2016
15 Septembrie 2016, 07:07
În premieră la Sala Radio, BBC Concert Orchestra va susține concertul de închidere a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România. Sâmbătă, 1 octombrie 2016, ansamblul va evolua sub bagheta dirijorului Barry Wordswoth, cunoscut publicului internațional în primul rând pentru performanțele sale de excepție la pupitrul celebrului The Royal Ballet din Londra. Cu un program la frontiera între clasic și contemporan, concertul îl va aduce la București pe violonistul Charles Mutter, director adjunct al BBC Concert Orchestra, si pe flautista de origine română Ileana Ruhemann. Organizat de Radio România la Sala Radio din București, Festivalul RadiRo va avea loc în perioada 23 septembrie-1 octombrie și va reuni alte cinci orchestre simfonice radio din Europa, dirijori si solisti de renume, care vor interpreta un program spectaculos din repertoriul clasic, modern si contemporan.