Azi la Radio România Cultural: I Clasă
03 Aprilie 2017, 06:00
Mai multe săli de clasă, culoare pe care elevii trec, vin și pleacă sau unde mai rămân puțin să discute în recreații. Nu pot spune mai multe la prima vedere despre Liceul Teologic Penticostal Emanuel. Un liceu vocațional din București. Un loc unde majoritatea elevilor sînt de religie penticostală și în care, alături de aceștia, studiază și elevi din alte confesiuni. Am mers în această școală pentru a afla ce gândesc adolescenții de aici despre religie, despre educația religioasă, ce cred ei despre importanța credinței in viața noastră, cât de mult contează împlinirea spirituală a oamenilor. Subiecte despre care interlocutorii mei au vorbit cu sinceritate și chiar cu maturitate. Azi la I Clasă, cu Lidia Laic.