Angajații SRR atrag atenţia asupra pericolului eliminării taxei radio-TV
24 Octombrie 2016, 13:39
Angajaţi ai Radioului public s-au întâlnit astăzi în faţa sediului central al instituţiei din Capitală, într-o manifestare spontană prin care şi-au exprimat dezacordul faţă de propunerea de eliminare a taxei radio - tv.
Printre ei au s-au aflat şi membri ai Consiliului de Administraţie.
Sute de angajaţi ai SRR au participat la acţiuni similare şi la sediile studiourilor teritoriale.
De asemenea, câteva zeci de salariaţi ai Televiziunii publice au fost prezenţi astăzi în faţa sediului central pentru a protesta faţă de propunerea de eliminare a taxei radio - tv.
În opinia angajaţilor celor două posturi publice, această iniţiativă ar conduce la afectarea autonomiei şi independenţei editoriale a celor două instituţii şi ar crea premisele unei puternice dependenţe faţă de factorii politici.
FOTO: Manifestare spontană a salariaților SRR. Sursa foto: Alexandru Dolea.