Născut în România - Marina Debattista, de la literatură ca joc de cuvinte la cartea ca obiect fizic, 11 aprilie 2021
07 Aprilie 2021, 09:55
Pe Marina Debattista am cunoscut-o ca autoare a unei cărţi de poezii pentru copii, intitulată “Dejunul unei frunze”, carte apărută la Editura Frontiera în 2020. Poeziile, dar şi linogravurile Marinei Debattista mi-au stârnit curiozitatea şi aşa am ajuns să realizăm interviul pentru Radio România Cultural, plasat sub auspiciile emisiunii “Născut în România”.
Marina Debattista este doctor în fizică, poetă, o personalitate complexă care cercetează şi se manifestă în artă, în zona tipografiei, dar şi în traducerea poemelor lui Lewis Carroll. Despre sine, Marina Debattista mărturiseşte:
“Am urmat cursurile Facultăţii de fizică ale Universităţii din Bucureşti, pentru că mă pasiona, încă din adolescenţă, fizica cuantică. Abia mult mai târziu am descoperit că mecanica cuantică era, de fapt, o introducere în universul descris de Lewis Carroll în cărţile despre aventurile Alisei. Sau poate, este invers, cheiţa de aur pe care Alisa o găseşte pe măsuţa de cleştar, după ce străbate un adevărat wormhole, îi deschide eroinei (şi nouă, cititorilor) un univers guvernat de legile fizicii cuantice. Cum nu mai am vârsta Alisei caut alte mijloace de a intra în acest univers şi deocamdată, cred că nonsensul e unul dintre ele.”
La Născut în România, pe 11 aprilie 2021 (între 16.00 și 16.30), Marina Debattista ne poartă prin lumea largă pe care a cunoscut-o începând cu anul 1990 de când a plecat din România. Cu studiile doctorale făcute în Statele Unite ale Americii, după aproape zece ani de viaţă “nomadă”, Marina Debattista s-a stabilit la un moment dat în Marea Britanie.
Interviul nostru o descoperă pe Marina Debattista, fiziciană, pasionată însă, în egală măsură, de arta plastică şi de literatură.
Realizatoare Roxana Păsculescu