Născut în România, duminică, 28 noiembrie 2021, ora 16 – Invitat: Florin Penișoară, actor român stabilit la New York
28 Noiembrie 2021, 11:23
Florin Penișoară este implicat în proiecte de film și teatru atât în Statele Unite ale Americii, cât și în România, de peste 15 ani. S-a născut în 1979, la Huși, în județul Vaslui. A absolvit cursurile de licență ale Facultății de Teatru și Televiziune, specializarea Artele Spectacolului, secția Actorie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în 2003. Debutul său a fost, în același an, la Teatrul Andrei Mureșanu, din Sf. Gheorge, cu “Othello”, în regia lui Theo Herghelegiu și în spectacolul “Trei Surori”, de Radu Afrim.
La vârsta de 26 de ani, a primit o bursă la prestigiosul Actor's Studio Drama School din New York, unde a absolvit studiile masterale, în 2008. De atunci, a jucat în producții care au fost prezentate la Festivaluri de film de la Cannes, Toronto, Cluj-Napoca, Berlin, Viena și multe altele. Florin Penișoară este stabilit la New York, dar este adesea prezent în spectacole și proiecte din România. Cu “Teatru la Cinema” (https://teatrulacinema.ro), un proiect la care este partener alături de fratele său, are în pregătire noi proiecții pentru publicul larg, ce vor fi disponibile de luna viitoare. Și tot în decembrie 2021 lansează https://www.scenatv.ro, o platformă de streaming online dedicată exclusiv artiștilor români.
Actorul Florin Penișoară (Florin Penisoara - IMDb) este invitatul emisiunii Născut în România, duminică, de la ora 16, la Radio România Cultural.
Realizator Daniela Vasile