Născut în România, duminică, 22 mai 2022, ora 16.00 – Invitat: Ștefan Diaconu, muzician flautist, stabilit în Copenhaga
20 Mai 2022, 17:56
„Muzica m-a ghidat tot timpul”, mărturisește Ștefan Diaconu. Muzicianul Ștefan Diaconu are 32 de ani, este originar din Iași și de 6 ani este stabilit în Danemarca, la Copenhaga. În copilăria mică a cântat la pian înainte de a-i preda cineva vreun instrument și a învățat notele muzicale înainte de a deprinde alfabetul. La școală, a studiat pianul în primele clase, iar în clasa a 6-a s-a îndrăgostit iremediabil de flaut. Aprecierile celorlalți și premiile obținute încă din primii ani l-au încurajat în a continua pe drumul său. A absolvit Universitatea de Muzică București cu două diplome de licență: Dirijat orchestră (2013) și Interpretare muzicală – flaut (2014). Studiile masterale le-a urmat la Academia Regală de Muzică din Danemarca (diplomă de master, 2017), iar în curând v-a încheia studiile doctorale la Universitatea de Muzică București. Ștefan Diaconu are participări și este premiat în festivaluri naționale și internaționale, atât ca flaut solo, cât și ca membru în diferite ansambluri de muzică contemporană sau ansambluri orchestrale și de muzică de cameră. Este membru-fondator al cvintetului de suflători „V-COLORIS”. În anul 2019, acest cvintet a obținut premiul al II-lea la Competiția Internațională de Muzică de Cameră de la București și premiul al III-lea la Competiția Internațională de Muzică de Cameră „Carl Nielsen”. În noiembrie 2020, cu V-COLORIS a lansat albumul muzical și documentarul de scurt metraj ”Integrala creației de suflători a lui Dinu Lipatti”. Activitatea artistică a lui Ștefan Diaconu este completată de cea teoretică, în special de cea de „design de partituri”, iar în prezent lucrează la rescrierea unor manuscrise ale lui George Enescu. Ștefan Diaconu este invitatul emisiunii Născut în România, duminică, 22 mai, de la ora 16. Realizator Daniela Vasile