Născut în România cu scriitoarea, ziarista, profesoara și traducătoarea Zully Mustafa
”Nu stau cu mîinile în sîn” pentru mine înseamnă că merg mai departe, îmi văd de treaba mea, mă îndepărtez. Închid ușa." - este crezul scriitoarei, ziaristei, profesoarei și traducătoarei Zully Mustafa din Constanța.
17 Iunie 2023, 06:04
Pe 17 iunie 2023, de la ora 16:00, Zully Mustafa, născută în Medgidia, dar locuitoare în orașul Constanța este invitată la emisiunea "Născut în România" cu un fragment din minunatul dialog de-o oră pe care l-am programat spre difuzare integrală, la mijlocul verii, pe 22 și 23 iulie, de la ora 12.
Zully Mustafa este scriitoare, ziaristă, traducătoare și profesoară pentru învățământul primar. Zully este și o activistă declarată pentru drepturile copiilor, animalelor și profesorilor, o povestioare înnăscută așa că timpul petrecut în compania ei se scurge pe negândite.
Ascultând-o pe Zully Mustafa veți înțelege că patriotismul are legătură cu naveta zilnică între Constanța și comuna Tortoman, cu realizarea de instrumente muzicale din macaroane, cu învățarea și educarea toleranței de la cele mai mici vârste, cu nesfârșita curiozitate și iubire pentru oameni așa cum sînt.
Zully Mustafa scrie și pe blogul său, .https://zuleiha.wordpress.com/ . Ea crede că
"Într-o lume în care toată lumea vrea să se răzbune pe toată lumea, acest ”nu stau cu mîinile în sîn” poate însemna și un fel de ”îi arăt eu lui”. Nu există așa ceva. ”Nu stau cu mîinile în sîn” pentru mine înseamnă că merg mai departe, îmi văd de treaba mea, mă îndepărtez. Închid ușa."
Scrie bine drept pentru care vă invit să o descoperiți în librării, la radio și în mediul on line.