Despre arta de a călători cu zâmbet, cu Bogdan Veselovski (Smiley Traveler), la Născut în România! (10 iulie 2021, ora 18.00)
08 Iulie 2021, 12:55
Bogdan Veselovski, alias Smiley Traveler, spune că zâmbetul este cel mai mare capital al lui, iar întâlnirile cu oamenii, cel mai mare câștig.
Cu zâmbet, atitudine pozitivă și optimism, a reușit să călătorească până acum în 66 de țări cu un buget de numai 5 dolari pe zi pentru mâncare, căci merge pe jos sau cu autostopul și doarme în cort, sub cerul liber, la localnici sau face couch surfing.
A făcut voluntariat în colțuri diferite ale lumii, a stat cu un trib indigen în Ecuador un an, în Africa un alt an. A învățat să se adapteze oricăror situații, să mănânce ce găsește la fața locului, cum ar fi porția de spaghetti cu șoricei mâncată în Malawi, și nu se teme să străbată jungla singur.
Anul trecut a rămas blocat în Borneo, prilej de alte experiențe interesante.
De curând s-a întors de pe Via Transilvanica, pandemia ținându-l în final mai aproape de casă. Acolo a întâlnit peisaje superbe, oameni buni, dar și ursul.
În curând aventurile și gândurile sale vor fi adunate într-un volum, care speră să apară în toamnă.
Spune că dacă toată lumea ar călători ca el, probabil ar fi mult mai puțină teamă sau xenofobie în lume.
Despre toate acestea, la Născut în România, pe 10 iulie, de la ora 18.00.
Realizator: Anamaria Spătaru.