#ACASĂ. Născut în România: Invitat, acad.coresp.prof.dr. Octavian Buda – O istorie a epidemiilor care au devastat lumea

Radio România Cultural îşi
propune să difuzeze emisiuni şi rubrici dedicate reflectării intelectuale atât
a marilor dezastre epidemiologice la scară planetară, cât şi perioadei prezente,
atât de afectată de pandemia generată de noul virus Corona.

În acest context, vă oferim
spre lectură interviul acordat realizatorului Valentin Protopopescu de către profesorul
universitar Octavian Buda pe tema epidemiilor istorice şi difuzat la Radio
România Cultural în cadrul emisiunii Născut în România de duminică, 5 aprilie
a.c., ora 16 - variantă după înregistrarea radiofonică.

„Epidemiile au viaţa lor, evoluția lor și ajung până la urmă să dispară,
pentru că aceasta este legea firii.”

V.P. ‒ Prieteni, trăim în aceste zile momente cu-adevărat dificile,
suntem eroii unei experiențe pe care nu am visat-o nici măcar în cele mai negre
coșmaruri ale noastre, dar aceasta este realitatea, asupra ei suntem obligaţi
să lucrăm și, dacă avem curaj, înțelepciune și raționalitate, sper să reușim să
depășim acest episod istoric împreună și sănătoși. De aceea, ne-am gândit să
lăsăm deocamdată de o parte realitatea aceasta invazivă și asasină, generată de
noul Coronavirus, s-o punem între paranteze și să ne ocupăm de ceea ce pe noi
ne stimulează intelectual foarte mult, respectiv vizitarea unei secvențe
istorice relevante din perspectiva relaționării
cu pandemia actuală de Coronavirus. Cu alte cuvinte, vă formulez o
invitație pe undele radioului public, pe undele radioului cultural, să parcurgem
împreună cu un ghid extrem de competent, profesorul universitar doctor Octavian
Buda, o secvență din istoria epidemiilor și pandemiilor, așa cum s-au succedat
și așa cum au fost ele înregistrate de memoria colectivă.

Prieteni, despre Octavian Buda se pot spune foarte multe lucruri bune, deoarece
domnia sa este titularul Catedrei de Istorie a Medicinei din cadrul
Universității ,,Carol Davila” din București, de la Universitatea de Medicină și Farmacie, este membru corespondent
al Academiei de Științe Medicale, este un autor reputat cu mai multe volume și
articole la activ, s-a exercitat și în calitate de președinte al Asociației
Europene de Istorie a Medicinei și, mai mult decât atât, a reușit performanța
să aducă în România pe membrii elitei acestei discipline științifice,
organizând la București sub tutela UMF ,,Carol Davila” o sesiune, o întâlnire de
tip conferinţă a acestei elite a savanților care se ocupă de studierea
fenomenelor care-au constituit corpusul istoriei medicinei.

Cam atât despre Octavian Buda, să intrăm în miezul subiectului nostru și să-l
salutăm pe invitat:

‒ Bună, Octavian.

O.B. ‒ Mulțumesc mult pentru invitație, ca întotdeauna
răspund cu plăcere.

V.P. ‒ Voi debuta abrupt această ediție a emisiunii Născut în
România, întrebându-l pe invitatul meu, pe doctorul Octavian Buda, în legătură
cu un fenomen care a marcat memoria continentului european, este vorba despre ,,Moartea
Neagră”, adică una dintre cele mai urâte și mai asasine pandemii din istoria umanității.
Mă refer la bacteria numită Yersinia
pestis, cea care a provocat dispariția unei treimi, poate chiar a unei
jumătăți din populația continentului, în plin Ev Mediu.

Dragă Octavian, despre ce este vorba? Cum a debutat, cum a evoluat și, în
general, de ce mureau oamenii atunci
când erau contaminați cu Yersinia pestis?

O.B. – Aș face doar o mică, o scurtă introducere, dacă mi se
permite, prin a spune că microbii însoțesc istoria noastră iar epidemiile apar
în mod natural în mijlocul aglomerărilor umane. Aşa ceva este normal pentru că,
până la urmă, corpul uman are în el o lume de microorganisme cu totul particulară,
una numită microbiom, și-această lume microbiană este, efectiv, interfața
noastră cu lumea exterioară. Oricât de înfricoșător ar suna, organismul uman
are în el un conglomerat de circa 40 de miliarde de microorganisme pe care le
putem compara foarte legitim cu numărul de celule care compun un corp adult,
circa 30 de miliarde de celule.

V.P. ‒ Este ca un fel de platoșă, nu-i așa?

O.B. – E o platoșă și este, în același timp, o structură de
tip symbion pentru că, practic, organismul uman a evoluat și el de-a lungul
milioanelor de ani prin această coexistență, mai mult sau mai puțin pașnică, cu
microorganisme. Multe dintre ele, cele care se găsesc în interiorul corpului,
sunt absolut benefice, ele fiind, repet, interfața care asigură integritatea și
sănătatea noastră.

V.P. – Imunitatea corpului uman este dată și de existența
acestor miliarde de microorganisme, care trăiesc practic pe noi și în noi?

O.B. – Cu siguranță, pentru că există mai multe forme de
imunitate, imunitatea dată de limfocitele T și B, de monocite etc. Producția de
anticorpi, până la urmă, are, dacă vreți, aceeaşi funcţie, este testată și
verificată ca-ntr-un laborator ,,militar” în decursul sutelor și miilor de ani
de interacți a corpului uman cu microorganismele exterioare, unele dintre ele
sigur că extrem de nocive.

V.P. – Octavian Buda, ce se întâmplă, istoric vorbind, în clipa
în care această bacterie, Yersinia pestis,
care generează ,,Moartea Neagră”, ciuma bubonică, ajunge să se infiltreze în
organismul uman? Care este impactul, ce se întâmplă efectiv în acel moment?

O.B. ‒ Da, vă propun să o luăm mai întâi istoric, pentru a
detalia ulterior mecanismele acţiunii de infestare. Această epidemie, numită a
„Morţii negre”, s-a extins în Europa Occidentală începând cu anul 1348 și ar fi
relevant să marcăm debutul ei un pic mai devreme în Peninsula Crimeea, în
cadrul interacției militare, la nivelul conflictului armat dintre genovezi,
care veniseră acolo și care își creaseră o structură comercială de tip
fortificaţie, cetatea Caffa, și tătarii veniți din Asia Centrală. Ciuma este
adusă de tătarii veniți din Asia Centrală, iar originea acestei bacterii se
pare că este tot din această zonă. Asediatorii tătari au văzut că au soldați
care mor de ciumă și, pur și simplu, au inventat o nouă armă, una despre care
astăzi am spune că a fost o armă „biologică”. Ei aruncau cadavrele celor morți
în interiorul cetății, peste ziduri, folosind un sistem de catapulte de asediu.
Ei au mai făcut şi altceva: pentru că aveau animale de hrană, precum porcii
care însoțeau armata, şi care asigurau o
logistică alimentară în momentele acelea, carcasele acestor porci morți erau de
asemenea aruncate în cetate. Astfel, în mod natural, genovezii s-au infectat cu
bacteria respectivă. Retrăgându-se, genovezii din cetatea Caffa au ajuns mai
întâi în sudul Italiei, la Messina, apoi acasă, la Genova. Iată, în mod tragic,
ca o paralelă cu prezentul, epidemia invadează fulminant tot nordul Italiei,
focar de unde epidemia migrează în Franța, în zonele germanice, ajunge în
Anglia și reușeşte să invadeze și nordul Europei, generând o statistică
într-adevăr îngrozitoare, pentru că se speculează, se discută în absența unor
date statistice foarte clare, că aproximativ un sfert până la o treime și chiar
poate și jumătate din populația Europei a fost decimată. Ce se întâmplă ? Avem
o bacterie care pătrunde de fapt în sistemul circulator al unui anumit purice.
Acel purice se găsește în blana unui șobolan, șobolanul gri, și există o teorie
a acestei infectări care susține că, prin saltul puricelui, de pe blana
șobolanului pe pielea omului și prin mușcătura acelui purice, se ajunge la
infestare. Există şi teorii care însă susțin că, având în vedere contagiunea teribilă
a acestei epidemii, contactul ar fi fost direct uman. Cert este că în epoca
respectivă măsurile de igienă, aşa cum o putem bănui, fiind extrem de
rudimentare, nu exista canalizare, nu exista o posibilitate de a te izola într-o
primă fază de cei bolnavi, deci măsurile de igienă nu au putut împiedica
răspândirea molimei. Aceasta este teoria care, practic, a supraviețuit vreme de
aproape 2000 de ani, în mod absolut surprinzător. Mă refer la teoria miasmatică a aerului stricat
care, însă, s-a dovedit a fi neputincioasă ca forţă explicativă în fața acestei
epidemii dată de contagiunea directă.

V.P. ‒ Cum se manifesta ciuma bubonică practic, infectând
organismal uman? De ce această denumire de ciumă bubonică?

O.B. ‒ Ea are două forme de manifestare: în primul rând, ea dă
o erupție cutanată, una fulminantă, în care apar acele bube mari, pline de
puroi, pustele oribile, bube negre și de-acolo vine termenul de bubos și de ciumă
bubonică. Dar atenție, bacteria poate să dea o formă tot atât de contagioasă și
încă şi mai agresivă, una care seamănă, într-o paralelă cu zilele de astăzi, cu
teoria care merge pe filiera contaminării pulmonare prin intermediul stropilor
de salivă: ciuma pulmonară. Se pare că ciuma pulmonară este extrem de gravă,
pentru că ea dă o pneumonie bacteriană extrem de brutală, cu deces, practic
imediat. Oricât de oripilantă este imaginea acelui bolnav cu bube pe el,
agonizant şi desfigurat, mult mai periculoasă este forma pulmonară care, se
pare că ea, în sine, este vinovată de decesul majorității populației europene
afectate, locuitorilor contaminaţi din Europa; să ne gândim că dacă Europa avea
pe-atunci circa 80 de milioane de locuitori, pare că până la urmă populația a
fost devastată la ordinul a 40 de milioane.

Și-acum aș spune un lucru care este astăzi absolut surprinzător. Din punct
de vedere strict medical, în prezent acest bacil se combate foarte ușor cu
câteva doze de penicilină,
vindecarea fiind sigură. Desigur, mai există focare, au mai apărut recent câteva
focare deschise prin Madagascar, prin Ceylon sau prin anumite zone din Asia și
din Africa, dar intervenția este rapidă și în orice caz, răspunsul curativ este
imediat şi eficient. Dar să ne gândim că identificarea acestui agent infecțios
ține până la urmă de evoluția unei mentalități la scară umană, una care a necesitat
sute de ani, în primul rând fiind vorba de descoperirea prin instrumentele
vremurilor a acestor microorganisme. Să ne gândim că în clipa în care Galileo
Galilei descoperea sateliții lui Jupiter și-i numea stele mediceene, un extraordinar savant olandez are
inspirația să folosească o entitate care va fi precursorul microscopului modern,
mă refer la Antoni Van Leeuwenhoek. Suntem undeva în secolul al XVII-lea și se
descoperă cu uimire existența unui univers microcosmic, care este format din
aceste microorganisme despre care, într-o primă fază, nu se știa decât că
există.

V.P. ‒ Acesta este progresul științei, Octavian Buda,
într-adevăr! O să te întreb în continuare, lăsând în urmă episodul ,,Morții
Negre”, despre o altă boală, extrem de contagioasă, care a generat de asemenea
epidemii asasine, este vorba despre variolă, o boală de natură virotică; știm
că au fost câteva epidemii îngrozitoare, adevărate catastrofe în istoria
omenirii civilizate. Numai în secolul al XX-lea au murit de variolă, se spune,
între 300 și 500 de milioane de oameni.

Vorbește-ne puțin, te rog, despre
natura acestei boli extrem de contagioase și de letale.

O.B. – Dac-ar fi să facem o apropiere de prezent, variola, ca
și actualul microorganism corona, sunt virusuri. Variola ne oferă în istoria
medicinei prima posibilitate coerentă de a înțelege natura unei boli infecțioase
dată de un virus, un microorganism care a reușit să fie efectiv evidențiat,
morfologic, să spun așa, abia odată cu apariția microscoapelor electronice și a
primelor idei inginerești de a mări rezoluția la nivelul microcosmosului, cândva
în perioada interbelică. De fapt, primele astfel de microscoape reușesc să ne
arate efectiv cum arată asemenea virusuri abia după al Doilea Razboi Mondial. Deci,
gândiți-vă că, practic oamenii s-au luptat cu ceva pe care l-au identificat ca
fiind un microorganism abia în vremea lui Pasteur. Variola, numită și „vărsatul
negru”, numai în Europa în anii 1700-1800, deci în secolul al XVIII-lea şi în
următorul, e creditată cu vreo 60 de milioane de victime. Rusia, de asemenea, ne
oferă o statistică apocaliptică. Totuși, au existat încercări de a depăși
această situație prin niște comparații și niște măsuri empirice. Dacă ciuma
neagră aduce cu sine ideea logică a
carantinei, deci izolare pentru un interval de timp minim, astfel încât virulența,
contagiozitatea bacteriei să scadă, variola aduce cu sine ideea genială a
vaccinării. De ce? Pentru că oamenii au constatat, la fel ca și la carantină,
un fapt empiric. Dacă o persoană face o formă similară variolei care se numește
variolă vaccinia, variola pe care o fac vacile, ei bine, omul acela care se
infectează într-o primă fază cu variola vaccinia face o formă ușoară, cu câteva
pustule care apar de obicei pe mâini și cam asta e tot. Când survine vărsatul
negru, care este absolut apocaliptic, cu o erupție cutanată îngrozitoare, plină
de pustule răspândite pe tot corpul, și cu decesul rapid, ei bine, astfel de
persoane totuşi supraviețuiesc și atunci Edward Jenner, chiar dacă și înaintea
lui au fost niște practici de anticipare a acestei infecții, și-a pus problema
astfel: cum putem noi să ne apărăm dacă există, totuși, această situație
concretă? Până la el, chiar și-n Țările Române, ce se făcea? Se lua puțin puroi
din pustula celor bolnavi de variolă umană și se făcea o incizie, o zgâriere la
nivelul pielii prin care practic se inocula un pic de puroi, astfel încât omul
respectiv să facă o formă de variolă umană, una care se spera a fi diminuată.
Riscul era însă mare şi cine scăpa era imunizat. Cine nu supravieţuia, din
păcate, plătea prețul acestei forme de vaccinare incipientă care se numește
variolizare.

V.P. ‒ Era o modalitate de a produce anticorpi, într-o
manieră, e-adevărat, extrem de brutală și de empirică.

O.B. – Corect, numai că Jenner își dă seama că, aplicând
exact aceeași metodă, dar folosindu-se puroiul luat din pustula pe care o
dezvoltau, de exemplu pe uger, vacile respective, ei bine, această metodă de
inoculare, în afară de faptul că dădea o formă blândă și oamenii scăpau
imediat, crea în plus şi imunitate. Deci, inocularea cu un virus atenuat venit
de la o altă formă relativ similară reprezintă primul vaccin din istoria
umanității. În fond, care este principiul vaccinării? Să ne-nțelegem. Vaccinarea este un
proces natural bizuit pe principiul biologic cât de poate de clar al lui „scapă
cine poate”. Cu alte cuvinte, cine nu vrea să se vaccineze, n-are cum să se
împotrivească unui proces natural în care organismul oricum se va lupta să-și câștige
imunitatea. Vaccinarea reușește, prin această modalitate, să genereze mult mai
rapid și foarte specific mecanismele de producere, în speță, a anticorpilor
specifici care să contracareze virusul respectiv și aceasta este marea
realizare care începe încă din 1796 cu Edward Jenner și se continuă, științific
și foarte bine organizat, cu două mari personalități ale secolului al XIX-lea,
care sunt considerate marii binefăcători ai umanității. E vorba de Louis
Pasteur și Robert Koch.

V.P. – Prieteni, stăm de vorbă cu academicianul și medicul
Octavian Buda, domnia sa ne vorbește despre o istorie concentrată a pandemiilor
care au lovit semnificativ istoria civilizației omenești. Dragă Octavian, să
lăsăm acum în urmă virusul și să ne ocupăm de o altă bacterie, foarte letală la
rândul său, este vorba despre holeră, o boală infecțioasă, de sorginte
bacteriană, care ataca îndeobște intestinul subțire, o boală care ajungea să
aibă, la un moment dat, o mortalitate de 85%, un procent cu totul îngrozitor.

Te rog să dezvolți puțin acest
episod al holerei în istoria comunităților omenești.

O.B. – Bolii i se spunea în secolul trecut holera asiatică,
denumire care indică locul de baștină al acestei molime și epidemiologic sunt
astăzi de acord că marele rezervor al holerei este India. Într-o localizare mai
specifică, originea ei este delta fluviilor care se varsă în Golful Bengal.
Europa este bântuită de această epidemie începând cu 1830 și răspunsul acesta
al răspândirii holerei pe teritoriul european este dat de, iată, hai s-o numim
prima formă de globalizare, în adevăratul sens al cuvântului, globalizare pe care
o avem la începutul secolului al XIX-lea, cea reprezentată de extinderea şi
expansiunea Imperiul Britanic. În clipa în care britanicii se răspândesc cu
tehnologia și cu interesul lor economic peste întreaga lume și în speță, în
Asia și în India în mod particular, dar să nu uităm că și companiile olandeze, la
modul Compania Indiilor olandeze, ca și cele britanice amintite, contribuie la
această globalizare și la răspândirea epidemilor pe traseele comerciale. Aceasta
este o primă constatare empirică, anume că și ciuma neagră, practic, merge pe
traseul drumului mătăsii și ajunge în Europa, așa cum am menționat. La fel şi
holera.

V.P. ‒ Octavian Buda, să mai spunem un lucru, unul legat de
răspândirea acestei molimi îngrozitoare și anume faptul că, în timpul
războiului Crimeii dintre anii 1853 și 1856, au murit mai mulți oameni în
ambele tabere, decât pe câmpul de luptă. E o informație foarte relevantă.

O.B. ‒ Sigur că da și în orice caz, aceste epidemii însoțesc,
așa cum am spus anterior, aglomerările
urbane, dar şi aglomerările umane în general... Iar războaiele atrag cu sine declanșarea,
în foarte scurt timp, a unor contagiuni colective a unui număr masiv de oameni,
atât cei care sunt implicați direct în operaţiunile militare, în război și în
logistica militară, dar și civilii care trebuie să plătească prețul acestor
nenorociri, fugind din calea celor direct beligeranţi. Cu holera, lucrurile au
fost însă foarte complicate pentru că, în primul rând, metoda aceasta a
carantinei și a izolării nu a funcționat. Contagiunea nu este dată prin contact
direct, nu generează forme din acestea de tip patologie respiratorie, cât mai
ales, după cum am amintit, fenomene digestive grave, infecțiile fiind digestive.
Și-atunci, în momentul în care începe totuși să se creioneze un
raționament cauzal, în prim plan este londonezul
John Snow. Nu mă refer la Jon Snow din binecunoscutul serial ,,Game of Thrones”,
ci la un erou care cred că trebuie glorificat tot atât de mult ca și Jon Snow
din ,,Game of Thrones”, este John Snow de la Londra care este considerat cel
care a reușit să elucideze mecanismul de transmitere al holerei și este unul
dintre precursorii anesteziologiei pentru că a inventat un dozator cu care
cloroformul să se administreze în cantități fracționate astfel încât pacientul
să nu moară în timpul intervenției. El a constatat un lucru. Pe el l-a frapat
că un anumit focar e localizat pe o stradă din Londra, Cross Street, și pe el
l-a mirat faptul că de la o anumită fântână oamenii luau apă și se infectau.
Repet, suntem într-o epocă în care etiopatogenia infecțioasă este abia la
începuturi. Faptul că microbul specific generează o boală specifică nu era încă
suficient de clar lămurit. Cert este însă că John Snow se luptă să spună: ,,Vă
rog închideți acea cișmea pentru ca ea este fetidă și îmbolnăvește întreaga
Londră”, un apel din care reieşea că districtul din zona respectivă era
contaminat, după care vine un contraargument: da, dar știți că mai există cutărică
și cutărică într-o cu totul altă parte a Londrei, şi care sunt bolnavi? Da? Ia
să vedem. Își ia inima-n dinți, face eforturi mari în Londra mijlocului de
secol al XIX-lea ca să-i caute pe cei bolnavi și constată că unul dintre
pacienți, o femeie, se mutase de pe Cross Street la altă adresă, dar și ea, la
rândul ei, consumând apa aceea infestată. Gândiți-vă că farmaciștii făceau
poțiuni și soluții să scapi de holeră folosind apa infestată. Până când Snow nu
reuşeşte să convingă de faptul că dacă igiena urbană şi canalizarea vor fi deficitare,
fără măsurile acestea de dezinsecție stradală, holera va bântui și va distruge
toată Europa Centrală fără niciun fel de obstacol, pentru că nu se bizuie pe un
mecanism de transmitere directă. Londonezii au închis până la cișmeaua
respectivă și John Snow a rămas ca unul dintre marii inițiatori ai metodelor
coerente și igienice de combatere a epidemiilor.

V.P. – Octavian Buda, acum o să te rog să mai facem încă un
pas, ultimul pas în actuala ediție a emisiunii noastre, către un alt tip de
gripă, gripa numită ,,spaniolă”, o pandemie, pentru că s-a întins pe mai bine
de trei continente, una care a ucis în primele 25 de săptămâni de manifestare
nu mai puțin de 25 de milioane de oameni.

În ce moment istoric ne aflăm atunci
când gripa spaniolă a început să se manifeste ?

O.B. – Gripa spaniolă este, dacă-mi permiteți o licență mai
specială, adevăratul câștigător al Primului Război Mondial. De ce? Pentru că la
sfârșitul războiului soldații americani debarcă în Spania în organizarea
efortului de război. În acele contingente au fost practic soldați bolnavi care
se pare c-au venit din zona Kansas, unde există un anumit fort militar, Fort
Riley, și se pare că cei de la Fort Riley au dus din aproape în aproape
epidemia. Pe de altă parte, la New York, suntem în martie 1918, epidemia s-a
manifestat virulent, au fost 20 000 de decese, dar sigur că venirea soldaţilor
americani în Europa a dat, să zicem așa, un plus de catastrofă epidemică. A
fost o lovitură dură dată unui continent care era deja devastat de tifos exantematic
şi holeră. Ion Cantacuzino s-a luptat extraordinar la noi să diminueze aceste
epidemii și, nu în ultimul rând, pe cele de gripă comună, guturaiul comun. Repet,
suntem într-o epocă în care se înțelegea deja cum funcționează vaccinarea, dar
antibioticele vor fi introduse abia după al Doilea Război Mondial. Deci,
gândiți-vă că la acest mixtum compositum
mai vine și această formă de gripă, care se pare că are niște lanțuri de tip
gripă aviară și care a fost de o virulență nemaipomenită. De ce? Pentru că
această gripă și, în general, structurile gripale sunt foarte neomogene și pun
problema de fiecare dată a unui răspuns combinat şi multispecific pentru că
sunt foarte multe virusuri de gripă care, fiecare, au individualitatea lor, și
atunci organismul uman se apără și el cum poate.

V.P. – Octavian Buda, o să te întrerup acum, din păcate,
pentru că spațiul dedicat emisiunii noastre se apropie de final. Discutând
despre aceste lucruri dintr-o perspectivă intectuală, bizuită pe faptul
istoric, încercăm să concentrăm atenția ascultătorilor noștri și asupra unor
momente care nu au un impact direct asupra existenței noastre cotidiene marcate
de pandemie. Fără să sporim panica, dimpotrivă, îi invităm pe ascultători să
rămână optimiști, să stea acasă, să citească și să-și pună mintea la lucru,
astfel încât să depășim mai ușor, în măsura în care se poate, aceste clipe care
încep să devină tragice.

Îți mulțumesc pentru prezența ta în
emisiunea ,,Născut în România”.

O..B. ‒ Și, dacă-mi permiți, ca o concluzie, epidemiile au
viaţa lor, evoluția lor și ajung până la urmă să dispară, pentru că aceasta
este legea firii.

V.P. ‒ Oh, este într-adevăr o veste bună, cea mai bună, să
sperăm că așa va fi și acum, ca de atâte ori în istorie. Încă o dată, îți
mulțumesc.