Vorba de cultură - invitat, violonistul Alexandru Tomescu
22 Ianuarie 2018, 06:57
În perioada 22 - 26 ianuarie, emisiunea „Vorba de cultură” (Radio România Cultural) îl are ca invitat pe violonistul Alexandru Tomescu.
Alexandru Tomescu are o carieră impresionantă în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach. Palmaresul său cuprinde numeroase premii naționale și internaționale de mare prestigiu. A devenit cunoscut publicului larg ca membru al ansamblului cameral „Romanian Piano Trio” (Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma) și și-a consolidat această notorietate prin Turneul Stradivarius, concerte de binefacere etc.
Din anul 2007, în urma unui concurs, i-a fost încredințată vioara Stradivarius Elder - Voicu, un „instrument splendid” care l-a însoțit pe marile scene de concert și în proiecte muzicale unice, precum Turneul Stradivarius, desfășurat în localități fără filarmonici, concertul într-o staţie de metrou, evenimente caritabile etc.
Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrei Naționale Radio.
Ascultaţi-l pe Alexandru Tomescu în emisiunea „Vorba de cultură”, difuzată la Radio România Cultural, de luni 22 până vineri 26 ianuarie, între orele 12:00 şi 12:30. Realizatori, Ema Stere și Attila Vizauer.