Vioara lui George Enescu ajunge la Izmir
24 Octombrie 2017, 09:11
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează un concert extraordinar susținut de doi violoniști de excepție: Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată și fiică, doi muzicieni cu zeci de premii naționale și internaționale.
În data de 7 noiembrie 2017, de la ora ora 20.00, în sala de concerte a Centrului Cultural Ahmed Adnan Saygun din Izmir intră în scenă vioara, cunoscută și sub numele de "Catedrala" pentru acordurile sale impunătoare, un instrument care datează din 1731, creat de Giuseppe Antonio Guarnieri (del Gesù) și care i-a aparținut marelui compozitor George Enescu. Gabriel Croitoru va interpreta pe vioara Guarnieri del Gesù, care se află în prezent în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu” din România.
Dacă ar fi să răspundem provocării unui joc de imaginație, am spune că vioara lui Guarnerius este cel de-al treilea personaj principal al concertului extraordinar de la Izmir.
Patrimoniul cultural al României deține două dintre cele mai valoroase viori ale omenirii: Stradivarius şi Guarneri. Conform cataloagelor internaționale, în lume există mai puțin de 400 de viori Stradivarius şi aproape 200 făcute de Giusseppe Guarneri. Însuși George Enescu spunea despre instrumente: “Dacă aş face o comparaţie, Stradivarius l-aş putea compara cu o soprană lejeră, iar Guarnerius cu o mezzosoprană dramatică.”
De aproape sapte ani cele mai valoroase instrumente muzicale pe care le are România pot fi văzute și ascultate în concerte. Doi violoniști au ales să aducă în fața publicului sunetul perfecțiiunii al cărui secret nimeni nu a reușit să îl deslușească până acum.
Violonistul Gabrıel Croitoru este câştigătorul Premiului I al Concursului Internaţional de vioară Henryk Wieniawski de la Lublin, Polonia, 1979 şi al Concursului Internaţional de vioară Pablo Sarasate, de la Pamplona, Spania, 1991, precum şi al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Este de asemenea câștigătorul multor altor premii importante, printe care: Premiul al-II- lea (premiul întâi neacordat) la Concursul Internaţional de vioară “Tibor Varga” de la Sion, Elveţia, Premiul al-III-lea la Concursul Internaţional de vioară “N. Paganini” de la Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul Internaţional de vioară “Fritz Kreisler”de la Viena, Austria şi a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca “un violinist excepţional, având o tehnică impecabilă”, după ce violonistul român a câştigat Premiul al-II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internaţional de vioară “ Zino Francescatti” de la Aix-en-Provence, Franţa - 1987.
Gabriel Croitoru a înregistrat pe CD în anul 1988, având alături Orchestra Filarmonicii din Nisa, dirijată de Claude Bardon, Concertul nr.1 de N. Paganini, precum şi Concertul pentru vioară şi orchestră de P.I.Ceaikovski. În 1994, Orchestra Simfonică din Malaga (Spania), dirijată de Jacques Bodmer, l-a acompaniat pe Gabriel Croitoru, atunci când pentru prima oară a fost realizată pe CD, atât în Spania, cât şi în întreaga lume, Integrala lucrărilor pentru vioară şi orchestră ale lui Pablo Sarasate, rezultând un set de 3 CD-uri. De asemenea, a realizat în compania Orchestrei Filarmonice din Târgu-Mureș, dirijate de Romeo Rîmbu, un CD cu Concertul de Luciano Simoni. Alte două apariții pe CD au fost realizate în trio-ul de Valentin Gheorghiu, compozitorul fiind la pian, iar la violoncel, Marin Cazacu, precum și o imprimare din concertul susținut alături de Corul ”Madrigal”, unul dintre colaboratorii fideli.
Gabriel Croitoru și-a făcut apariția ca solist cu orchestra în peste 1.000 de concerte publice, atât în Asia, cât şi în Europa, în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Monte-Carlo Symphony, Lyon Symphony, Gewandhaus Leipzig Orchestra, Galicia Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra, String Festival of Lucerne Chamber Orchestra şi multe altele.
Gabriel Croitoru a susţinut recitaluri în numeroase ţări: Franţa, Spania, Germania, China, Bulgaria, U.S.A., Rusia, Ungaria, România etc. şi a luat parte la două cursuri de măiestrie şi perfecţionare: unul cu prestigiosul violinist Salvattore Accardo, în 1982 şi celălalt, cu Zino Francescatti, în 1988.
Gabriel Croitoru şi-a făcut studiile muzicale ca violonist în România, unde a absolvit Liceul de Muzică din Bucureşti în 1983, la clasa Prof. Mihai Constantinescu şi Conservatorul de Muzică din Bucureşti, în 1987, la clasa Prof. Modest Iftinchi. În paralel a lucrat şi cu prof. Ştefan Gheorghiu.
Gabriel Croitoru este în prezent solist concertist al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti, din anul 1987, este de asemenea membru al Cvartetului de Stat “Transilvan” al Filarmonicii Transilvania din Cluj, având calitatea de solist cvartet şi în acelaşi timp este profesor univ. dr. la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Din anul 2006, a obţinut titlul de Doctor în muzică la aceeaşi Universitate, avându-l ca îndrumător pe prof. Octavian Lazăr Cosma, cu tema „Pablo Sarasate – Virtuozitate interpretativă și fantezie componistică”. Concertele anuale ale lui Gabriel Croitoru ating cu ușurință 50, depășind de cele mai multe ori această cifră.
În 1998, Gabriel Croitoru a câştigat Concursul organizat de Ministerul Culturii, în colaborare cu Fundaţia Internaţională ”I. Voicu”, pentru atribuirea dreptului de folosinţă asupra singurei viori Stradivarius (supranumită Elder), vioară ce a fost cântată în ultimele decenii de cunoscutul violinist Ion Voicu.
În 2008, violonistul a câștigat dreptul de folosință asupra viorii construite de celebrul lutier Joseph Guarnerius, în anul 1730, vioară ce a aparținut celebrului muzician român George Enescu, Gabriel Croitoru devenind astfel singurul violonist român ce a câștigat dreptul de a utiliza ambele viori. În prezent, violonistul cântă pe acest faimos instrument, care este supranumit și ”Catedrala”, datorită sunetului său.
De-a lungul anilor, Gabriel Croitoru a participat ca membru în juriu la multe concursuri naţionale şi internaţionale. Printre premiile obținute reținem: 1979, Premiul I la Concursul Internaţional de vioară “Henryk Wieniawski“, Lublin, Polonia, 1983, Premiul special al juriului la Concursul Internaţional de vioară “Fritz Kreisler”, Viena, Austria, 1984, Premiul special al juriului şi Bursa Fundaţiei Samson-Francois la Concursul Internaţional de vioară “Jacques Thibaud”, Paris, Franţa, 1985, Premiul al-II-lea la Concursul Internaţional de vioară “Tibor Varga”, Sion, Elveţia, 1985, Premiul al-III-lea la Concursul Internaţional de vioară ”Niccolo Paganini”, Genova, Italia, 1987, Premiul al-II-lea la Concursul Internaţional de vioară “Zino Francescatti”, Aix en Provence, Franţa, 1991, Premiul I şi Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate la Concursul Internaţional de vioară “Pablo Sarasate”, Pamplona, Spania.
A cântat ca solist cu orchestre internaționale, ca: London Royal Philharmonic (Marea Britanie), Gewandhaus Leipzig Orchestra (Germania), Queen Sofia Chamber Music Orchestra (Madrid, Spania), Festival Strings of Lucern Chamber Orchestra (Elveţia), Monte-Carlo Symphony (Monaco), Salonic Symphony (Grecia), Malaga Orchestra (Spania), Sevilla Symphony (Spania), Galicia Symphony (Spania), Pamplona Symphony (Spania), Cannes Symphony (Franța), Marseille Orchestral Ensemble (Franța), Nice Philharmonic (Franța), Lyon Symphony (Franţa), South-west Symphony (Florida-U.S.A.); dar și orchestre româneşti (Filarmonici): Bucureşti, Bacău, Braşov, Botoşani, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Timişoara, Târgu-Mureş, Târgoviște, Oradea, Satu-Mare, Arad, Râmnicu-Vâlcea, Galaţi, precum şi Orchestra Naţională Radio.
A colaborat cu numeroși dirijori: Leopold Hager, Jacques Bodmer, Odon Alonso, Arturo Tamayo, Emanuel Krivinne, Rudolf Baumgartner, Jean Leber, Michel Tabachnik, Paul Nadler, Hiroaki Masuda, Claude Bardon, Alan Tongue, Cem Mansur, Horia Andreescu, Ion Baciu, Ludovic Baci, Iosif Conta, Cristian Brâncusi, Paul Popescu, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Gheorghe Costin, Vlad Conta, Petre Sbârcea, Dorin Frandeş, Camil Marinescu, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Valentin Doni, Ilarion Ionescu - Galaţi şi mulţi alţii.
Gabriel Croitoru a suținut recitaluri solo sau în formaţii de cameră în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, China, Italia, Bulgaria, Ungaria, U.S.A., Rusia, Republica Cehă, România.
Repertoriul său cuprinde o serie vastă de compoziții: J.S. Bach- Concertul pentru vioară no.1 în la minor, Concertul pentru vioară no.2 în Mi Major, Concertul în re minor pentru 2 viori; L.W. Beethoven- Concertul în Re Major pentru vioară,op.61, Triplu concert pentru vioară,violoncel şi pian; J.Brahms - Concertul în Re Major pentru vioară,op.77, Dublu concert pentru vioară şi violoncel; Berger - Concertul pt.vioară; M. Bruch - Concertul nr.2 în sol minor pentru vioară, Fantezia Scoţiană; Capoianu - Concertul pentru vioară; P. Constantinescu - Concertul pentru vioară, Triplu concert pentru vioară,violoncel şi pian; Didu - Concertul pentru vioară; A. Dvorak - Concertul pentru vioară în la minor; Elgar - Concertul pentru vioară; E. Glasunow - Concertul pentru vioară; E. Lalo - Simfonia Spaniolă pentru vioară; Mendelssohn - Concertul în mi minor pentru vioară; W.A. Mozart – Concertele pentru vioară nr.1,2,3,4,5, Simfonia concertantă pt.vioară şi violă; Paganini - Concertele pentru vioară nr.1.şi nr. 2.; S. Prokofiev - Concertul nr.2 în sol minor pentru vioară; C. Saint-Saens - Concertul nr.3 în si minor vioară; J. Sibelius - Concertul în re minor, op.47 pentru vioară; Simoni - Concertul pentru vioară; Shostakovich - Concertul pentru vioară; Stravinsky - Concertul pentru vioară; Szymanovsky - Concertul nr.2 pentru vioară; P. Tschaikovski - Concertul în Re Major,op.35 pentru vioară; Vieuxtemps - Concertele nr.4 şi nr.5 pentru vioară; A. Vivaldi - “Anotimpurile”, pentru 2,3,4 viori; H. Wieniawski - Concertele nr.1.şi nr.2 pentru vioară.
Fiica violonistului Gabriel Croitoru îi calcă pe urme prin calități moștenite și o muncă asiduă. Simina Croitoru s-a născut în anul 1990, la Bucureşti și este câştigătoarea a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale de muzică clasică. Primul concert cu orchestra l-a susţinut la vârsta de 8 ani, pe scena de concert a Sălii Radio din Bucureşti, alături de Andrei Dinescu, sub bagheta dirijorului Mădălin Voicu.
De la debut și până azi, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri camerale, însumând peste 200 de apariţii pe scenele de concert din România, Germania, Italia, Slovenia, Turcia, Austria, Elveţia, Franţa, Finlanda, China, America de Sud etc. Alături de alte numeroase manifestări artistice, precum şi emisiuni radio şi T.V. sau imprimări, Simina Croitoru a desfăşurat, încă din timpul liceului, o activitate susţinută şi ca instrumentist în orchestră, acumulând experienţă în calitate de concert-maestru în colaborări cu numeroase orchestre, activitate neîntreruptă de-a lungul anilor.
Studiile le-a urmat la Liceul de muzică “G. Enescu”, Bucureşti, între anii 2005 și 2009, la clasa de vioară a profesoarei Carmen Runceanu. A urmat apoi, în perioada 2009-2010, Universitatea “Franz Liszt”, Weimar, Germania, avându-l ca profesor pe Friedemann Eichorn. În 2010 devine studentă la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa Profesor Gabriel Croitoru, la care continuă între 2013 și 2015 clasa de Master, tot în cadrul Universității Naţionale de Muzică Bucureşti. Din 2016, Simina Croitoru a devenit Asistent profesor și doctorand la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Printre premiile obținute, notăm: 1997, Premiul I la Concursul internaţional “George Georgescu”, Premiul I la Concursul naţional “Remember Enescu”, Marele Premiu la Concursul naţional “Paul Constantinescu”, 1998, Marele Premiu la Concursul internaţional “Citta di Stresa”, Italia, Premiul I la Concursul naţional “Sigismund Toduta”, 1999, Premiul I la Concursul internaţional “Jeunesses Musicales”, 2000, Premiul I la Olimpiada Naţională, 2001, Premiul I la Olimpiada Naţională, 2002, Premiul I şi Premiul Special al juriului la Concursul naţional “Garabet Avachian”, 2003, Premiul I la Olimpiada Naţională, Trofeul “Lira de Aur” la Concursul naţional “Ciprian Porumbescu”, Premiul I la Concursul internaţional “Giovani Talenti – Rovere d`Oro”, 2004, MareleTrofeu la Concursul internaţional “W.A.Mozart”, 2005, Premiul I la Concursul naţional “Mihail Jora”, 2006, Premiul I la Olimpiada Naţională, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Mozart la Olimpiada Naţională, Premiul I la Concursul internaţional “Cornelia Bronzetti”, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Enescu la Concursul internaţional “Cornelia Bronzetti”, 2007, Premiul I la Olimpiada Naţională, 2008, Premiul II la Concursul internaţional “Ion Voicu”, Premiu Special pentru cea mai bună interpretare de Mozart la Concursul internaţional “Ion Voicu”, Premiul II la Concursul internaţional de muzică de cameră “W.A.Mozart”, 2012, Marele Premiu la Concursul naţional “Victor Giuleanu”, secţiunea muzică de cameră.
Simina Croitoru a susținut numeroase concerte cu orchestre naționale și internaționale: Filarmonica din Vaasa (Finlanda), Filarmonica Simfonică din Jena (Germania), Orchestra Simfonică din Sondershausen (Germania), Orchestra din Wernigerode (Germania), Filarmonica din Chişinău (Moldova), Orchestra internaţională de tineret C.E.I., Filarmonica Bucureşti, Orchestra de cameră Radio, Filarmonica din Bacău, Filarmonica din Braşov, Filarmonica Botoşani, Filarmonica din Cluj, Filarmonica din Craiova, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica din Iaşi, Filarmonica din Ploieşti, Filarmonica din Timişoara, Filarmonica din Târgu-Mureş, Filarmonica din Oradea, Filarmonica din Satu-Mare, Filarmonica din Arad, Filarmonica din Râmnicu-Vâlcea, Orchestra Simfonică Galaţi, Orchestra "E. Nichifor", Orchestra “Jeunnesses Musicales”, Orchestra U.N.M.B., Orchestra "Ion Voicu", Camerata Regală, Orchestra Română de Tineret.
Printre colaboratorii și dirijorii cu care a lucrat menționăm: Valentin Gheorghiu, Gabriel Croitoru, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Toma Popovici, Liviu Prunaru, Mihai Ungureanu; Amaury du Closel, Igor Coretti, Jin Wang, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Vlad Conta, Emanuel Elenescu, Paul Popescu, Romeo Rimbu, Ilarion Ionescu Galați, Petre Sbârcea, Cristian Brâncuşi, Ovidiu Bălan, Alexandru Iosub, Valentin Doni etc.
Repertoriul Siminei Croitoru este unul bogat și divers: Bach - Concertul pentru vioară şi orchestra în Mi Major, Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor, Concertul pentru două viori şi orchestra în re minor; Beethoven - Concertul pentru vioară şi orchestră, Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră; Brahms - Concertul pentru vioară şi orchestră, Dublu concert pentru vioară, violoncel şi orchestră; Bruch - Concertul pentru vioară şi orchestră în sol minor; Ceaikovski - Concertul pentru vioară şi orchestră; Dvorak - Trio “Dumky”; Haydn - Concertul pentru vioară în sol minor, Dublu concert pentru vioară, pian şi orchestră; Lalo - Simfonia Spaniolă pentru vioară şi orchestră; Mendelssohn - Concertul pentru vioară şi orchestră; Mozart - Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestra în Sol Major, Concertul nr. 4 pentru vioară şi orchestră în Re Major, Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestra în La Major, Simfonia Concertantă pentru vioară, violă şi orchestră; Paganini - Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră, Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră; Piazzolla - Anotimpurile; Prokofiev - Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră; Sibelius -Concertul pentru vioară şi orchestră; Stravinski - Concertul pentru vioară şi orchestră; Vivaldi - Concertul pentru vioară şi orchestra în la minor, Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi Major, Concertul pentru două viori şi orchestră, Concertul pentru patru viori şi orchestră, Anotimpurile; Vodă - Concertul pentru vioară și orchestră; Wieniawski - Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră.
Repertoriul concertului extraordinar de la Izmir include:
Charles Beriot - Duo Concertant op. 57
Louis Spohr - Grand Duo op. 67, nr. 2
Henryk Wieniawski - Etudes-caprice op. 18, nr. 1 și 2
Johan Halvorsen - Concert-Caprice pe teme norvegiene.
Carlos Gardell - La Cumparsita și El dia que me quieras
Ciprian Porumbescu – Balada
George Enescu – Lăutarul
Concertul se va desfășura la Centrul Cultural Ahmed Adnan. Cu o suprafață totală de 29.500 de metri pătrați, Ahmed Adnan Saygun este unul dintre cele mai calificate centre de artă din Turcia, cu o structură potrivită și pentru evenimente în aer liber. Centrul, care a fost construit de municipalitatea Izmir, are prima sală de concerte de clasă mondială a Turciei. În 1907, centrul de artă a primit numele celui mai renumit compozitor și muzician născut în Izmir, Ahmed Adnan Saygun.
Partenerii ICR Istanbul pentru acest eveniment sunt: Consulatul General al României de la Izmir; Muzeul Național "George Enescu"; Centrul Cultural Ahmed Adnan Saygun din Izmir. Intrarea la concert este liberă. - transmite ICR Istanbul