Vintilă Mihăilescu: Forumul Tradițiilor Creative a încântat, dar a și intrigat - proiectele și poveștile „expuse” nu semănau cu ceea ce suntem obișnuiți să vedem la un târg

Închiderea ediției-pilot a Forumului Tradițiilor Creative din România (6 – 10 septembrie 2017, Muzeul Țăranului Român) a fost marcată de o deschidere europeană. Prezent la eveniment, Paul Dujardin, director general al BOZAR – Muzeul de arte frumoase din Bruxelles și un soi de HUB artistic al Europei – a fost emoționant de sincer când a vorbit despre „uriașul potențial cultural” al României, în general, și despre ceea ce a putut vedea acum, la Forum, în particular. La rândul său, Giorgio Ficcarelli, șeful Secției culturale a Direcției Generale pentru Dezvoltare și Cooperare a Comisiei Europene, a prezentat cele patru obiective majore ale UE referitoare la patrimoniu și dezvoltare, atrăgând atenția că proiectele prezentate în cadrul Forumului acoperă cu brio aproape toate cele zece direcții prioritare subsumate acestor obiective. De altfel, și Vincent Lambotte, reprezentant al Comisiei Europene în România, declarase, la rândul lui, la deschiderea Forumului, că, în țara noastră, patrimoniul este foarte bogat față de alte țări din vestul Europei. < Am văzut că în România, cultura este peste tot, totul e diferit de la o zonă la alta, precum arhitectura, de exemplu, care este o adevărată bogăție. Afară nu se știe că, în România, cultura e atât de diversă și de bogată >.

Ediția-pilot a Forumului Tradițiilor Creative, ce a avut loc la Muzeul Țăranului Român, în perioada 6-10 septembrie 2017, a însemnat un târg experimental la care au participat peste 40 de reprezentanți ai tradițiilor creative, au avut loc diverse dezbateri despre tradiție și creativitate și mai multe ateliere susținute de meșteri care reprezintă repere în domeniile lor. Următorul pas al proiectului îl reprezintă elaborarea unui policy paper, pe baza dezbaterilor şi prezentărilor invitaților, invitația noastră către decidenții politici de a îmbunătăţi politicile publice cu privire la patrimoniul cultural și primul pas în abordarea cu seriozitate a Anului European al Patrimoniului Cultural (2018).

Forumul Tradițiilor Creative s-a încheiat duminică seara cu o vizită la Școala de la Piscu - o ilustrare vie și pasionantă a unui traseu împlinit al „tradițiilor creative”, de la creația individuală la renașterea unui meșteșug (olăritul), implicarea comunității și obținerea titlului de „Sat cultural 2017”, deschiderea spre alte comunități prin „caravana meșteșugurilor”, „Școala de la Piscu” cu o serie de inițiative educaționale și, în curând, Muzeul sătesc al oalelor de Pisc.

<Forumul tradițiilor creative a încântat, dar a și intrigat: proiectele și poveștile „expuse” nu semănau cu ceea ce suntem obișnuiți să vedem la un târg... De fapt, nici nu și-a propus să fie un „târg”, ci mai degrabă un soi de show room de proiecte, de idei care au prins viață și s-au dovedit valoroase și sustenabile. Cele peste treizeci de standuri au ilustrat nu doar particularitățile creatorilor, ci mai ales diversitatea domeniilor în care se manifestă creativitatea aplicată moștenirilor trecutului. Căci și aceste „moșteniri” sunt mult mai diverse decât ne-am obișnuit să le catalogăm sub termenul de „tradiții”>, spune prof. Vintilă Mihăilescu, antropolog și unul dintre inițiatorii Forumului Tradițiilor Creative.

<Tradițiile sunt o resursă de dezvoltare și inovare pentru economia românească mult mai importantă decât stilul etno în care ne-am blocat de ani de zile. Antipa, Georgescu-Roegen și Brâncuși ne-au dovedit în domenii atât de diferite (știință, economie, artă) universalitatea tradiției țărănești românești>, afirmă Teodor Frolu, antreprenor în domeniul industriilor creative și unul dintre inițiatorii proiectului Forumul Tradițiilor Creative.

Mai întâi de toate, există moștenirea pământului. Conservată, această „zestre a pământului” își arată apoi uriașul său potențial de foloase, de la bio-agricultură și industrii verzi, la ecosistemul deltaic de care se preocupă cei de la DeltaCraft și de la Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 sau cel al geoparcului UNESCO din Țara Hațegului, banca de semințe țărănești a celor de la Eco Ruralis și Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Suceava sau simplii „arbori bătrâni” ocrotiți de Florin Ghenade. Un bun exemplu îl constituie și „tradițiile și tranzițiile fânului”, păstorite de cei de la Muzeul Țăranului Român și Asociația Transhumanța: cea mai mare bio-diversitate pastorală încă existentă în Europa poate alimenta o mare diversitate de produse lactate încă ne-exploatată. Ceea ce deschide alt capitol de foloase: cel al peisajelor culturale, al redescoperirii și reinvestirii locului și localului în bogăția lor culturală, economică și identitară. Mai departe, această refacere a localului permite o gamă tot mai largă de produse tradiționale, locale și/sau ecologice și modalități diverse de producere și valorificare a acestora, de la My Transylvania, care a reușit să impună zona Sibiului ca Regiune Gastronomică Europeană 2019 sau campaniile ADEPT în Târnave, la Deltaica în Deltă sau Carrefour în Cooperativa Vărăști de lângă București; și de aici înapoi la educație și la liceele agricole revitalizate ca HUB-uri locale de dezvoltare de către World Vision, CRPE și Romanian-American Foundation.

<Complementar, există evidenta moștenire istorică, dar care, pe de o parte, este prea adesea ideologizată și redusă la popular și monumental, iar pe de altă parte, promovată haotic și neprofesionist, având astfel efecte exact contrare necesarei patrimonializări. În acest sens „ghidurile pentru încadrarea în specificul local din mediul rural” elaborate de grupul OAR Rural sunt de o extraordinară utilitate. Această moștenire istorică ajunge la toate generațiile prin inițiative educaționale precum Școala de la Piscu, Școala de la Bunești, „Școala de privit acasă” inițiată de Ștefan Câlția la Șona sau „Lada de zestre” a Fundației i.u.g.a., prin mobilizarea comunitară urbană a celor de la Green Mogo sau a Mănășturului de către cei din Colectiv A, dar și prin frumoasele „povești din calendar” ale Iuliei Iordan și Veronicăi Neacșu. Urmează o uriașă moștenire de materialități, de o extraordinară plasticitate creativă, de la lutul devenit cob în clădirile Ilenei Mavrodin sau șindrila caselor lui Mihai Nuță, la lâna celor de la Oaia primordială și de aici la cânepa celor de la Mânecă din Cânepă sau Fabrica de uleiuri de cânepă de la Salonta, singura de acest gen din Europa. Evident, această moștenire merge mână în mână cu moștenirea artizanală, de tehnici mai mult sau mai puțin pe cale de dispariție și care, prin conlucrarea dintre meșteșugari locali și designeri, pot duce la inițiative precum Şezi, „batem fierul la conac” a celor de la PRODID, „honest goods” ca în proiectul Pro Patrimonio de la Câmpulung Muscel sau valorificarea meșteșugurilor rome a celor de la Meșteshukar ButiQ, colecția cu rădăcini săsești „Soxen 2.0” a celor de la KraftMade, „semne cusute”, ca la Ioana Corduneanu, brâie inedite ca cele ale grupului Brâu pe brâu, ba chiar pot intra în plină eră digitală prin „handmade by robots” a celor de la Sâmburi digitali>, a explicat Vintilă Mihăilescu.

Dar poate cel mai mare folos al acestui forum l-a constituit reunirea unor reprezentanți excelenți ai „tradițiilor creative” împrăștiați prin toată țara și care, în multe cazuri, nu știau unii de alții și nu aveau nici ei imaginea existenței unei adevărate mișcări culturale pe care o reprezintă. Din acest punct de vedere, Forumul Tradițiilor Creative de abia acum începe, mai spune antropologul Vintilă Mihăilescu.

Parteneri

DC Communication , Fundaţia Calea Victoriei , Ordinul Arhitecţilor din România , Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Finanţatori

Administraţia Fondului Cultural Naţional

Sub înaltul patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România

Susţinători

Banca Mondială, Institutul Cultural Român, Carrefour România, Clubul Ţăranului, The Institute, Avincis Brand, Zeatea Brand, Eurolines