10 ani de la dispariţia compozitorului ŞTEFAN NICULESCU
23 Ianuarie 2018, 16:25
ŞTEFAN NICULESCU (31 iulie 1937- 22 ianuarie 2008)
Sunt foarte multe muzici în momentul de faţă – muzici paralele.
Pentru fiecare din aceste muzici paralele există un public specific.
Nu există un singur public pentru toate muzicile.
Nicio muzică nu captează toate sufragiile.Trebuie înţeles foarte bine acest aspect. Să luăm, de pildă, cineva care este atras de muzica uşoară sau de muzica lui Michael Jackson. Cineva care iubeşte muzica lui Michael Jackson mă îndoiesc că poate să iubească şi muzica ultimelor cvartete de Beethoven – mă îndoiesc! Sau cineva care iubeşte muzica ultimelor cvartete de Beethoven este foarte puţin probabil că iubeşte muzica lui Michael Jackson. Prin urmare sunt oameni care s-au întâlnit cu muzica de-a lungul vieţii lor (cu un anumit tip de muzică) şi rămân prizonierii acelui tip de muzică.
Sigur că toate spaţiile culturale sunt închise, până în momentul în care faci efortul să treci graniţa şi să vezi şi alte spaţii.
Cineva care vrea să citească pe Platon în original trebuie să înveţe greaca veche. Cineva care vrea să citească pe Hegel în original trebuie să înveţe limba germană. Dacă nu ştie greaca veche şi nu ştie limba germană atunci citeşte pe aceşti autori în traducere românească. Idealul este să citeşti în limba originală pentru că ai o altă înţelegere a lor decât prin traducere (se şi spune cine traduce e şi “traduttore tradittore”). Ori în materie de muzică nu există posibilitatea să se traducă un idiom într-un alt idiom. În muzică nu există un singur limbaj muzical – sunt foarte multe limbaje muzicale.
Fiecare civilizaţie are limbajele ei muzicale, India are limbajele ei muzicale, China are limbajele ei muzicale tradiţionale, Africa – ce să mai spun! Europa nu ştiu câte…
Fiecare secol are problemele lui de limbaj. Ca să ai acces la toate aceste tipuri de limbaje – trebuie să le înveţi. Ca să le înveţi trebuie să le asculţi, să le asculţi îndelung, să te familiarizezi cu ele şi să poţi să alegi ceea ce este valoros de ceea ce nu este valoros, pentru că nu totul este egal.
Trebuie mai întâi să ai posibilitatea să intri în contact cu diverse feluri de muzică. După cum văd eu, chiar şi muzica de la Bach la Wagner la noi nu mai atrage public, ceea ce este foarte grav. Înseamnă că oamenii nu mai au apetenţă pentru muzică, nu-i mai interesează muzica. Trebuie întrebaţi nişte sociologi de ce, căci şi muzica asta de la Bach la Wagner trebuie cântată la un nivel foarte înalt. Astăzi, când există imediat comparaţii cu discuri nenumărate, problema e că trebuie cântată la un foarte înalt nivel pentru ca să devină un centru de atracţie pentru marele public. Într-adevăr, când vine câte un mare dirijor sau câte un mare solist la noi, sălile sunt arhipline. E nevoie şi de personalităţi mari din domeniul interpretării care să atragă publicul.
De-a lungul evoluţiei muzicii europene culte s-au petrecut deseori fenomene în care anumite evoluţii ale limbajului muzical (mă gândesc în special ale gramaticii muzicale) au dus la neînţelegeri între diversele generaţii şi diversele opţiuni. Aş spune că, de-a lungul acestei istorii care ţine de vreo 1000 de ani (să zicem cam din sec.IX – X când apar primele semne de polifonie cultă în istoria muzicii europene, pentru că înainte ceea ce domina muzica era muzica gregoriană, muzica religioasă, muzica de biserică în vest şi muzica bizantină în est; bineînţeles că muzica bizantină, în prima mie de ani, era mult deasupra muzicii gregoriene, cu mult, ajunsese la un rafinament enorm; apoi, din cauze istorice bine cunoscute – prăbuşirea imperiului – a dus la dezvoltarea muzicii gregoriene şi la toată această extraordinară evoluţie a polifoniei culte europene, în timp ce bizanţul a fost ocupat de turci şi aşa mai departe ) se poate vedea în cadrul perimetrului Europei cultivate fenomenul următor: în anumite centre de cultură apare un fenomen nou din punct de vedere gramatical în muzică – acest fenomen nou întâmpină anumite reacţii, dar cu timpul se răspândeşte pe întregul perimetru al Europei culturale.
(Fragment din emisiunea “Muzica în zgomotul lumii” 22 dec 1997,Radio România Cultural)