Rock & Roll Hall of Fame 2023 cu nominalizări de tip ”giants”: Kate Bush, George Michael, Willie Nelson, Soundgarden sau Iron Maden!
Lista este completată cu Missy Elliott, Cyndi Lauper, Rage Against the Machine (aflați la a cincea încercare de cooptare) sau The White Stripes. Pentru prima data sunt propuse Joy Division și New Order.
02 Februarie 2023, 09:14
Kate Bush este la a patra încercare. Soundgarden, Iron Maiden, A Tribe Called Quest şi The Spinners sunt la a doua nominalizare. Missy Elliott şi The White Stripes se află în primul an de eligibilitate.
Cum devine o trupă sau artist eligibil? Trebuie să aibă 25 de ani trecuţi de la lansarea albumului de debut, trebuie să aibă un aport stilistic substantial la dezvoltarea muzicii și să devină model pentru generațiile ulterioare.
Anunțul candidaților va fi făcut oficial în luna mai, iar ceremonia de includere va fi la toamnă.
Rock and Roll Hall of Fame 2022 i-a inclus pe Eminem, Duran Duran, Dolly Parton, Lionel Richie, Carly Simion, Eurythmics, Judas Priest şi Pat Benatar.
Rock and Roll Hall of Fame are o clădire-muzeu dedicată în Cleveland, Ohio, SUA. Acolo se află documente şi cărţi vitale pentru istoria muzicii rock, a artiştilor, producătorilor, inginerilor şi altor figuri notabile din industrie. Fundaţia Rock and Roll Hall of Fame a fost înfiinţată pe 20 aprilie 1983 de către Ahmet Ertegun, directorul Atlantic Records. Echipa sa iniţială includea oameni de la revista Rolling Stone, avocaţi şi directori ai caselor de discuri.