PORTRET: Rodica Sava – o profesionistă a Radioului, dedicată promovării talentelor muzicale
18 Septembrie 2017, 06:30
Motto: „Am pus întotdeauna reuşita tinerilor interpreţi în mare măsură pe seama profesorilor formatori. Le-am cunoscut şi admirat entuziasmul, spiritul de sacrificiu – prin nesfârşitele ore de lucru la clasă – am trăit împreună emoţiile micilor artişti aflaţi pe podiumul de concert, ne-am bucurat şi nu de puţine ori ne-am întristat în faţa unor obstacole ce încercau să frângă aripile celor ce îşi luau zborul spre înălţimi… Toate acestea ne-au unit şi ne-au dat energia să mergem, cu şi mai mare elan, mai departe…” – Rodica Sava în volumul „Un vis împlinit Muzicieni de azi… muzicieni de mâine…”
Luni, 18 septembrie, se împlinesc şapte ani de la trecerea la cele veşnice a colegei noastre Rodica Sava, muzicolog, redactor, realizator, producător şi redactor şef adjunct al Redacţiei Muzicale a Radiodifuziunii Române. Timp de 38 de ani, Rodica Sava a fost parte a familiei Radioului naţional, pentru care a adus un incontestabil profesionalism, multă dăruire şi pasiune. A cucerit publicul prin energia sa debordantă, critica onestă şi căldura cu care ocrotea tinerele talente. Măiestria profesionistului se împletea benefic cu cea a tinerilor pe care îi promova. De numele său se leagă, în mod special, memorabilele emisiuni muzicale “Tineri muzicieni, la porţile modestiei artistice”, “Muzicieni de azi, muzicieni de mâine”, “Tinere talente” etc., emisiuni prin care, timp de peste trei decenii, au fost promovate anual zeci şi zeci de copii şi tineri interpreţi din toate disciplinele artistice din cadrul liceelor şi facultăţilor de muzică din România, mulţi dintre ei deveniţi astăzi muzicieni consacraţi.
* * * * *
Rodica Vasilescu, pe numele ei la naştere, s-a născut la 1 mai 1949, în localitatea Căpeni, Baraolt, judeţul Covasna.
În anul 1967, a absolvit cursurile Liceului teoretic „Iacob Mureşianu” din Blaj, iar între anii 1967 – 1972, a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală. Studiile muzicale le-a urmat cu Victor Iusceanu (teorie-solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Dinu Ciocan (contrapunct), Tudor Ciortea şi Liana Alexandra (forme muzicale), Viorel Cosma, Ovidiu Varga, Petre Brâncuşi şi Grigore Constantinescu (istoria muzicii), Vinicius Grefiens şi Veturia Dimoftache (citire de partituri), Dan Constantinescu şi Constantin Simionescu (orchestraţie), Iovan Miclea (cor), George Bălan (estetică), Ionel Tudoran (canto secundar) şi Cornelia Antonescu (pian).
În anul 1972 s-a căsătorit cu inginerul Constantin Sava şi tot în acel an este angajată la radio – alături de mulţi reprezentanţi din promoţia ’72 a Conservatorului, Titus Andrei, Paul Enigărescu, Mihaela Doboş, Luminiţa Constantinescu, Olga Dăescu, Ligia Ardelean, şi alţii -, mai întâi ca redactor, apoi devine realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii – secţia de Creaţie, Repertoriu, Schimburi muzicale cu străinătatea, stagiuni de concerte ale Formaţiilor Muzicale, principala sa răspundere vizând conceperea şi organizarea Stagiunii de concerte a Radioului.
În perioada 1983 – 1989, este obligată să se transfere de la radio la Uniunea Compozitorilor, fiindcă avea un frate plecat în Elveţia. Colaborarea sa cu radioul a continuat, însă, fie şi în cel mai deplin anonimat. După Revoluţie a revenit – şi oficial – la Radio, iar în anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine”. În recitalurile săptamânale din Studioul „Alfred Alessandrescu”, sau în concertele cu orchestra din Studioul „Mihail Jora”, transmise în direct, au fost invitaţi să-şi manifeste talentul valoroşi tineri care învăţau în principalele centre culturale ale României, sau se specializaseră peste hotare. Sute de tineri au urcat şi continuă să urce pe podiumul de concert şi mulţi dintre aceştia au devenit, în timp, nume de referinţă pe afişele internaţionale (pianista Alina Elena Bercu, violonistul Remus Azoiţei, soprana Ana Camelia Ştefănescu, mezzosoprana Ruxandra Donose ş.a). Prestaţia artistică a tinerilor muzicieni a fost analizată, în direct, cu invitarea unor specialişti de marcă din domeniul criticii muzicale, muzicologiei sau învaţământului universitar.
În perioada 1994 – 2007 a fost Redactor şef adjunct al Redacţiei Muzicale din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.
Începând cu anul 1998, a fost Director artistic al Festivalului Naţional „Tinere talente” de la Râmnicu Vâlcea – un eveniment cultural de anvergură care a debutat în anul 1979, un simbol al culturii noastre muzicale, un adevarat reper pentru tinerii interpreți din întreaga ţară care particpă an de an. Tot acolo s-au lansat, în viaţa muzicală, tineri care aspirau la cariera de dirijor. O parte din manifestările Festivalului au fost transmise, în direct, de Radio România Cultural.
Spre exemplu, în perioada 15-17 mai 2004, la cea de-a 25-a ediţie a festivalului, la moment aniversar, s-a reuşit prezentarea unor concerte de un deosebit interes, pentru că directorul artistic al festivalului, Rodica Sava, redactor-şef adjunct la Radiodifuziunea Română şi co-organizator alături de Primăria oraşului, Direcţia Judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural, Filarmonica „Ion Dumitrescu“, Muzeul Judeţean, Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea şi Fundaţia Prietenia, a propus, sub genericul „Maeştri şi discipoli”, recitalul clasei de canto conduse de prof. univ. Georgeta Stoleriu de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală, la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă.
A semnat ample reportaje inspirate de evenimente muzicale internaţionale la care a participat în Italia, Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Grecia, Austria, Bulgaria, Cipru, S.U.A., Canada.
În ultimii ani ai vieţii a realizat, în colaborare cu „Rotary Club Atheneum”, un amplu proiect de concerte cu orchestra, pentru acordarea unor premii de merit unor tineri cu deosebite calităţi muzical – artistice, concerte care au fost preluate şi difuzate de TVR Cultural şi TVR Internaţional.
Rodica Sava a fost membră a unor importante foruri culturale sau jurnalistice: Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora”, Uniunea Ziariştilor Profesionişti.
De asemenea, a făcut parte din importante jurii de specialitate care au contribuit la descoperirea şi promovarea tinerelor talente muzicale.
Este autoarea unui amplu volum intitulat „Un vis împlinit – Muzicieni de azi… muzicieni de mâine”, destinat tinerelor talente cu care a colaborat de-a lungul întregii activităţi de jurnalist şi lansat la 14 septembrie 2008, la sala de concerte “Mihail Jora”, unde Rotary Club Bucureşti Atheneum împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune, Radio România Cultural, TVR Cultural, au organizat concertul extraordinar intitulat chiar “Muzicieni de azi … muzicieni de maine”. Concertul a fost susţinut de orchestra “Sinfonia Bucureşti”, dirijor Florin Totan, avându-i ca solişti pe Alina Elena Bercu – pian, şi Ştefan Besan – vioară.
Muzicologul Rodica Sava a susţinut, de-a lungul timpului, o seamă de conferinţe, comunicări ştiinţifice, prelegeri, concerte-lecţii, în ţară şi peste hotare, iar articolele şi studiile semnate de ea au văzut lumina tiparului în publicaţii de specialitate precum Muzica, Actualitatea Muzicală, Melos, Revista Radio România, Contemporanul, România Literară şi altele. Dintre studiile sale de muzicologie, enumerăm Sigismund Toduţă – „La porţile domnului”, trei madrigale pe versuri de Lucian Blaga, în Muzica, Bucureşti, 32, nr. 5, V 1982, „Generoase resurse ale identităţii creatoare”, în Muzica, Bucureşti, 33, nr.12, XII 1983 sau „Ruxandra Donose”, în Muzica, Bucureşti, 35, nr. 3 (390), III 1985.
Rodica Sava a fost puternic legată şi de viaţa muzicală din judeţul Prahova, în particular, realizând transmisiuni, pe posturile naţionale de radio, ale programelor tuturor ediţiilor prestigiosului Festival Naţional (1981-1990) şi internaţional (1996) al Tinerilor Dirijori ce a avut loc în staţiunile Buşteni şi Sinaia, emisiuni care au avut darul de a marca acea excelentă manifestare, menită a lansa în lume cele mai tinere şi mai talentate baghete din ţară şi din străinătate.
În semn de recunoaştere, de-a lungul anilor a primit numeroase premii şi diplome de merit: în anul 1987, Asociaţia Oamenilor de Teatru şi Muzică – Colegiul Criticilor Muzicali i-a decernat Diploma pentru emisiunile radiofonice dedicate tinerilor interpreţi români, iar în anul 1993, Fundaţia „Mihail Jora” – Colegiul Criticilor Muzicali din Uniunea Criticilor Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România, i-a acordat Premiul „Mass media”, pentru activitatea muzical radiofonică de promovare a tinerelor talente.
În anul 1998 – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, i-a acordat Diploma de Excelenţă, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de radiofonie în România, iar în anul 1998 – Societatea Româna de Radiodifuziune – Canalul România Cultural, i-a acordat premiul „Continuitate” – pentru profesioniştii Radio, pentru contribuţia de calitate deosebită în conceperea şi realizarea emisiunilor culturale de-a lungul timpului. În anul 2000, Societatea Română de Radiodifuziune – Canalul România Cultural, i-a înmânat premiul „Provocare jurnalistică”, pentru emisiunea „Apelul admiratorului”, dedicată lui Ion Voicu, iar în anul 2002, Muzeul Naţional Cotroceni i-a acordat Diploma de Excelenţă pentru înaltul profesionalism, dăruire şi permanenta credinţă în talentul tinerilor interpreţi din România, descoperiţi şi lansaţi timp de zece ani în ciclul de concerte „Muzicieni de azi… muzicieni de mâine”, precum şi pentru excepţionala emisiune de analiză, ce împlinea în acea primăvară douăzeci de ani, „Muzicieni la porţile măiestriei”.
În anul 2005, Clubul Rotary Atheneum, i-a înmânat Diploma pentru parteneriatul de excepţie dovedit în realizarea Concertului Extraordinar din data de 17 aprilie 2005 – „Muzicieni de azi… muzicieni de mâine”, iar în anul 2007, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, i-a acordat „Ordinul ziariştilor” – clasa I (aur), pentru valoare şi competenţă în activitatea jurnalistică.
Ultima sa apariţie pe scena vâlceană a Festivalului „Tinere talente”, în anul 2009, când a realizat ediţia cu numărul XXX, s-a înscris în aceeaşi notă de dinamism şi profesionalism, ce nu lăsa să se întrevadă cursul neiertător al afecţiunilor care o măcinau.
Rodica Sava a trecut la Domnul la 18 septembrie 2010, în urma unei îndelungate suferinţe, fiind înmormântată la Cimitirul Calvin din Bucureşti.
Excepţionala arhivă sonoră a Radioului păstrează pentru eternitate sute de emisiuni radiofonice realizate de Rodica Sava, atât în emisiunile postului public de radio, dar şi în străinătate, în Italia, Bulgaria, SUA, Elveţia, Franţa, Austria, Cipru sau Belgia.
Sursa: RADOR (de Răzvan Moceanu)