PORTRET: Henri de Toulouse-Lautrec – un „geniu al decadenţei”

Vineri, 24 noiembrie, se marchează împlinrea a 153 de ani de la naşterea pictorului şi litografului francez Henri Toulouse-Lautrec. Aparţinând epocii postimpresioniste, aristocrat cu o viaţă decadentă, Lautrec a dat naştere unor opere originale care sunt puse în strânsă legătură cu naşterea graficii moderne şi explozia culturii vieţii de noapte, pe care a suprins-o în stilul său inconfundabil mai bine decât oricare alt artist al vremurilor sale.

Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa s-a născut la 24 noiembrie 1864, la castelul Malromé, de pe moşia familiei din Albi, situat în partea de sud-est a zonei centrale muntoase a Franței.

Ambii săi părinţi aveau rangul de conte, trăgându-se din familii nobiliare, prin urmare, copilul familiei ar fi trebuit să poarte cu mândrie acest titlu. Însă din cauza problemelor genetice rezultate din căsătoria cosangvină a părinţilor (un obicei în familia lor nobiliară), mama şi tatăl său fiind veri primari, Henri are încă din copilărie probleme de sănătate.

Lautrec s-a bucurat de educația tradiţională care se acordă unui copil aristocrat, astfel că în anul 1872, începe studiile la liceul de elită Fontanes (astăzi liceul „Condorcet”), dar, din cauza problemelor de sănătate, întrerupe studiile și rămâne acasă, urmărind viața colorată și palpitantă a părinților săi.

Subiectul favorit în acea perioadă erau caii, asta poate şi datorită profesorului său, René Princeteau (1844-1914), un prieten de familie, surdo-mut, care a pictat în special tablouri cu temă sportivă, foarte la modă în acea vreme.

La 30 mai 1878, cade de pe un scaun și îşi fracturează femurul stâng, iar vara următoare accidentul se repetă, de data aceasta partea dreaptă, tot la nivelul femurului. Din cauza afecţiunilor genetice şi a unei tulburări de calcificare, consolidarea fracturilor se face defectuos, băiatul rămâne invalid, nu mai crește în înălțime, talia lui Toulouse-Lautrec ajungând la maturitate la numai 152 cm. Viitorul artist însă nu disperă şi, deşi legat de pat pentru mult timp, își descoperă înclinația pentru desen. Talentul său devine evident, iar mama sa înțelege că are de-a face cu un viitor artist. La maturitate, Lautrec avea corpul unui adult normal dar picioare de pitic, de aceea se deplasa cu greutate, cu ajutorul unui baston.

În anul 1882, Toulouse-Lautrec se mută la Paris, unde începe studiile de pictură sub îndrumarea lui Léon Bonnat, reprezentant al stilului academic şi în altelierul pictorului Fernand Cormon, care i-au fost dascăli şi lui Vincent Van Gogh. Lautrec lucrează asiduu însă intră în contact cu o serie de pictori tineri, alături de care începe să depășească stilul tradițional.

Creaţiile sale de început se încadrează în direcția impresionismului, el realizându-şi creaţiile cel mai adesea în grădina vecinului său din Montmartre, Père Forest, un fotograf pensionat, iar pentru început, abordează teme care vor predomina și în pictura sa ulterioară: distracțiile de bulevard, petrecerile dansante, circul, cabaretul, teatrele, precum și portretele oamenilor de la periferia societății (prostituate, alcoolici).

Este atras în special de acei artişti care pun accent pe figuri, în detrimentul peisajelor – Édouard Manet, Auguste Renoir şi Edgar Degas – acesta în special pentru metoda prin care vizualizează lumina.

Mai târziu alege curente mai moderne, perioadă care coincide cu schimbările care apar în viața lui Toulouse-Lautrec, care descoperă cartierul Montmartre, iar unul dintre modelele sale preferate a devenit o prostituată poreclită „La Casque d’Or”.

În pofida aristocraţiei din familia sa, Lautrec a fost un om modest, foarte prietenos şi foarte generos, la petrecerile sale copleşitoare luând parte toata floarea boemei din Montmartre – care avea să devină reşedinţa principală a vieţii sale. Unica diferenţă faţă de sărăcia lucie a artiştilor din Montmartre a reprezentat-o faptul că avea o rentă lunară din partea familiei, mai ales mama sa fiind o susţinătoare entuziastă pentru afirmarea lui ca pictor, însă Lautrec muncea, la rândul său, cu frenezie pentru a-şi câştiga singur existenţa.

În vara anului 1884 părăsește casa părintească din Paris și se mută în locuința tânărului pictor Grenier, într-o casă în care fusese atelierul lui Edgar Degas, pe care Lautrec îl considera ca fiind unul dintre maeștrii săi.

Devine primul pictor care realizează afişe, care au promovat animatoarele din Montmartre drept celebrităţi şi au ridicat la rang de artă afişele litografiate. Dansatoarele şi prostituatele din lucrările sale sunt „umane”, dezvăluind tristeţea şi umorul care sunt ascunse de stratul gros de pudră şi de lumina de la lămpile cu gaz. Lautrec este sublimul realizator al afişelor de tip belle-époque, în care balerinele uşor frivole zâmbesc şăgalnice şi fac cu ochiul spre a îndemna la petrecerea unei nopţi albe de veselie frenetică.

Mai târziu, va dedica o întreagă serie de lucrări, numite Elles, vieţii din bordel, iar modul în care a înfăţişat această lume decadentă, nici moralizator, nici eroic, sunt o mărturie a dragostei, generozităţii şi simpatiei lui Lautrec faţă de femei, indiferent că sunt sau nu fiinţe decăzute.

Cel mai celebru afiş rămâne însă cel realizat pentru deschiderea cabaretului Moulin Rouge, care anunţa un spectacol cu vestita dansatoare La Goulou.

Treptat Lautrec trăiește aproape în exclusivitate o viață de noapte, fiind un vizitator permanent al cabaretelor, în primul rând la „Mirliton”, condus de cântărețul Aristide Bruant, iar mai apoi Moulin Rouge, unde privea mișcările french-can-can-ului și unde se entuziasma în legătură cu performanțele unor dansatoare precum La Goulue, Jane Avril și Cha-U-Kao.

Fiind un om care alterna stările de fericire şi exuberanţă artistică cu momentele de depresie, treptat Lautrec îşi găseşte din ce în ce mai des refugiul în alcool, devenind mare fan al unui coktail patentat de el – „Cutremurul”, alcătuit din ½ parte cognac şi ½ parte absint, o băutură la modă în acele timpuri, mai ales în lumea artiştilor. Tot în această perioadă petrece, uneori chiar săptămâni întregi, în stabilimente rău famate, ca bordelul de lux de pe Rue des Moulins. Ambele vicii sunt văzute de artist ca veritabile surse de inspirație pentru operele sale.

Trebuie spus că, în pofida staturii sale, petrecăreţul de geniu avea succes la femei atât datorită felului său generos şi vesel de a fi, cât şi datorită talentului său, care tenta orice balerină în speranţa apariţiei pe afişele cabaretului „Moulin Rouge”, create de artist şi răspândite în întreg Parisul. Din acest motiv, pe lista de „servicii reciproce” a artistului figurează cântăreaţa Yvette Gilbert, balerina Jane Avril şi dansatoarea Louise Weber – considerată inventatoarea french-can-can-ului.

În anul 1886 are prima sa expoziție personală, în cabaretul „Mirliton”, iar în anul 1887 expune la Toulouse, în cadrul expoziției internaționale a reprezentanților Academiei de Arte Frumoase, apoi la Salonul Independenților, care se desfășoară sub deviza „Fără juriu, fără premii”, unde expune în compania unor artiști ca Georges Seurat, Paul Signac sau Camille Pissarro.

În luna martie 1890, expune la cel de-al șaselea Salon al Independenților, unde prezintă lucrarea „Dansul la Moulin Rouge”.

În acest moment cariera sa ajunge la maturitate artistică, picturile și litografiile sale dând măsura talentului său înfloritor, el fiind din ce în ce mai căutat de colecționari, organizatori de expoziții și editori şi din ce în ce mai elogiat de critici.

Stilul său din această perioadă se află în apropierea „nabiștilor” și a simboliștilor, ceea ce a avut ca rezultat o utilizare mai armonică a culorilor, iar litografiile lui Lautrec devin mai decorative, intrând în epoca strălucirii. Nu se rupe însă de temele aflate aproape de naturalism, în același timp utilizând în activitatea sa formele sintetice aflate în armonie cu ironia sa atât de caracteristică, dar extrem de sinceră.

În anul 1896, galeria pariziană „Manzy-Joyant” organizează o mare expoziție cu lucrările lui Toulouse-Lautrec, însă deja starea sănătăţii sale se şubrezise în mod vizibil, influenţând şi calitatea lucrărilor sale. Modul său de viață bazat pe alcool, nopţi nedormite şi excese morale îl face să devină din ce în ce mai neliniștit şi foarte agresiv.

Cu toate acestea, realizează circa șaizeci de litografii care sunt expuse în aprilie 1898 în filiala londoneză a Galeriei „Goupil”, unde artistul adoarme la vernisaj…

După o perioadă de nesomn, în care ajunge chiar la halucinaţii, în anul 1899 s-a internat într-un sanatoriu, pentru dezintoxicare, fără succes însă.

La 15 iulie 1901 părăsește Parisul, mama sa îl duce la moșia familiei, la Malromé, din departamentul Gironde, iar la 9 septembrie avea să treacă la cele veşnice, chiar în brațele celei care îi dăduse viaţă, la doar 36 de ani, din cauza complicaţiilor provocate de sifilis – o boală luată de la prostituatele pe care le frecventa – şi de intoxicaţia alcoolică.

Creaţia sa nu se încadrează într-un anume curent, după cum însuşi Lautrec a afirmat: „Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu”.

După o existenţă scurtă, dar plină de efervescenţă interioară, în urma sa au rămas creaţii expresive bazate pe subiecte şi personaje vibrante, originalitatea picturii fiind strâns legată de personalitatea şi viaţa sa cu totul neobișnuită. În ciuda invalidității sale, nu a aşteptat compasiune de la oameni, dedicându-şi viața artei, iar stilul său original a captat în mod extrem de pătrunzător spiritualitatea epocii sale, creând o operă singulară, de o considerabilă valoare artistică, viaţa şi opera sa influenţând ulterior alte creaţii literare şi cinematografice, şi stârnind deopotrivă mirare şi admirație.

Să mai adăugăm doar amănuntul că, în anul 2005, una din lucrările sale, „Spălătoreasa” („La Blachisseuse”), s-a vândut, în cadrul unei licitaţii a Casei Christie’s, cu fabuloasa sumă de 22,4 milioane de dolari.

de Răzvan Moceanu - RADOR