Orchestra Romana de Tineret in turneu la Ruse
18 Martie 2018, 20:11
In fata unei sali arhipline, Orchestra Romana de Tineret canta in cadrul festivalului international March Music Days de la Ruse in seara de 18 martie
Primul concert al turneului a avut loc la Ateneul Român din Bucureşti în seara de 17 martie, evenimentul marcând în acelaşi timp 140 de ani de la înfiinţarea Societăţii Tinerimea Română şi 10 ani de la înfiinţarea Orchestrei Române de Tineret.
Concertul a avut în program Rapsodia a II-a de George Enescu, Fantezia ungară S123 şi Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 de Liszt , solistă find pianist de origine bulgară Plamena Mangova., iar în partea a doua a serii Simfonia a II-a de Rachmaninov.
Pianista Plamena Mangova este o prezență artistică plină de temperament, care a confirmat premiile internaționale câștigate, prin impresionante prezențe solistice alături de multe mari orchestre ale lumii precum, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Orchestre Philharmonique de Radio France, BBC Philharmonic, RAI Torino Orchestra, Moscow Tchaikovsky Symphony Orchestra, Tokyo Philharmonic ș.a.
Acelaşi program a fost reluat pe 18 martie la Sala Teatrului din Ruse, în contextul Festivalului Internaţional March Music Days, festival aflat la ediția cu numărul 58, la care Orchestra Română de Tineret a devenit un invitat traditional.
Vor urma două concerte în Republica Moldova, pe 20 martie de la ora 18, la Sala cu Orgă din Chişinău şi pe 21 martie de la ora 18, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Bălţi, ambele seri fiind organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu” din Chişinău.
Orchestra Română de Tineret va interpreta sub bagheta lui Cristian Mandeal Rapsodia a II-a de George Enescu şi Simfonia a II-ade Rachmaninov, care vor încadra, de această dată spectaculoasa lucrare a lui Saint-Saens – Introducere și Rondo Capriccioso, op. 28 pentru vioară și orchestră, solist violonistul Dan Iulian Druţac.