Orchestra Junior la Festivalul "Enescu și Muzica lumii" de la Sinaia
13 August 2017, 11:52
Prima din cele 4 orchestre de tineri ce evoluează zilele acestea la Festivalul "Enescu și Muzica lumii" de la Sinaia e compusă din elevi muzicieni de gimnaziu și liceu.
Orchestra Junior dirijată de Gabriel Bebeşelea a fost programată în festival pe 12 și 13 august, la Sinaia și Bușteni avându-l ca solist pe violonistul Ștefan Aprodu, într-un program Vivaldi, Haydn încântând publicul prezent la concerte, majoritatea turisti aflați īn minivacanța de sf. Maria.
Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” a devenit în cei 18 ani ai existenței sale cea mai importantă platformă de formare și promovare a tinerilor muzicieni din România !
Ca în fiecare lună august din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune tuturor celor aflați la Sinaia, pe întreaga vale a Prahovei și nu numai, un afiș an după an mai complex. Ediţia a XVlII-a a festivalului, ce se va desfășura între 8 și 30 august 2017 la Sinaia și Bușteni, are în program nu mai puțin de 18 concerte și recitaluri, cele principale găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia, prilej cu care vor putea fi ascultați și văzuți peste 300 de muzicieni români şi străini.