GUSTAV KLIMT şi MUZICA
20 Februarie 2018, 12:19
Simbol al picturii moderne de la începutul secolului XX, Gustav Klimt frecventa cercuri în care se intersecta cu numeroşi muzicieni care i-au inspirat mai multe opere, unele faimoase.
Gustav Klimt cu una dintre pisicile sale, în faţa studioului din Viena (Josefstaedter, pe la 1912) © Getty / Moriz Naehr
Cu 100 de ani în urmă (mai precis la 6 februarie 1918) se stingea din viaţă Gustav Klimt. Cunoscut în lumea întreagă pentru operele sale în stilul Art-Nouveau, pictorul austriac a fost contemporan cu numeroşi compozitori aflaţi în ruptură cu academismul artistic. Printre ei, compatrioţii Richard Strauss, Gustav Mahler şi Arnold Schoenberg dar şi francezul Claude Debussy cu care avea în comun (pe lângă gustul pentru nonconformism) anii de naştere şi moarte (1862-1918).
Melomanul
Gustav Klimt s-a răsfăţat din copilărie într-un univers muzical şi artizanal: tatăl său (Ernst Klimt) era bijutier iar mama (Anna Finster) era cântăreaţă lirică (fără să facă vreodată carieră). Nu este de mirare, deci, că Gustav a dezvoltat o mare sensibilitate artistică.
Toată viaţa i-a plăcut arta vocală, cântecul, mai ales liedurile lui Fr. Schubert (compozitor pe care îl admira). Unul dintre liedurile favorite era “Teiul” (Der Lindenbaum) din ciclul Călătorie de iarnă. Iar dragostea sa pentru acest tip de muzică nu a rămas fără ecou. În 1868 a realizat un portret a lui Schubert lângă pian, destinat să împodobească salonul de muzică a unui bogat industriaş -Nikolaus Dumba – mecena al artelor.
Primele subiecte muzicale
Cunoscut pentru lucrările sale în stil secesionist (echivalentul curentului francez Art-Nouveau ), Klimt a realizat, în anii 1880, numeroase portrete şi frize murale în cadrul acestei estetici, dobândind o solidă reputaţie şi ca pictor decorator. Printre lucrările din perioada amintită, câteva sunt inspirate de universul muzicii. În picturile pe care le-a făcut pentru Burgtheater din Viena, de exemplu, muzica este întrupată de interpreţi la aulos sau tibia (instrument din antichitatea greco-romană care avea două tuburi şi ancie dublă).
“Teatru în Taormina” (Italia), 1884-1888, © Getty / Gustav Klimt
Friza Beethoven
În 1902, grupul secesionist (aflat în ruptură cu academismul artistic) în care Gustav Klimt era membru fondator organizează o expoziţie consacrată muzicii şi marilor maeştri vienezi.
Motivul central al acestei expoziţii este statuia monumentală a lui Beethoven realizată de Max Klinger; friza lui Klimt însă îi fură celebritatea şi devine vedeta. Lucrarea obţine şi aprecierea marelui sculptor Auguste Rodin, figură artistică eminentă a epocii.
Pentru această lucrare ce are nu mai puţin de 34 de metri în lungime, Klimt îşi extrage inspiraţia din Simfonia a IX-a de Beethoven, în special din ultima parte, Oda bucuriei. Friza include însă şi câteva crâmpeie din actualitatea muzicală a epocii. Cavalerul (personajul central) este de facto compozitorul Gustav Mahler, cel care chiar va dirija Simfonia a IX-a în cadrul expoziţiei.
Cavaler în armură strălucitoare (detaliu din “Friza Beethoven”) reprezentându-l pe Gustav Malher, 1902. , © Getty / Gustav Klimt
Amator de cafea
La fel ca numeroşi artişti, intelectuali şi membri ai societăţii bune austriece din timpul său, Klimt frecventa cafenelele vieneze, locuri de întâlnire de neratat ale capitalei austriece. Acolo se puteau desfăta mai multe ore fie discutând şi citind ziarele, fie jucând cărţi sau chiar lucrând.
Kaffeehaus reprezenta o instituţie cu un gen aparte, pe care nu îl putem compara cu nimic în lume (Stefan Zweig, Le Monde d’hier, 1942).
Cafenelele din Viena erau veritabile pepiniere unde te puteai întâlni cu compozitori celebri precum Gustav Mahler, Richard Strauss sau mai puţin cunoscuţi, ca Josef Pembaur. Acestuia din urmă, Gustav Klimt îi va face un portret cât se poate de realist, acorat în stilul Art-Nouveau. Un portret care va fi expus nu într-o cafenea ci într-o braserie, Spaten, la München.
Portretul lui Joseph Pembaur, pianist şi compozitor, 1890. , © Getty / Gustav Klimt
Idila cu Alma
La 37 de ani, Klimt se îndrăgosteşte de Alma Schindler, frumoasa fiică a prietenului şi colaboratorului său, pictorul Carl Moll. Cu mult mai tânără decât Klimt – are 20 de ani – Alma nu este insensibilă totuşi la farmecul celebrului pictor şi face, la rândul ei, o profundă pasiune pentru el. Însă idila lor va rămâne platonică şi nu va trece dincolo de un sărut furat. De fapt, tatăl vitreg al Almei se va opune vehement acestei legături şi o va determina pe fată să o rupă.
Alma Schindler, pe la 1900 © Getty
Tânăra Alma, probabil cea mai curtată femeie din toată Viena, nu va întârzia să se consoleze în braţele altuia. Trebuie să spunem că nu ducea deloc lipsă de calităţi: inteligentă, cultivată, frumoasă, Alma era în egală măsură şi o excelentă muziciană. A compus mai multe Lieder pe tema iubirii, inspirate probabil de aventura sa cu Klimt…
Doi ani mai târziu, în cadrul unei cine mondene în care se afla şi Klimt, Alma va întâlni un “oarecare” Gustav Mahler, pe care îl admiră. Compozitorul cade şi el sub vraja farmecului şi, fără întârziere, o ia de soţie…
Sursă de inspiraţie pentru muzicieni
Între Klimt şi muzicieni, inspiraţia pare să fi fost reciprocă. Opera sa nu îl lasă indiferent pe compozitorul vienez Anton Webern, de exemplu. Acesta vine regulat să admire lucrările celebrului pictor în Clădirea Secesiunii.
După ce va vizita expoziţia dedicată lui Klimt după moartea sa, în 1920, Webern îşi va exprima sentimentele într-o scrisoare trimisă prietenului şi colegului său Alban Berg: «impresie indescriptibilă a unui regat luminos, tandru, celest». Chiar dacă Webern nu a lăsat nicio piesă inspirată explicit de opera lui Klimt, nu este nicio îndoială că pictorul a făcut parte din referinţele lui artistice.
Die Musik, 1895. , © Getty / Gustav Klimt
Un articol semnat de Chloë Richard-Desoubeaux pentru France Musique
Traducerea şi adaptarea – Sorina Goia