Greii muzicii uşoare româneşti: ȘERBAN GEORGESCU
12 Mai 2018, 06:08
Un nou nume din familia mare și referențială pentru muzică a Radio-ului național: ȘERBAN GEORGESCU (5 aprilie 1952 – 4 martie 2007, București). Compozitor și realizator de programe și emisiuni radiofonice.
Provenea dintr-o familie de medici cu renume, dar a ales muzica, urmând Liceul de specialitate din București, apoi Conservatorul Ciprian Porumbescu (1965-1970) unde a studiat cu Dan Constantinescu – compoziție, Mircea Chiriac – armonie, Victor Giuleanu, teorie, solfegiu, Liviu Comes – contrapunct. A cântat și în formația Lotus. Mai avea o pasiune (ascunsă, dezvăluită mie de către Titus Andrei: mecanica! Putea dezasambla un motor pentru a-l recompune la loc, în stare de funcționare!).
A intrat în Radio-ul național (1975) în secția creație-repertoriu. Cunoștințele sale muzicale, aprofundate, solide, îi îndreptățeau prezența în această importantă secție, condusă de compozitorul-unicat Mihai Moldovan. A devenit apoi realizator de programe și emisiuni muzicale în redacția de muzică ușoară a radio-ului național.
Începuse să scrie muzică ușoară încă din 1968. A fost cântat mai întîi de Carmen Rădulescu apoi de Mădălina Manole – fata cu părul de foc, care i-a devenit și soție. Preferații săi în materie de poetică au fost Dan Verona dar mai ales George Țărnea. Ca și în domeniul motoarelor, Șerban Georgescu era pretențios și la traspunerea cuvintelor în vers.
Profesional, componistic, îl alătur lui Marcel Dragomir în privința desfășurării fluxului melodic – viu, antrenant dar nu lipsit de sensibilitate. Mai înainte de toate, privind popularitatea, accesibilitatea melodică; demersuri care l-au propulsat în atenția și aprecierea publicului, a caselor de discuri, a juriilor concursurilor – multe, la care a participat fiind răsplătit cu distincții (Șlagăre în devenire, Concursul de dans de la Costinești, Melodii ’85, Melodii ’86 ș.a.).
În calitate de realizator de programe și emisiuni ale Redacției de muzică ușoară a Radiou-ului național s-a remarcat prin bun gust în selectarea și, important, prin alăturarea pieselor (respectând compatibilitatea tonală a succesiunilor). Era prezent și la populara – altădată, emisiune La microfon melodia preferată, răspunzând cu tact și respect solicitărilor ascultătorilor. Se simțea educația aleasă primită în familie și în timbrul vocii (frumoasă, amplă cu armonice grave) şi în rostirea cuvintelor. Era de aceea iubit și de ascultători, și de colegi. Iar emisiunea pe care o realiza duminică de duminică către prânz alături de Gabriela Scraba, program dedicat șlagărelor, releva și o altă calitate a sa deloc de neglijat: respectul față de creația confraților. De altfel, după una dintre aceste emisiuni, într-o nefastă dată de 4 martie, mergând acasă, nu s-a simțit bine. A doua zi nu mai era printre noi…
Creație (selectiv): Vestitori de primăvară, Fericirea are ochii tăi, O floare de astă vară, O clipă doar, Vino, te aștept mereu, Întoarce-te, Fată dragă, Te-am văzut, mi-ai plăcut, Nu ești chiar un înger, Stai lângă mine, mamă, Vreau să te uit, Să nu mă minți, Viața în doi, Muzica te cheamă, Nu-i un vis, Pentru tot ce iubim, Vino, Drumul spre noi, Un om sentimental, Jucătorul de iubiri ș.a.
La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea,
alături de producătoarea programului, Sorina Goia.