Festivalul „Salut, Adolescența” celebrează Ziua Adolescenților
03 Mai 2018, 11:56
Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și asociațiile Euro CulturArt și Clubul UNESCO-„Adolescenții” organizează, între 7-13 mai 2018, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului „Salut, Adolescența”, un program de educaţie culturală şi de promovare a operelor literare şi artistice realizate de adolescenţi din România şi Republica Moldova, program menit să celebreze a douăzeci și una ediţie a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României. Programul este co-finanţat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) și este inclus în cadrul evenimentelor care sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire. Timp de o săptămână, vor avea loc următoarele evenimente: dezbaterea „Literatura pentru adolescenți – între canonic, iconic și bestseller” (luni, 7 mai 2018, ora 17:00; invitaţi: prof.univ.dr. Silviu Angelescu, conf.univ.dr. Paul Cernat, Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecțiilor „Junior” și „Biblioteca Polirom” – Editura Polirom, Dan Pleșa, directorul Editurii Vellant; moderator: Cristian Teodorescu); lectura publică „Poemul A” (marți, 8 mai 2018, ora 17:00; moderator: Dan Mircea Cipariu); Gala „Cele Mai Frumoase Povestiri ale Adolescenților” (miercuri, 9 mai 2018, ora 17:00; de Ziua Europei premiem cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi, selectate de juriul format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”; povestiri cuprinse în antologia Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți vor fi citite de marii actori Ioana Crăciunescu şi George Mihăiţă, în cadrul unui spectacol de povestiri şi blues moderat de Dan Mircea Cipariu şi Mike Godoroja); vernisajul expoziţiei InstantA (joi, 10 mai 2018, ora 17:00; expoziţie și vernisaj ale celor mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil; coordonator: artistul vizual Mihai Zgondoiu); Festivalul Național de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria” (vineri-sâmbătă, 11-12 mai 2018; din juriul acestei ediţii fac parte actrița și profesorul universitar Adriana Trandafir, actrița Delia Seceleanu și poeta şi criticul de teatru şi film Gabriela Hurezean); Gala „Salut, Adolescența” (dumincă, 13 mai 2018, de Ziua Adolescenţilor, ora 12:00, Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie; cu participarea extraordinară a unei trupe de adolescenți – „Al nouălea cer”, cu Ana-Maria Godoroja – voce, Lorin Mihalache – percuție, Andrei Cerbu – chitară, Alex Godoroja – sintetizatoare; amfitrioni: Dan Mircea Cipariu și Mike Godoroja).
Programul Festivalului „Salut, Adolescența” poate fi consultat la adresa web: www.ziua-a.ro .
Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și asociațiile Euro CulturArt şi Clubul UNESCO - „Adolescenții”
Co-finanțator: AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional)
Parteneri: Muzeul Municipiului București, Cafeneaua Jos Pălăria
Parteneri media: Radio România Cultural, Observator cultural, AgențiadeCarte.ro
Programul se va desfăşura între 7 și 13 mai 2018, în următoarele spaţii: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (str. Nicolae Creţulescu nr. 8 și Calea Griviței nr. 64-66), Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti (Bd. I.C. Brătianu nr. 2), Teatrul de Comedie (Sala Studio, Sala „Radu Beligan” – str. Sf. Dumitru nr.2), Cafeneaua „Jos Pălăria” (str. Toma Caragiu nr.3).
Programul Festivalului „Salut, Adolescența”
LUNI, 7 mai 2018, ora 17:00
Literatura pentru adolescenți – între canonic, iconic și bestseller
Invitaţi: prof.univ.dr. Silviu Angelescu, conf.univ.dr. Paul Cernat, Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecțiilor „Junior” și „Biblioteca Polirom” – Editura Polirom, Dan Pleșa, directorul Editurii Vellant
Moderator: Cristian Teodorescu
Locul desfăşurării: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (str. Nicolae Creţulescu nr.8).
MARŢI, 8 mai 2018, ora 17:00
POEMUL A
O lectură publică a câștigătorilor Concursului Național „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților” (2017), precum și a unor adolescenți din București care au participat la atelierele de scriere creativă realizate de Dan Mircea Cipariu.
Recitalul public „Poemul A” propune pe câțiva dintre premianții Concursului național „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților”, ale căror poeme au fost publicate în antologia Supradoza de dragoste. Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților, volum apărut, în mai 2017, la Editura Muzeului Literaturii Române din București, de Ziua Adolescenților. Veți putea asculta poeme premiate, dar și poeme inedite scrise de Denisa Lepădatu din Galați și de Maria Grigore din București. Cu acest prilej va fi prezentat un experiment literar, „Renshi de noiembrie”, pe care Dan Mircea Cipariu l-a realizat, în noiembrie 2017, cu trei eleve de clasa a VII-a de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, Raluca Luzi, Atena Vințan și Maria Busuioc.
Moderator: Dan Mircea Cipariu.
Eveniment realizat cu sprijinul Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” din București.
Locul desfăşurării: Cafeneaua „Jos Pălăria” (str. Toma Caragiu nr.3)
MIERCURI, 9 mai 2018, ora 17:00
GALA „CELE MAI FRUMOASE POVESTIRI ALE ADOLESCENŢILOR”
De Ziua Europei, premiem cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi, selectate de juriul format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”.
Antologia Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți va fi lansată în cadrul Galei.
Povestiri cuprinse în antologie vor fi citite pe scenă de marii actori Ioana Crăciunescu şi George Mihăiţă, în cadrul unui spectacol de povestiri şi blues moderat de Dan Mircea Cipariu şi Mike Godoroja (cu trupa Blue Spirit). Radio Romania Cultural va înregistra Gala „Cele mai frumoase povestiri” și o va difuza în grila de vară.
Locul desfăşurării: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (str. Nicolae Creţulescu nr. 8)
JOI, 10 mai 2018, ora 17:00
Expoziţia de Fotografie InstantA
Expoziţie și vernisaj ale celor mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil, care exprimă originalitate, creativitate şi hobby-uri adolescentine. Tema acestei ediții: Like!
Fotografiile au fost selectate şi premiate de un juriu format din artistul și curatorul Mihai Zgondoiu (președintele juriului), Gabi Stamate, artist vizual, și Dan Mircea Cipariu, scriitor.
Lucrările selectate vor fi expuse pe platforma online www.ziua-a.ro, proiectate în cadrul Galei „Salut, Adolescență” și sub formă de printuri de mari dimensiuni la Muzeul Municipiului Bucureşti (gardul acestei instituţii va fi transformat în simeze de spaţiu public). Expoziția este inclusă în cadrul evenimentelor ce marchează Noaptea Europeană a Muzeelor (19 mai 2018).
Coordonator: Mihai Zgondoiu
Locul desfăşurării: Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti (Bd. I.C. Bratianu nr. 2)
VINERI-SÂMBĂTĂ, 11-12 mai 2018
FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU PENTRU LICEENI „JOS PĂLĂRIA” – Ediţia XXI
Locul desfăşurării: Muzeul Național al Literaturii Române (Sala „Iosif Naghiu”)
Spectacolele se vor desfăşura, în zilele de vineri şi sâmbătă, în Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței nr. 64-66), în intervalul orar 10:00-18:30, cu intrare liberă pentru toţi adolescenţii.
Din juriul acestei ediţii fac parte actrița și profesorul universitar Adriana Trandafir (președintele juriului), actrița Delia Seceleanu (Teatrul de Comedie), poeta şi criticul de teatru şi film Gabriela Hurezean. Coordonator: Loreta Popa.
DUMINICĂ, 13 mai 2018, Ziua Adolescenților
Ora 12:00, Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie
Gala Salut, Adolescență!
O gală a adolescenților, cu participarea extraordinară a unei trupe de adolescenți – „Al nouălea cer”, cu Ana-Maria Godoroja – voce (16 ani), Lorin Mihalache – percuție (18 ani), Andrei Cerbu – chitară (15 ani), Alex Godoroja – sintetizatoare (16 ani), coordonator muzical: Mike Godoroja.
În cadrul Galei „Salut, Adolescenţă!” se vor decerna premiile Festivalului de Teatru pentru Liceeni „JOS PĂLĂRIA” – ediţia XXI, premiile Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor” şi premiile „InstantAdolescenţa”. Vor participa vedete care s-au lansat la Festivalul „Jos Pălăria”, dar și vedete ale adolescenților de astăzi, care vor înmâna premii câștigătorilor.
Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu și Mike Godoroja.
Al nouălea cer
Ana Maria Godoroja, voce, are 16 ani și s-a născut în București. Este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Sfântul Sava” și studiază canto clasic cu profesori de la Conservator. Anul trecut, a obținut o bursă Juilliard School (fondată în 1905, la New York, este liderul mondial în educația artelor performative), într-o tabără în Elveția, iar anul acesta va merge din nou în această tabără, de data aceasta în Statele Unite ale Americii.
Andrei Cerbu, chitară, are 15 ani și s-a născut în Iași. Este elev în clasa a IX-a, mate-info, la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași, un colegiu aflat în Top 10 al celor mai bune colegii naționale din România. A câștigat două titluri mondiale (compoziție și open) și două medalii la WCOPA Long Beach USA 2016 (World Championships of Performing Arts – campionatul mondial al artelor), unde au participat reprezentanții a 52 de țări.
Lorin Mihalache, percuție, are 18 ani și s-a născut în București. Este elev la liceul bucureștean „Cronos”. A început să cânte la tobe de la vârsta de 8 ani, după ce l-a văzut pe Ovidiu Lipan Țăndarică într-un concert alături de tatăl lui, Marius Mihalache, și a simțit o mare atracție față de acest instrument. În anul 2007, a obținul premiul al II-lea la concursul „Pro Piano”, fiind elev la Liceul de Muzică „George Enescu”. În 2014, a urmat cursurile de jazz de la „New York Jazz Academy”, în vederea pregătirii examenului de admitere la cea mai prestigioasă facultate de muzică – „Berklee School of Music”, iar în anul 2018 a obținut Premiul „Revelația anului” la „Gala Premiilor de Jazz” – Premiile MUZZA pe 2017.
Alexandru Godoroja, sintetizatoare, are 16 ani și s-a născut în București. Este elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” și studiază canto clasic cu profesori de la Conservator. A învățat să cânte la pian din clasa a III-a, începând cu tehnici de blues, iar mai târziu, în clasa a V-a, a preluat cursuri de la ICHB (Școala de Arte nr. 4), unde s-a axat pe muzică clasica și unde a participat și la câteva concursuri, obținând premiul I.
Festivalul „Salut, Adolescența” este un program cultural, artistic şi educaţional care marchează sărbătorirea celei de-a douăzeci și una ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României.
Festivalul „Salut, Adolescența” cuprinde câteva evenimente-concursuri literare, artistice şi vizuale dedicate adolescenţilor, din Bucureşti şi din spaţiul geografic şi cultural românesc (inclusiv adolescenţii români din diaspora). Un program menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial, literar, teatral şi vizual talentul exprimat la „prima verba” ori pentru „opera prima”. Un program care îi pune în comunicare creatoare pe adolescenţii din Bucureşti, din ţară şi din diaspora.
Festivalul „Salut, Adolescența” e un program cultural, artistic şi educaţional prin care i se oferă publicului din Bucureşti câteva dintre cele mai importante opere literare, teatrale şi vizuale realizate de către adolescenţii din România. Publicul are, astfel, perspectiva unor scrieri literare, ale unor opere vizuale şi teatrale aflate la începuturile lor, dominate de experiment şi de exersarea unor formule inovative de stil, gândire şi limbaj. În acelaşi timp, publicului i se aduc substanţiale dovezi culturale şi spirituale în confruntarea cu un viitor amprentat tot mai mult de consumism, tabloidizare şi noile tehnologii ale comunicării şi informaţiei.
Festivalul „Salut, Adolescența” este un program de educaţie culturală şi de promovare a operelor culturale şi artistice realizate de către adolescenţi.
În 2018, se împlinesc 21 de ani de când a doua duminică a lunii mai a fost recunoscută oficial ca fiind Ziua Adolescenţilor, conform Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, în urma lobby-ului făcut de Clubului UNESCO-„Adolescenţii”, al cărui fondator este George Mihăiţă.