Ascultă Radio România Cultural Live

EXPOZIŢII ÎN FNT 2017

29 Septembrie 2017, 13:09

Festivalul Naţional de Teatru implică şi în acest an memoria vizuală a iubitorilor de arte ale spectacolului prin organizarea unor evenimente şi manifestări expoziţionale menite să se adauge scopului principal al FNT – prezentarea celor mai semnificative creaţii scenice româneşti din stagiunea trecută.

Astfel, pe parcursul celor unsprezece zile de Festival, oferim publicului opt expoziţii, opt locuri de popas care pot induce o dimensiune precisă a efemerului teatrului, prin valoarea de simbol a momentului artistic surprins în imagine: prin intermediul tehnicii fotografice, prin schiţe de decor şi costume, prin afiş, pictură, sau chiar prin obiectul de teatru însuşi.

Cele opt expoziţii – producţii proprii ale FNT, sau realizate în colaborare cu valoroase instituţii de cultură din Bucureşti – sunt următoarele:

Expoziţie de fotografie – MARIANA MIHUŢ

Teatrul Bulandra, foaierul sălii „Liviu Ciulei” (Izvor) – un autentic templu al artelor scenei care a măsurat paşii atâtor treceri extraordinare ale istoriei teatrului românesc – este gazda generoasă a unei ample expoziţii de fotografii, dedicată unei actriţe foarte iubite de public în toate momentele bogatei sale cariere, cu un palmares senzaţional de roluri: Mariana Mihuţ.

Fotografiile pe suprafeţe supradimensionate, copleşitoare chiar (până la 144 x 240 cm), vor conduce privitorul printr-un slalom fluid de imagini izvorâte din roluri-cheie. Odată intrat în acest traseu, te afli în lumea elitelor actoriceşti şi regizorale. Vârfurile unei generaţii de aur coexistă în jurul Marianei Mihuţ, iar ea este ACTRIŢA prin excelenţă.

O actriţă unică, generoasă, care continuă să ne bucure, cu fiecare nouă apariţie...

Miza expoziţiei este dimensiunea printurilor şi diversitatea personajelor jucate. Este o galerie de ipostaze Mariana Mihuţ. Peste imaginea de mare dimensiune, cu fotografia actriţei în prim plan, se suprapun două sau trei imagini din spectacol, pe sistem picture în picture’, pentru a da rotunjime şi consistenţă mărturiei fotografice.

Un traseu fluid pe parcursul căruia se adaugă, fotografie după fotografie, o altă Mariana Mihuţ, pe care nu o presupuneai, poate, niciodată. O femeie de o frumuseţe şi feminitate fără margini, o actriţă total dedicată unui rol, absorbită complet de trăire.

Dar măsura acestei mari actriţe se vede azi, când, perfect adaptată noilor curente în materie de spectacol, e dorită şi preţuită de regizori actuali. Joacă azi pe scenă….cu aceeaşi iubire, pasiune, totală dedicare şi frumuseţe.” (Irina Tapalagă – curator)

Expoziţie de scenografie – PANTOFUL DE TEATRU”

Păstrând tradiţia colaborării cu Festivalul Naţional de Teatru, Galeria Kube Musette de pe Calea Victoriei 114 este şi în acest an gazda unei expoziţii inedite: Pantoful de teatru.

Un personaj în sine, pantoful poate dezvălui cele mai intime şi discrete semne ale personajului care-l poartă, atitudini, tensiuni, mister. Înzorzonat sau doar utilitar, voit frust sau regal de-a dreptul, pantoful e un element care atrage întotdeauna privirea spectatorului şi contribuie esenţial la definirea, la caracterul şi echilibrul personajului întruchipat.

Expoziţia de faţă este rezultatul incursiunii în laboratorul de creaţie a patru scenografi de mare anvergură: Doina Levintza, Lia Manţoc, Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar. În consultările preliminare acestui eveniment nu au existat niciun fel de îngrădiri, obligaţii, ori limitări artistice. Colaje, schiţe, pantofi în ronde bosse, sau orice altă iniţiativă a bogatei imaginaţii specifice acestor mari creatori însumează o expoziţie unică, un elogiu scenografic adus acestui esenţial element de legătură a Actorului cu Scândura...

Expoziţie de fotografie – LABORATOR DE TEATRU. CEHOV | KORDONSKY

Între 22 şi 28 iulie 2017, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti a găzduit primul eveniment din cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru: laboratorul intensiv de creaţie „Cehov / Kordonsky”, pe care consacratul regizor l-a susţinut pentru 27 de tineri actori ai momentului.

Timp de şapte zile, împreună cu Yuri Kordonsky, regizor, actor şi pedagog, actorii s-au aflat într-o intimitate de creaţie în care nimeni nu a putut pătrunde. Au lucrat în spatele uşilor închise, „o săptămână în filigran”, deschizându-le, însă, actorilor „o uşă către viaţă” – aşa cum descriau participanţii experienţa de lucru pe texte dramatice de Cehov.

În urma evenimentului, o expoziţie ce reia tema workshopului, semnată de fotograful Adi Bulboacă, va putea fi văzută în perioada Festivalului Naţional de Teatru.

Nu am avut ocazia să asist la întâlnirea dintre Yuri Kordonsky, cei 27 de tineri actori şi opera lui Cehov, dar mi-a plăcut să-mi imaginez ce s-a putut naşte acolo. Câteva zile mai târziu, după finalul atelierului, am avut totuşi ocazia să-i primesc pe actori în studioul meu foto. Propunerea mea a fost să ne jucăm de-a Cehov, iar provocarea pe care le-am lansat-o a fost să inventăm întâlniri între personaje din piese diferite, să ne imaginăm ce relaţii, ce explozii sau ce linişti pot apărea.” (Adi Bulboacă)

Fotografiile realizate de Adi Bulboacă cu tinerii actori participanţii la Laborator vor fi găzduite de foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon. În acest spaţiu, în care pereţii de beton se combină eclectic cu elemente decorative neoclasice, vor fi expuse imagini cu scenele lucrate de Yury Kordonsky cu artiştii cursanţi. Expoziţia este gândită sub foma unei instalaţii ce se doreşte a fi descoperită, înţeleasă şi acceptată în cheia modernismului contemporan, sau a minimalismului secolului XXI.

Expoziţie „NICU ALIFANTIS 45 · 118 · 54 · 61 / A Treisprezecea Noapte”

Cifrele din titlul ales de cunoscutul artist pentru a ilustra această expoziţie de afişe ale spectacolelor din carieră muzicianului Nicu Alifantis, semnifică: 45 de ani de carieră în care a lucrat la 118 spectacole montate pe scenele a 54 de teatre, alături de 61 de regizori. Iar „A treisprezecea noapte” este şi titlul spectacolului produs de Festivalul Naţional de Teatru împreună cu celebrul cant-autor şi compozitor de muzică de scenă, care va avea loc pe scena Teatrului Bulandra în data de 27 octombrie.

Va fi o poveste. O poveste, nici lungă nici scurtă, nici veselă nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre spaţiul sonor al acestora. O întoarcere în timp, la teatrele, actorii, regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiţi pe care i-am întâlnit şi pe care nu-i pot uita. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori, nu sunt doar nişte cifre, sunt, într-un fel, răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă zbatere între curte şi grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma alergatului pe puntea unei nave între pupa şi prora în plină furtună. (...) După tot ce-a fost rămâne Artistul, fir de nisip cernut cu grijă şi lăsat acolo, pe plaja pustie printre scoici şi alge pentru a fi găsit, poate anul viitor, poate altădată, poate niciodată…

Ca nisipul artiştii sunt... Stingem lumina şi dăm liniştea mai tare. Ca un ecou, rămâne cântecul de-aproape, peste cea de-a treisprezecea noapte”. (Nicu Alifantis)

Curatorii Irina Tapalagă şi Relu Biţulescu au ales ca amplasament al ineditei expoziţii de afişe, caiete program şi instrumente muzicale aparţinând lui Nicu Alfantis, foaierul Sălii „Toma Caragiu” (Grădina Icoanei), al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra (str. J.L.Calderon, nr. 76a)

HAPPINESS” – Expoziţie de fotografie a artistei Dimitra Stasinopoulou

Dimitra Stasinopoulou este o fotografă, originară din Grecia, autoare a imaginii pe care Festivalul Naţional de Teatru o foloseşte ca logo în ultimele patru ediţii. Valoarea artistică a fotografiilor ei, făcute în călătorii îndepărtate, în zone greu accesibile din India, China, Butan, Papua-Noua Guinee, Etiopia, a fost recunoscută prin premii de prestigiu, iar expoziţiile şi cărţile a cărei autoare este, s-au bucurat de aprecierea entuziastă a publicului. Dacă ar trebui găsit un cuvânt care să-i definească personalitatea artistică, acela ar fi generozitate. Generozitatea cu care îşi priveşte personajele prin aparatul de fotografiat, bunătatea cu care se apropie de oameni aflaţi în condiţii uneori nedemne de existenţă, la limita supravieţuirii.

Am privit întotdeauna fotografia ca pe un dar. Cred că un fotograf nu „face fotografii”, ele îi sunt dăruite. Fără acest dar, fără permisiunea de a intra în universul cuiva, nu ai putea niciodată să faci o fotografie”, spune autoarea.

Expoziţia de la ARCUB Gabroveni, Sala „Lipscani”, poartă titlul „Happiness” şi surprinde fericirea acolo unde te aştepţi cel mai puţin să o întâlneşti. Zâmbetul nu ţine cont de bogăţie sau de confort. El vine din suflet şi luminează toată fiinţa, fără a putea fi oprit sau umbrit. Sunt fotografii cu expresii unice, pe care privindu-le nu te poţi abţine să nu zâmbeşti la rândul tău.

Prin expoziţia de faţă, vreau să împărtăşesc aceste zâmbete cu publicul român şi să aduc un surâs pe feţele tuturor”. (Dimitra Stasinopoulou)

Expoziţia „TEATRUL SCHIMBĂ LUMEA” spectacolele ediţiei 27, în Pasajul FNT

Spaţiul rece al Pasajului Universităţii se va transforma şi în 2017, între 16 şi 30 octombrie, în Pasajul FNT – un spaţiu care îşi schimbă faţa în fiecare toamnă, un fel de oglindă deschisă a Festivalului care prefaţează, pregăteşte şi informează publicul despre eveniment. Deschis într-unul dintre cele mai aglomerate spaţii de trecere din Capitală, Pasajul FNT reprezintă interfaţa evenimentului cu virtualii spectatori, locul unui popas teatral pentru trecătorii grăbiţi şi ocupaţi din Bucureşti.

Expoziţia inedită care va anima acest loc din inima Capitalei va fi primul contact al marelui public cu lumea teatrului românesc descrisă, anual, de FNT. Un mod inedit de a face cunoscut Catalogul Festivalului prin care cei interesaţi vor putea afla informaţii detaliate despre fiecare din cele 57 de spectacole prezente în Festival, însoţite de imagini. Acestea vor putea fi completate cu amănunte suplimentare obţinute de la Biroul de informare FNT.

În vizită la Galeria de costume de teatru Levintza

O invitaţie făcută cu generozitate de marea scenografă Doina Levintza, care-şi primeşte vizitatorii într-un spaţiu de poveste – de poveşti teatrale ale spectacolelor ce i-au marcat cariera. Privitorul se va regăsi într-un spaţiu baroc în care somptuozitatea texturilor şi diversitatea accesoriilor îl vor duce către un univers fără de timp, în care doar spiritul personajului contează.

Catifele, tafta, brocarturi, dantelă şi mătăsuri, în cele mai felurite tonuri de culoare, conturează o lume fabuloasă, preţioasă şi profund tulburătoare.

O nesperată ocazie de a descoperi creaţiile unui mare artist, prin care arta scenei se revelează în alte dimensiuni: de la liniile făţişe ale contemporaneităţii, la arabescurile somptuoase ale costumului de teatru.

Adresa: Galeria Doina Levintza, Bulevardul Ion Mihalache, 113.

Expoziţie –„ÎN LUMEA PERSONAJELOR LUI LWENDAL”

Dedicată operei lui George Löwendal cu ocazia aniversării a 120 de ani de la naşterea artistului, expoziţia „În lumea personajelor lui Löwendal” doreşte să evidenţieze forţa creatoare cu care Löwendal a abordat în opera sa o multitudine de genuri şi stiluri, de la proiecte scenografice avangardiste, la portrete cu vână expresionistă, de la peisajele influenţate de lecţia impresionismului şi postimpresionismului la pictura religioasă neobizantină.

Selecţia propusă (în jur de 120 de lucrări aparţinând Fundaţiei Löwendal), va ilustra diversitatea activităţii sale artistice, prezentând: pictura, schiţele scenografice şi de costum realizate în perioada Cernăuţi, dar şi afişe ce ilustrează interesul artistului pentru grafica publicitară.

Expoziţia-eveniment curatoriată de Ruxandra Demetrescu şi Cristina Cojocaru este realizată de Fundaţia Löwendal în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti în parteneriat cu Festivalul Naţional de Teatru (FNT) şi va fi deschisă la Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 111).

Cele 8 (opt) expoziţii propuse în această toamnă marelui public de Festivalul Naţional de Teatru vor fi deschise pe întreaga durată a manifestării, între 20 şi 30 octombrie.

Urmăriţi-ne pe www.fnt.ro, www.mystage.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru.

Capodopera enesciană „Oedipe”, la început de mai pe scena Operei Naționale București
Muzică-Dans-Arte 24 Aprilie 2025, 18:25

Capodopera enesciană „Oedipe”, la început de mai pe scena Operei Naționale București

Opera Națională București prezintă la început de mai două titluri ale repertoriului clasic universal, respectiv baletul...

Capodopera enesciană „Oedipe”, la început de mai pe scena Operei Naționale București
Începe Turneul Național „Baroque Tour Opus 4”: Violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica revin pe scenele din România, alături de Kamerata Stradivarius
Muzică-Dans-Arte 24 Aprilie 2025, 17:46

Începe Turneul Național „Baroque Tour Opus 4”: Violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica revin pe scenele din România, alături de Kamerata Stradivarius

Muzicienii Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex-Ernst 1729 ) și Andreea Stoica (pian) reiau seria de promovare a...

Începe Turneul Național „Baroque Tour Opus 4”: Violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica revin pe scenele din România, alături de Kamerata Stradivarius
Festivalul Internațional Vară Magică 2025 - 8 seri de concerte excepționale, din 2 iulie până pe 13 august, la Ateneul Român
Muzică-Dans-Arte 24 Aprilie 2025, 14:56

Festivalul Internațional Vară Magică 2025 - 8 seri de concerte excepționale, din 2 iulie până pe 13 august, la Ateneul Român

Biletele și abonamentele sunt disponibile online.

Festivalul Internațional Vară Magică 2025 - 8 seri de concerte excepționale, din 2 iulie până pe 13 august, la Ateneul Român
Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2025, 08:36

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului

În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine gazda unuia dintre cele mai rafinate evenimente dedicate muzicii de...

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2025, 13:59

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27 aprilie 2025

Marți, 22 aprilie, la ora 17, Galeria de Artă a Filialei UAP Baia Mare va găzdui vernisajul expoziției „Mecanisme...

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27 aprilie 2025
Irina Rimes și Surorile Osoianu, Zdob și Zdub, artizani ai gustului autentic și meșteșugari iscusiți, în a treia ediție a festivalului Suflet de România, pe Domeniul Regal Săvârșin
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2025, 13:06

Irina Rimes și Surorile Osoianu, Zdob și Zdub, artizani ai gustului autentic și meșteșugari iscusiți, în a treia ediție a festivalului Suflet de România, pe Domeniul Regal Săvârșin

Domeniul Regal Săvârșin devine, pentru al treilea an consecutiv, pe 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață...

Irina Rimes și Surorile Osoianu, Zdob și Zdub, artizani ai gustului autentic și meșteșugari iscusiți, în a treia ediție a festivalului Suflet de România, pe Domeniul Regal Săvârșin
Soprana Teodora Gheorghiu și pianistul Sergiu Tuhuțiu, în Zâmbetul Muzicii la Palatul Culturii din Iași
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:33

Soprana Teodora Gheorghiu și pianistul Sergiu Tuhuțiu, în Zâmbetul Muzicii la Palatul Culturii din Iași

Pe 29 aprilie 2025 , începând cu ora 19:00 , Palatul Culturii din Iași va găzdui un recital susținut de soprana...

Soprana Teodora Gheorghiu și pianistul Sergiu Tuhuțiu, în Zâmbetul Muzicii la Palatul Culturii din Iași
Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:30

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România

Performance-ul 2025: Nouameapiesă? , pe un text semnat de dramaturgul Peca Ștefan, va fi prezentat, itinerant, în...

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Ascultă live

Ascultă live

00:30 - 01:00
Vorba de cultură (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
PSIHOLOGUL MUZICAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
00:00 - 01:00
Espańol 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
00:05 - 01:00
Nopţile Radio România Actualităţi (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 06:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
00:00 - 01:00
Dezbaterea zilei (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru