Ascultă Radio România Cultural Live

“Endurance Jazz Concert” va fi prezentat de Cvartetul Sorin Zlat la New York

18 Septembrie 2016, 08:30

Pianistul de jazz român, Sorin Zlat, vă invită să-l însoțiți într-o călătorie muzicală de neuitat. Albumul său recent lansat, Endurance, are ca tematică centrală puterea invincibilă a dragostei și familiei, captivând ascultătorul cu influențe din stilurile de muzică clasică, latină și flamenco combinate cu jazz și sunetele melodioase ale doinei românești. Sursa de inspirație pentru acest proiect a fost lupta cu cancerul a surorii artistului, o perioadă de zbucium sufletesc reflectată cu măiestrie în linia melodică a creației. Adâncimile armonice și ritmice ale albumului transportă audiența prin emoțiile pierderii, suferintei, sperantei și iubirii. Pe lângă compozițiile sale proprii, Sorin a inclus în acest album și standarde renumite de jazz, printre care „A Moment’s Notice”, de John Coltrane, „Stella by Starlight”, de Victor Young și „You Must Believe in Spring”, de Michelle Legrand, cărora le-a conferit noi perspective de expresie muzicală îmbinate cu incontestabila sa virtuozitate tehnică. Albumul este o sintetizare a mesajului artistului către audiența, care, exprimat în propriile cuvinte, este „Sa nu cedam niciodata in fata deznadejdii. Dumnezeu a creat relațiile de nezdruncinat ale familiei, întrețesute să reziste și să invingă toate greutățile pe care ni le aduce drumul vieții.”

“Impresionant! De statura celui mai mare și mai fără de rival campion al premiilor naționale și internaționale, cum e cotat pianistul de grad “0”, compozitorul, aranjorul și combo-lider-ul Sorin Zlat. Și pe măsura artei lui, persistent în memorie!” (Anca Romeci, critic muzical, jurnalist și realizator de emisiuni la Radio România Cultural).

“Sorin Zlat – o speranță întru totul confirmată a jazz-ului autohton, atestată de numeroase și onorante premii internaționale. Fapt relevabil, disponibilitatea sa certă de virtuos pianist improvizator bazată pe competența dobândită drept emul al profesorului Mircea Tiberian, apare fericit complementată de harul evident de compozitor. Sorin Zlat – un artist adevărat, ale cărui attribute valorice definitorii se vădesc în seriozitatea, asiduitatea, pasiunea, creativitatea și feeling-ul autentic. Fie ca acest prim album să constituie momentul de start al unui întreg serial discografic apt a puncta prin ani fazele evoluției irevocabile spre culmile consacrării.” (Florian Lungu - realizator și prezentator de emisiuni de jazz pentru Radio România și Televiziunea Română, critic muzical, compozitor).

Programul:

Joi, 22 septembrie 2016 – Birdland Jazz Club – 315 West 44th StNew York, NY, 10036

Acces: 5:00 PM. Show: 6:00 PM - 7:00 PM

http://ticketf.ly/2bI4CdK

Sâmbată, 24 septembrie 2016 – Smalls Jazz Club - 183 West 10th Street, New York City, New York, 10014 USA

Show: 7.30 PM – 10.00 PM

https://www.smallslive.com/events/11633-the-sorin-zlat-quartet/

Duminică, 25 septembrie 2016 – Valley Cottage Library - 110 Route 303, Valley Cottage, NY, 10989

Show: 1:30 PM - 3:30 PM - Valley Cottage Library Community Room

http://www.vclib.org/index.asp?area_id=2

Sorin Georgian Zlat, pian

Pianist de jazz, clarinetist, compozitor, orchestrator și câștigătorul a numerouse premii naționale și internaționale, Sorin Georgian Zlat a început studiile muzicale la frageda vârstă de șapte ani, primele instrumente studiate fiind vioara și clarinetul la Liceul de Artă “George Apostu” din Bacău. Este absolvent al Facultății de Muzică ”George Enescu” din Iași, Secția Clarinet Clasic și masterand al Universității de Muzică din București, secția Jazz, instrument - pian. Sorin a creat un repertoriu ce conține piese de jazz originale, precum și standard reorchestrate, variind prin stilurile latin, jazz, pop și clasic, orchestrate să reflecte stilul său interpretative unic care i-a adus recunoașterea instantă pe scena de jazz europeană și nord americană. Printre numeroasele premii căștigate de către Sorin, menționăm Marele Premiu în cadrul Competitiei de Jazz din Jacksonville, Florida, Statele Unite ale Americii (2015), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Monaco (2013), precum și Premiul pentru Cel Mai Bun Muzician de Jazz pentru anii 2014, 2015, acordat de către Fundația de Jazz Muzza.

În vara anului 2015, Sorin a lansat albumul “Endurance”, ce conține piese solo, în trio, precum și compoziții personale, un album primit cu multă apreciere de către iubitorii de jazz. În prezent, Sorin concertează pe scena europeană, bucurându-se de numeroase concerte în Elveția, Spania, Israel, Belgia, Turcia, Franta, Italia, Anglia și Olanda. Apariții recente includ cele din cluburi celebre europene, cum ar fi: Music Village, Jazz Station din Bruxelles, Vortex, Pizza Express, Ronnie Scott din Londra, Clubul Nardis din Istanbul, Clubul Jazz Cafe din Montreux, Clubul B-flat din Berlin, festivaluri precum Montreux Jazz Festival, Pera Fest Turcia, Getxo Jazz Festival Spania, Monaco Jazz Festival etc.

Colaboratori internaționali: Jean Michelle Aublete – toboșar (colaborează frecvent cu chitaristul John Mclaughlin), Lionel Vaudano - bass, Michael Parlett – saxofon (colaborează cu Jeff Lorber), Tommy Clayden, Andy Davies – trompetă (lider al trupei care găzduiește Ronnies Scott Jazz Club în Londra), Dennis Marks - contrabas, care concertează împreună cu Arturo Sandoval și colaborează cu importanț muzicieni de jazz, și Clyde Conner - tobe, care a colaborat cu Dizzy Gilepsie și Oscar Peterson. A cântat pe aceeași scenă alături de renumiți reprezentați ai jazz-ului: Lee Ritenour, Ravi Coltrane Quartet, BrandfordMarsallis, Joey Calderazzo, Tito Puente și Jeff Ballard.

www.sorinzlat.com

Woody Witt, saxofon

Pe parcusul ultimei decade, Woody Witt a evoluat într-o forță muzicală semnificativă în rolul de saxofonist, compozitor și professor universitar. Născut în Omaha, Nebraska, Woody a început studiul la clarinet în clasa a patra, schimbându-și focusul către saxofon în anul următor. Woody deține un Masterat în Jazz Studies obținut în cadrul Universității North Texas, precum și un doctorat acordat de către University of Houston’s Moores School of Music. Witt este profesor de muzică la Colegiul din Houston din 2003, artist afiliat al Universității din Houston, precum și conducătorul a numeroase seminarii și clase de master pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii, dar și în Franța și țări din Asia. Ca saxofonist, Woody Witt a înregistrat peste 25 de CD-uri ca acompaniator și nouă ca solist principal (Woody Witt, Square Peg Round Hole, Live At Cezanne’s, A Conversation, Willows, Seasons Ago, First Impression, Pots And Kettles, și Absinthe: The Music of Billy Strayhorn). A colaborat cu artiști renumiți de jazz, precum Randy Brecker, Tim Hagans și Jim Rotondi la trompetă, James Moody, David Liebman și Tim Armacost - saxofon, trombonist Conrad Herwig, Joe LoCascio și Mark Levine - pian, Louis Hayes, Adam Nussbaum, Billy Hart - tobe, și Nancy King – voce. De asemenea, a concertat în cadrul orchestrei de muzică simfonică din Houston și a participat în proiecte majore care îmbină jazzul cu muzica clasică. Căștigător, în 2010, al premiului acordat de către Chamber Music America French American Cultural Exchange Program și al Competiției Internaționale de Saxofon din Taiwan, Woody este în prezent director artistic al celui mai renumit jazz club din Houston, Cezanne’s. Implicat în prezent într-o varietate de proiecte (incluzând un proiect pentru un trio format din saxofon, chitară și tobe, inspirat de grupul Paul Motian Trio), Woody continuă să fie un muzician creativ, ajuns la apogeul carierei sale.

www.woodywitt.com

James Stephen Donica, contrabas

James Stephen Donica și-a petrecut primii ani ai vieții în Granada Hills, California, unde a fost parte a ansamblului de jazz al Liceului Kennedy. Absolvent al Universității Cal State Northridge, Donica a fost recrutat de către renumitul Maynard Ferguson pentru două turnee pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, urmat de turnee în Marea Britanie și Scoția, alături de celebrul artist Joe Strummer ca participant în spectacolul “Joe Strummer and the Latino Rockabilly War”. Donica poate fi ascultat cântând alături de Joe Strummer pe albumele Trash City și Permanent Record. La sfârșitul acestor turnee, Donica s-a decis să își continue studiile muzicale obținând diploma în Jazz Studies în cadrul renumitei școli de muzică, Jacobs School of Music, Indiana University.

Donica, un basist și compositor talentat, poate fi găsit performând în New York City, de la West Village la Broadway la Lincoln Center, precum și în orașele majore din America. De-a lungul carierei sale, a performat alături de artiști renumiți precum Joe Strummer, Maynard Ferguson, The Marvelettes, The Shirelles, Chita Rivera, Lorna Luft, Peter Erskine, Randy Brecker, Bruce Barth, Frank Kimbrough, David Becker și mulți alții. Începând cu ultimii ani, Donica și-a început cariera pe Broadway, fiind parte din orchestra muzicală pentru producțiile The Visit, Allegiance, Evita și If /Then.

Donica a avut o afinitate pentru colaborările compozitor/solist și ca urmare a participat în proiecte cu artiști indie de marcă, precum Violet, Chris Koch și Teeter Gray și rocker Queen V.

www.jimdonica.com

Peter Grant, tobe

Peter Grant s-a născut în New York City, unde și-a completat studiile în cadrul Manhattan School of Music. Peter este un muzician creativ și versatil, cu o experiență de peste 35 de ani, cunoscut, apreciat și în mare cerere în studiorule de înregistrare și cluburile din New York. A concertat în locații variind de la Carnegie Hall la Royal Albert Hall, la cluburi precum Blue Note în Londra și festivaluri precum Festivalul de Jazz Mount Fuji, în Japonia.  Peter a înregistrat peste 30 de CD-uri cu artiști renumiți, precum Gerry Mulligan, Peggy Lee, New York Voices, Claire Daly, Harvie Swartz, Rodney Jones (cu Kenny Kirkland) și recent cu Tom Wopat's “Consider It Swung”, produs de basistul David Finck și avându-i ca colaboratori pe Bob Malach și Lewis Nash.  Peter a evoluat, de asemenea, alături de Astrud Gilberto, Peter Cincotti, Ben E. King, Dave Samuels și Chuck Loeb. Turneele sale europene includ Spania, alături de solistul Bob Dorough, și Franța, alături de renumita cântareața de blues, Linda Hopkins. În 2005, Peter a evoluat în show-ul PBS, “In Performance At The White House” alături de Tom Wopat.  În 2011, a performat și participat în seminarii pentru Juneau Jazz și Classics Festival, în Alaska, ca membru al Claire Daly Quintet.  Cel mai recent angajament al său a fost alături de Claire, la studiourile Avatar, unde au înregistrat un CD cu compoziții la renumitului Thelonious Monk.

http://petergrant.weebly.com/

Mihaela Alexa, vocal

Născută în Bacău, în 1988, Mihaela a studiat muzica încă din copilărie, în cadrul Liceului de Artă "G. Apostu", din Bacău, urmând cursuri de pian și apoi de canto. În 2010, a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală în cadrul Universității Națioanale de Muzică București, secția Canto, iar în 2013, a devenit absolventă a cursurilor de master în cadrul aceleiași facultăți, secția Canto. În present, este prim-solistă la "Teatrul Muzical Nae Leonard", din Galați, unde susține spectacole de opera, opereta și muzicaluri. De-a lungul timpului, Mihaela a obținut numeroase premii importante la concursuri naționale și internaționale, printre care: Premiul II la Concursul Internațional de Lied "Ada Burlui", Iași, Premiul de Excelență la Concursul de Lied Românesc, Brașov, Premiul Radio și Premiul Publicului la Concursul de operetă "Ion Dacian", Bucuresti, Premiul Special la Concursul de Interpretare "Paul Constantinescu Ploiești, Premiul pentru Cel Mai Tânăr Interpret la Concursul Internațional "Hariclea Darclee", Brăila. Pe lângă bogata sa activitate în domeniul muzicii clasice, Mihaela a cochetat, începând cu 2010, și cu jazz-ul și muzica pop. A susținut numeroase concerte în marile orașe din țară și în Europa (Paris, Bruxelles, Tel Aviv, Londra). În 2015, a primit Premiul Pentru Debut, la Gala Premiilor de Jazz din România.

eXplore Jazz & Classic 26.11 – 06.12.2024 București, Sinaia, Ploiești, Brașov
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:58

eXplore Jazz & Classic 26.11 – 06.12.2024 București, Sinaia, Ploiești, Brașov

jmEvents, organizatorul unor evenimente de prestigiu precum Festivalul Internațional EUROPAfest, Bucharest International Jazz...

eXplore Jazz & Classic 26.11 – 06.12.2024 București, Sinaia, Ploiești, Brașov
Ediție aniversară a seriei de întâlniri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” la Teatrelli, în luna decembrie
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:54

Ediție aniversară a seriei de întâlniri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” la Teatrelli, în luna decembrie

    Miercuri, 4 decembrie, începând cu ora 19:00, Octavian Saiu revine pe scena de la Teatrelli pentru...

Ediție aniversară a seriei de întâlniri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” la Teatrelli, în luna decembrie
„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:46

„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989

Luni, 2 decembrie 2024, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București...

„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989
Un regal dedicat violoncelului: ARTCELLO FESTIVAL pentru prima oară în România
Muzică-Dans-Arte 28 Noiembrie 2024, 08:44

Un regal dedicat violoncelului: ARTCELLO FESTIVAL pentru prima oară în România

Miercuri, 4 decembrie 2024 (de la 19.00) , 4 violonceliști cu o frumoasă carieră internațională vor cânta la Sala Radio...

Un regal dedicat violoncelului: ARTCELLO FESTIVAL pentru prima oară în România
Central European Film Festival, ediția a XIV-a  4-6 decembrie 2024, București –  un eveniment în memoria regizorului Radu Gabrea –
Muzică-Dans-Arte 27 Noiembrie 2024, 12:37

Central European Film Festival, ediția a XIV-a 4-6 decembrie 2024, București – un eveniment în memoria regizorului Radu Gabrea –

Central European Film Festival (CEFF) , eveniment inițiat în anul 2011 de regizorul Radu Gabrea și organizat în...

Central European Film Festival, ediția a XIV-a 4-6 decembrie 2024, București – un eveniment în memoria regizorului Radu Gabrea –
Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor: Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Muzică-Dans-Arte 27 Noiembrie 2024, 07:19

Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor: Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”

  Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian...

Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor: Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Concert “Neînvinșii” - două orchestre și două coruri pe scena Ateneului  într-un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități
Muzică-Dans-Arte 26 Noiembrie 2024, 11:04

Concert “Neînvinșii” - două orchestre și două coruri pe scena Ateneului într-un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități

      Peste 100 de instrumentiști și coriști vor urca pe scena Ateneului Român marți, 3 decembrie,...

Concert “Neînvinșii” - două orchestre și două coruri pe scena Ateneului într-un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități
Mezzosoprana Ruxandra Donose – turneu de sărbători acasă
Muzică-Dans-Arte 26 Noiembrie 2024, 10:12

Mezzosoprana Ruxandra Donose – turneu de sărbători acasă

Cu o carieră care se desfășoară de peste 30 de ani la nivel internațional , m ezzosoprana Ruxandra Donose, împreună cu...

Mezzosoprana Ruxandra Donose – turneu de sărbători acasă
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru