Despre jurnalismul de investigație cu Luiza Vasiliu, la Rezidența BRD Scena9
29 Mai 2018, 16:32
Miercuri, 30 mai, de la ora 19.30, Rezidența BRD Scena9 găzduiește în cadrul Intersecțiilor de Miercuri o întâlnire cu jurnalista Luiza Vasiliu, redactor-șef Scena9.ro și reporter independent la Casa Jurnalistului.
Tema de discuție, moderată de Svetlana Cârstean, este jurnalismul de investigație sau de adâncime, una dintre inițiativele care au schimbat peisajul presei independente de la noi și au redefinit frontierele dintre instituțiile de presă și public, în România. În 2016, Casa Jurnalistului a publicat seria de investigații, semnată de Luiza Vasiliu, despre doctorul ortoped Gheorghe Burnei, în urmă cărora medicul este anchetat și nu mai poate profesa.
***
Ce sunt Intersecțiile de Miercuri?
Intersecțiile de Miercuri sunt un proiect inițiat și coordonat de scriitoarea Svetlana Cârstean, susținut de BRD – Groupe Société Générale, care se desfășoară în fiecare săptămână la Rezidența BRD Scena9, din strada I. L. Caragiale nr. 32.
Primul sezon a avut loc în perioada aprilie – septembrie 2015, în cadrul proiectului București Capitală Europeană a Culturii 2021. Intersecțiile de miercuri. Sezonul 3 a demarat în noiembrie 2017, iar printre invitați s-au numărat până acum scriitorul Mircea Cărtărescu, artistul Ion Barbu, filosoful Mihai Șora, Edmond Niculușcă - fondatorul A.R.C.E.N., artistul Roman Tolici, antropologul Vintilă Mihăilescu, artistul Ștefan Câlția.