Concert Alexandrina Hristov la Muzeul Național Cotroceni
27 Martie 2018, 12:54
27 martie 2018
Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 27 martie, ora 19.00, în salonul Cerchez, concertul susținut de solista de origine basarabeană Alexandrina Hristov. Această manifestare artistică se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului României Mari, urmărind să celebreze Unirea Basarabiei cu România.
Alexandrina va interpreta, la voce și pian, o serie de piese cunoscute publicului meloman, printre care amintim „Flori de spin”, „După pod”, „Noi doi” sau „Om de lut”. Solista va fi acompaniată de muzicianul Petre Ionuțescu.
Evenimentul se va desfășura în parteneriat cu Radio România Cultural, care va înregistra concertul și îl va difuza la o dată ulterioară.
Alexandrina a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, activitatea sa combinând muzică, pictură și poezie. În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului “Trois femmes de Moldavie”, în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale. Artista a mai cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna, Festivalul Om bolnav, la Peștera Bolii, la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Alexandrina cântă în română, franceză și rusă. Stilul său muzical se încadrează între pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz și soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziției și versurilor. Alexandrina apare adesea pe scenă alături de o trupă de instrumentiști, dar uneori își susține recitalul în formulă voce-pian.
Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, HYPTV, Timpul, Diplomat Club, Traveller Magazin, ArtOut, Q Magazine, Fundaţia Culturală "Magazin Istoric", Historia, Asociaţia Redescoperă Istoria, Revista Cultura.