Centenarul marelui violonist Ion Voicu, celebrat la Ateneul Român
03 Octombrie 2023, 18:38
Pe 8 octombrie 1923 venea pe lume, la București, cel care avea să devină unul dintre cei mai aclamați violoniști români ai secolului al XX-lea: Ion Voicu. Centenarul marelui artist va fi sărbătorit pe scena Ateneului Român sâmbătă, 8 octombrie 2023, ora 19.00, printr-un concert extraordinar organizat de Asociaţia Culturală Ion Voicu, Filarmonica „George Enescu” şi Public Affairs Solutions. Cinci reprezentanți ai violonisticii românești - Florin Ionescu-Galați, Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Alexandru Tomescu, Maria Marica și Theodor Alex Gheoghe - și patru pianiști - Corina Ibănescu, Sânziana Mircea, Gabriel Gîțan și Mădălin Voicu Jr. - vor evolua în cadrul acestui eveniment într-un program ce cuprinde lucrări de D. Scarlatti, Fr. Chopin, N. Paganini, J. Brahms, G. Tartini, Ch. A. de Bériot, J. Massenet, F. Kreisler, I. Voicu, C. Saint-Saëns, P. de Sarasate.
Talent apreciat de George Enescu și Yehudi Menuhin, muzician format la Academia Regală de Muzică din București și la celebrul Conservator Ceaikovski din Moscova, unde a studiat cu Abram Iampolski și David Oistrah, Ion Voicu a avut o carieră de peste cinci decenii, susținând concerte în întreaga lume, de la Paris, Londra și Roma la New York, de la Viena și Berlin la Tokyo. Discografia sa include peste 100 de înregistrări realizate pentru Decca, Deutsche Grammophon, Eterna şi Heliodor. A cântat alături de nume legendare, ca Yehudi Menuhin, David Oistrah, Leonid Kogan şi Igor Oistrah. Maestrul a cântat pe o vioară Stradivarius" din 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim și pe care Statul român i-a dat-o în folosință. Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii "George Enescu" din București timp de zece ani (1972-1982). De asemenea, a făcut parte din juriile mai multor competiţii internaţionale de primă mărime: Concursului Internaţional „Ceaikovski”(vicepreședinte), Concursul Internaţional Bach, Concursul ”Carl Flesch” de la Londra, Concurs Internaţional Sibelius, Concursul Folkstone Menuhin etc.
Prețurile biletelor sunt:
Categoria II: 65 lei
Categoria I: 70 lei
Biletele se pot cumpăra:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți - vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar. Telefon: 021.315.68.75)
- Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.
Biroul de presă al Filarmonicii "George Enescu"