Azi la Radio România Cultural: Arte frumoase - Sunete în alb și negru
11 Noiembrie 2017, 06:00
11 noiembrie 2017
ora. 18.30
Realizator: Daria Ghiu
Regia tehnică: Bogdan Florea
Sunete în alb și negru. Dedicăm această ediție Bienalei alb-negru, ce a avut loc la Muzeul de artă din Satu Mare, în perioada 27 octombrie-8 noiembrie 2017. Ediția a cincea a bienalei, intitulată „Negru pe alb”, a adus alături artiști atât de pe scena de artă locală (Satu Mare), cât și din afara acesteia. Alb-negru? Ce faci cu această restricție, cum o privești dincolo de estetic? Ce ar însemna renunțarea la culoare? E o limită sau tocmai o libertate de desfășurare fără apăsarea culorii? E alb-negru condiția unei producții, să-i spunem așa, „artistice”? Când alegi alb-negru pentru fotografia ta cu telefonul? De ce alb-negru în atelierul unor artiști? Ține el de un gest al eleganței, al eliminării pestrițului, al eliminării totale a registrului culorii? Poate fi alb-negru o decizie culturală? E alb-negru legat de melancolie, de stări triste, îl încarcă el în vreun anumit fel pe privitor? Îmi impune alb-negru un soi de conduită? Pe de altă parte, am crescut cu imagini alb-negru la tv. E o imagine a sărăciei, a unei lipse. Print-ul alb-negru e o decizie (și) economică. Dar alb şi negru sunt și totala eleganță, bunul-gust. Ediția din acest an a Bienalei a propus, pe lângă discursul curatorial marcat prin prezența lucrărilor de artă în spațiile de expoziție, și un discurs al alegerilor artistice: de ce alb-negru în operele lor? O întrebare adresată unui număr de artiști, ale căror răspunsuri pătrund în intimitatea actului artistic.
Vă propunem o Bienală radiofonică: facem turul audio al fiecărei săli de expoziție, alături de artiști și mărturiile lor. O ediție cu Antal Anamaria, Zoltán Béla, Lola Berciu, Anca Benera și Arnold Estefan, Irina Botea Bucan și Jon Dean, Aurelian Busuioc, Radu Ciobanu, Alexandru Ciubotariu, Eduard Constantin, Cristina David, Daniel Djamo, Erdei Ștefan, Miron Ghiu, Nicu Ilfoveanu, Adelina Ivan, Láng Eszter, Eugen Munteanu, Nyiri Zoltan, Cristina Oprișa, Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, Virginia Pișcoran, Csilla Râpa, Valer Sasu, Szemak Zsuzsana, Luciana Tămaș
Mulțumiri: Irina Botea Bucan și Jon Dean