Aseară, pe scena Ateneului, DANA CIOCÂRLIE în Concertul de Schumann. Dirijor Christian Badea. Astazi, de la 14,30 în direct în Oază
12 Ianuarie 2018, 12:03
Despre Schumann şi Eminescu, muzicieni şi actori, orgoliu şi echilibru, experiment şi decenţă... o Oază specială cu artişti extraordinari!
Filarmonica a deschis oficial anul 2018 cu un concert al cărui afiș se ridica la nivelul unei țări europene. Dana Ciocârlie a cucerit presa muzicală franceză cu înregistrarea integralei Schumann pentru pian solo (Chocs de l’année în revista Classica), în timp ce Christian Badea e inclus într-un top 10 al celor mai bune DVD-uri de operă, propus de revista americană Opera News (e vorba de La bohème, de la Opera din Malmö).
Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Asociația “Pro Valores”, organizează, în cadrul proiectului “Eternul Eminescu”, un spectacol deosebit de poezie și muzică, în care versurile Poetului Naţional se vor împleti cu armonii imaginate de alți doi stâlpi ai culturii române: George Enescu și Dinu Lipatti.
Invitaţii celor două instituţii organizatoare sunt doi artiști de primă valoare: actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim. Prezentatorul spectacolului va fi Sebastian Crăciun, realizator de emisiuni la Radio România Cultural.
Evenimentul va avea loc duminică, 14 ianuarie 2018, de la ora 17:00, la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.